• SUUB: Nici un bolnav nu a vrut să voteze
  • Spitalul Floreasca: Inițial au fost 81 de cereri. După ce a început votul alți bolnavi au cerut să voteze, motiv pentru care consultarea publică va continua și mâine
  • Spitalul Sf.Pantelimon: „Nu ne-a contactat nimeni de la Comisia Electorală pentru vot”
  • Spitalul de Urgență Elias: 122 de persoane – personal, aparținători și pacienți –  s-au înscris la vot
  • Spitalul Victor Babeș: Au fost 70 de solicitări, dar când să completeze cererea, mulți s-au răzgândit, așa că au rămas aproape 40. Pacienții le-au cerut angajaților spitalului să le scrie ei cererile, dar au fost refuzați
  • Spitalul „Sf Maria”: Au fost  31 de cereri

În Spitalul Floreasca, am găsit pacienți dornici să discute cu reporterul Libertatea. Facem mențiunea că, fiind cunoscută starea bolnavilor, nu am avut nici o pretenție să stăm de vorbă cu ei, dar le mulțumim celor care au acceptat acest lucru.

Lupu Gheorghe a considerat că trebuie să voteze pentru că a votat mereu. „Așa consider că trebuie făcut. Am completat o cerere ca să fiu sigur că voi putea să-mi exprim și eu părerea. Numai că partidele nu își pot însuși de fapt inițiativa unei mase mari de oameni. Să sperăm că nația își va deschide mintea. Nu PSD a organizat acest referendum. Este un referendum foarte normal. Nu am nimic cu acești indivizi, dar agresivitatea și toată vulgaritatea prin care își cer niște drepturi mi se pare o absurditate. Să ceară să adopte copii? Nu este foarte normal, nu am nimic cu acești oameni”, a spus pacientul internat la chirurgie.

Care este procedura

„Azi am votat, pot să spun direct pentru ce am votat ? Pentru că nu cred că doi bărbați vor putea să crească singuri un copil. Eu sunt bărbat și nu pot fără soția mea să cresc un copil, pentru că nu știu. Femeia știe ce trebuie făcut. De aceea cred că familia trebuie să fie compusă din bărbat și femeie. Asta vreau”, a spus și Dan Stan, un alt pacient.

Reprezentantul Secției 97, Bogdan Păunescu, a explicat procedura prin care pot fi realizate voturile în spitale.

”Am înțeles că se face o cerere către spital. Cererile sunt procesate, apoi se trimit către secția la care este arondat spitalul. Apoi noi venim cu buletine. Mergem numai la Floreasca, unde este  arondată Secția noastră, 97. Au cerut să voteze 89 de pacienți, dar apoi au vrut să voteze mai mulți. Dacă spitalul acceptă venim și mâine”, a explicat Păunescu.

Urna este adusă la patul bolanvului, iar pentru fiecare caz este nevoie de 10 minute.

„Durează cam zece minute. Nu au fost cazuri în care bolnavii au cerut să voteze și s-au răzgândit, ci au fost cazuri în care au cerut suplimentar să voteze”, a mai spus reprezentantul secției de votare 97.

Urna mobilă va cutreiera și mâine spitalele, în funcție de cereri.

Pe 6 și 7 octombrie 2018 are loc referendumul pentru definirea familie, care prevede schimbarea definiției constituționale a familiei din „căsătoria între soți”, în „căsătoria între un bărbat și o femeie”.

Întrebarea de la referendum familie va fi: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”.

Cei care merg la vot vor putea răspunde cu DA sau NU. Pentru ca referendumul să fie valabil, trebuie să participe cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale.


CITEȘTE ȘI:

GALERIE FOTO| Presa străină scrie pe larg despre referendumul pentru familie organizat în România: E vorba de clarificarea limbajului din Constituție

Primele incidente la referendumul pentru familie

 
 

Urmărește-ne pe Google News