Elena Basescu are tot ce-si poate dori o femeie de varsta ei: este frumoasa, inteligenta, iar tatal ei este cel mai important om din Romania. Cu asemenea calitati, admiratorii n-au intarziat sa apara, gata de orice pentru cateva secunde alaturi de ea. Libertatea va prezinta cateva din cele mai importante nume aflate pe lista barbatilor care au cazut prada sarmului Elenei Basescu.

Acum e singura!

Elena a trait timp de doi ani o idila cu ziaristul Radu Prunaru, pe care l-a cunoscut in urma unui material de tip paparazzo. Cu timpul, pasiunea domolindu-se, cei doi au convenit in primavara acestui an ca este mai bine sa pastreze o relatie de amicitie. Asa se face ca peste tot Elena este insotita de Radu si de cateva prietene, cercul de amici cu care deja s-a obisnuit.

A fost suficient doar un vals

Nelutu Cristina, deputat si vicepresedinte PNL Arad, e unul din putinii politicieni care au avut ocazia sa testeze calitatile de dansatoare ale Elenei. S-a intamplat la o petrecere organizata de tinerii democrati din Arad, la care a fost invitata si fiica presedintelui. La un moment dat, cand “se faceau perechile” pentru vals, Nelutu Cristina si-a luat inima in dinti si a invitat-o pe tanara pe ring. “Stateam la mese alaturate si am invitat-o la dans. Am intrebat-o cum e sa fii fata presedintelui Romaniei si mi-a raspuns ca foarte bine”. Desi aparent mare lucru nu s-a intamplat, Nelutu spune ca intalnirea a fost pentru el una deosebita. La 30 de ani, considerat unul din cei mai ravniti burlaci din Arad, el spune ca i-ar face placere s-o mai intalneasca. “E  draguta… De fapt, frumoasa. Atragatoare… Si simpatica”, o descrie Nelutu pe Elena Basescu.

O poveste bizara

Una din barfele preferate ale anului 2004 i-a avut ca protagonisti pe Elena si pe Marian Oprisan, membru marcant PSD si presedinte (la acea vreme) al Consiliului Judetean Vrancea. Episodul respectiv e mai degraba bizar si a avut loc pe holul Parlamentului. Cei doi au schimbat cateva cuvinte. Dialogul lor a fost curmat brusc de Basescu, cu o propozitie de o familiaritate dezarmanta. “Hai, gogoasa, treci acasa!”, i-ar fi spus seful statului fiicei sale. Gestul a fost interpretat de presa ca fiind unul care sa-i taie avantul lui Oprisan, cunoscut si el ca un barbat care stie sa aprecieze frumosul. Ulterior, PSD-istul a infirmat ca intre el si Elena Basescu s-ar fi infiripat ceva.

Pablo e gata sa-i ofere un dans privat

Nici barbatii aratosi nu au scapat de farmecele Elenei Basescu. Unul dintre acestia este Pablo, stripper la trupa lui Cornel Pasat, “Flamingo Boys”. Cu toate ca e obisnuit ca femeile sa-i cada la picioare noapte de noapte, Pablo recunoaste ca Elena ar fi chiar si pentru el o miza destul de ridicata: “Este fiica de presedinte, iar acest lucru nu e ceva ce poti ignora in momentul in care cunosti o asemenea fata”. Pablo nu a avut ocazia s-o intalneasca, dar crede ca are toate atuurile s-o cucereasca. “As vrea sa o invit la unul dintre show-urile Flamingo Boys. As incerca sa o cuceresc cu un dans special realizat pentru ea. Daca ar accepta sa vina, avantajul ar fi de partea mea, pentru ca barbatii nu au acces la show-urile noastre, asa ca prietenul ei – daca are vreunul – ar trebui sa o astepte la iesire”, ne-a declarat stripperul.  

Un PSD-ist vrea sa-i schimbe opiniile politice

Nicolae Banicioiu e tot politician indragostit de Elena Basescu, dar destinul a facut sa fie de cealalta parte a baricadei fata de cea pe care o doreste alaturi de el: PSD. Cu cateva luni in urma, el a declarat presei ca s-a indragostit de Elena Basescu din momentul in care a vazut-o in paginile unei reviste. “Imi place mult de ea si sper sa ne intalnim cat de curand, sa o conving sa lase PD pentru PSD. Recunosc ca e foarte sexy, dar nu vreau sa fortez destinul, nu vreau sa o caut eu pe ea, vreau sa las totul la voia intamplarii. Sa decida destinul daca o fi sa am o relatie cu ea”, spunea Nicolae Banicioiu. PSD-istul e un personaj foarte popular printre colegii sai de partid, din cauza extravagantei sale. A participat anul acesta la Targul de Barbati, unde a fost licitat pentru 38.000.000 lei si se spune ca ar fi avut o relatie cu una din componentele trupei Trident.

Kamara de la Alb-Negru nutreste „sentimente speciale”

Elena Basescu face victime si in lumea show-biz-ului. Una dintre acestea este Kamara, de la trupa Alb-Negru. Acesta a avut chiar curajul sa marturiseasca presei ca este foarte atras de fiica cea mica a presedintelui. Interpretul de culoare a declarat ca sentimentele lui pentru Elena Basescu sunt unele speciale, dar ca nu vrea sa faca prea mult caz de ele, mai ales ca el stie ca frumoasa bruneta are un prieten stabil. Interpretul a marturisit unor prieteni ca este foarte indragostit de Elena si ca isi va incerca norocul daca i se va ivi ocazia.

De asemenea, conform presei, Kamara i-ar urmari fiecare miscare a Elenei si incearca de fiecare data cand are ocazia sa ajunga cat mai aproape de ea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News