Manuel Marrero Cruz, în vârstă de 56 de ani, un
arhitect a cărui nominalizare a fost ratificată de Adunarea Naţională, este un
fost funcţionar al corporaţiei turistice conduse de armată Gaviota, ale cărui
hoteluri sunt vizate de sancţiuni ale administraţiei preşedintelui american
Donald Trump.

Marrero, ministru al turismului în ultimii 15 ani, a
prezidat asupra dezvoltării acestei industrii care a devenit cea mai importantă
din Cuba, cu zeci de parteneriate încheiate cu companii străine şi cu conexiuni
ample cu sectorul privat în creştere.

Spre deosebire de alte ţări în care premierul joacă
adesea un rol central, politic, postul implică în Cuba supervizarea zilnică a
Consiliului de miniştri şi implementarea de politici.

”Şeful guvernului va fi mâna dreaptă, din punct de
vedere administrativ, a preşedintelui republicii”, relatează Cubadebate, media
online condusă de stat.

Ultimul prim ministru cubanez a fost Fidel Castro, până în 1976

William LeoGrande, profesor la Universitatea Americană din Washington şi expert în Cuba, a declarat că postul este diferit decât într-un sistem multipartit.

”Este mai degrabă o împărţire a responsabilităţilor, decât o împărţire a autorităţii”, a spus el.

Fidel Castro a fost prim-ministru până în 1976, când
postul a fost abolit. Revoluţionarul a devenit liderul Partidului Comunist şi
preşedinte al Consiliului de stat şi Consiliului de miniştri.

Fidel Castro, care i-a cedat puterea fratelui său Raul
în 2006, a murit în 2016.

Raul Castro s-a retras din funcţia de preşedinte în
2018, dar a rămas lider al Partidului Comunist.

Acum, în baza constituţiei adoptate în acest an,
preşedintele republicii Diaz-Canel nu mai conduce nici Consiliul de stat,
prezidat de preşedintele Adunării naţionale Esteban Lazo, şi nici Consiliul de
miniştri, deşi rămâne principala autoritate în stat.

Oficialii cubanezi susţin că schimbările în structura
guvernului îşi propun să amelioreze administrarea birocraţiei şi a economiei
centralizate a Cubei.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News