Presa ultimelor zile a revenit insistent asupra unuia din „baronii PSD”: deputatul Culita Tarata. Marelui public, acest nume, oarecum hazos, nu-i zice mare lucru. „Initiatii” insa, adica in special cei din lumea afacerilor cu statul, il stiu pe Culita (sau pe Tarata) drept unul din marii multimilionari in dolari ai perioadei postdecembriste. Dupa cum reiese din presa, deputatul PSD nu-i un oarcare: „magnatul lemnului din Neamt” controleaza manoasele afaceri cu cherestea din Moldova, pentru care a beneficiat de tot felul de facilitati. Tot o firma a sa a fost implicata intr-un scandal privind comercializarea de vin imbuteliat fara aprobare. Asta in Ardeal! Tot el, asa cum ii sta bine unui afacerist „cu drag” de doctrina social-democrata, uita sa-si plateasca si datoriile de zeci de miliarde la buget.
Dar Culita Tarata e cunoscut mai ales pentru ca e stapanul a 62.000 de hectare si 7.000 de „palmasi” in Insula Mare a Brailei, in posesia carora a intrat dupa venirea PSD la putere. Una din cele mai mari si dubioase afaceri din ultimii 12 ani!
Iata un magnat omnipotent, putem spune. Nu si daca aruncam o privire pe lista cu beneficiarii de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeana. Unde il gasim pe… Culita Tarata. Care a luat, cu binecuvantarea guvernului Nastase, prin Ministerul Dezvoltarii, bani pentru punerea pe roate a unei fabrici de produse lactate! Ce nevoie avea un multimilionar in dolari de fonduri UE? Ei, uite c-avea! Ecourile scandalului fondurilor europene nu s-au stins inca. Si nici nu se vor stinge atat timp cat din banii contribuabilului european se infrupta oameni ca Tarata. Mai e nevoie de explicatii pentru teribila suspiciune cu care ne priveste in ultima vreme UE?