Din zori si pana-n noapte, ba si peste noapte, in emisiuni lungite ca pelteaua, apar prea putini specialisti autentici si se inghesuie gramada tot felul de scosi de la naftalina, recomandandu-se ca experti militari si bagand in capul si asa buimacit al telespectatorului tot felul de prostii si de idei apocaliptice. Pentru un fost ministru, care si-a inceput cariera pe la intendenta si si-a incheiat-o deloc glorios, strategia, tactica si logistica aliatilor n-au nici un secret. Un alt general pensionar zice si el ce a citit in vreo enciclopedie. Reversul medaliei, niste tinerei scutiti de armata tin lectii de stat major. In pauza dintre asemenea „dezbateri”, aceleasi televiziuni transmit reportaje cu primari care au avut „pile” si au procurat masti de gaze pentru functionarii lor, sau cu niste mos-Teaca de pe la Apararea Civila instruind copiii din clasele primare sau batranii din camine cum sa se apere de gazele lui Saddam. Mai apar si „experti in economie”, care ne prezic, daca scapam de bombe, explozia pretului petrolului. Admit ideea ca personajele respective si-au pierdut busola, ca au intrat in vrie. Dar realizatorii unor astfel de emisiuni? Lor cine le da un extraveral?