CUBUL RUBIK. Este un joc problemă de tip puzzle inventat în 1974 de către sculptorul şi profesorul de arhitectură maghiar Ernő Rubik.
Numit iniţial „Cubul Magic” de către inventatorul său, Ernő Rubik, a fost redenumit „CUBUL LUI RUBIK” de compania Ideal Toys în 1980 şi a câştigat premiul special pentru Cel mai bun joc problemă la Jocul Anului în Germania.
CUBUL RUBIK este considerată a fi cea mai bine vândută jucărie din lume, cu peste 300.000.000 de cuburi vândute în lume până în 2005.
Într-un CUB RUBIK clasic, fiecare din cele şase feţe este acoperită cu 9 etichete, colorate în una din şase culori (în mod tradiţional alb, galben, portocaliu, roşu, albastru şi verde). Un mecanism de pivoţi permite rotirea independentă a fiecărei feţe, şi astfel amestecarea culorilor. Pentru rezolvarea jocului, fiecare faţă trebuie să aibă o singură culoare.
Aniversarea a douăzeci şi cinci de ani de la inventarea CUBULUI RUBIK a avut loc în 2005, când a fost produsă o variantă specială, cu o etichetă în centrul feţei reflective (care a înlocuit-o pe cea albă) cu un logo „Cubul lui Rubik 1980-2005”.
Există patru variaţii ale CUBULUI RUBIK, produse pe scară largă: Cubul de buzunar, de 2×2×2, cubul standard 3×3×3, apoi de 4×4×4 şi de 5×5×5. Recent, s-au produs şi versiuni mai mari (V-Cube 6 şi V-Cube 7).
CUBUL RUBIK a inspirat o întreagă categorie de jocuri similare, din care fac parte cuburile de diferite dimensiuni menţionate mai sus, ca şi alte forme geometrice cum ar fi tetraedrul (de exemplu, Pyraminx), octaedrul, dodecaedrul, şi icosaedrul. Există jocuri multidimensionale virtuale, simulat pe calculator cu un software care permite utilizatorilor să manevreze obiecte cum ar fi un cub Rubik tetradimensional, care nu poate fi construit fizic.
Un CUB RUBIK standard are latura de 5,7 cm. Jocul constă din douăzeci şi şase de cuburi mici. Cubul central de pe fiecare faţă are o singură faţă colorată; acestea sunt fixate de mecanismul central. Ele furnizează structura pe care sunt montate celelalte şi în jurul căreia se rotesc. Astfel, există douăzeci şi una de piese: o piesă centrală ce constă din trei axe intersectate ce susţin şase pătrate centrale, permiţându-le să se rotească, şi douăzeci de piese de plastic mai mici care se montează pe ea pentru a forma jocul asamblat. Cubul poate fi demontat fără mare dificultate, de regulă prin a roti o parte laterală la 45° şi a scoate cubul din colţ.
La majoritatea cuburilor recente, culorile etichetelor sunt: roşu — cu portocaliu pe faţa opusă; galben — cu alb pe faţa opusă şi verde – cu albastru pe faţa opusă. Există însă şi cuburi cu alte aranjamente de culori; de exemplu, faţa galbenă ar putea fi opusă celei verzi, cea albastră opusă celei albe.