Potrivit autorităților științifice ale insulei, Cuba are capacitatea de a produce 100 de milioane de doze de ”Soberana 2” în 2021, iar campania de vaccinare va începe în prima jumătate a anului.
”Soberana 2”, primul vaccin latino-american
Vaccinul ”Soberana 2” a devenit primul candidat latino-american la vaccin anticoronavirus pe 4 martie, când a intrat în faza 3 a studiilor clinice, ultima înaintea aprobării. Testele au loc în Havana, cu 44.000 de voluntari cu vârste cuprinse între 19 și 80 de ani.
Dintre cele aproape 4.500 de persoane care au primit prima doză, doar câteva au avut reacții adverse, cum ar fi ”durerea la locul injecției” sau ”stare generală de rău”, scrie Granma, organul oficial de presă al Partidului Comunist.
Vaccinul ar putea fi exportat în Iran, Mexic și Vietnam
Cuba a trimis săptămâna trecută 100.000 de doze de ”Soberana 2” în Iran, pentru testarea eficacității. De asemenea, a mai avut discuții pe această temă cu Mexic și Vietnam.
Aflată
sub embargou american din 1962, Cuba a început să-și dezvolte
propriile vaccinuri în anii 1980, astfel că 80% din acestea sunt
produse acum local.
Țara
lucrează acum la patru vaccinuri împotriva coronavirusului,
”Soberana 2” fiind cel mai avansat dintre ele.