Alarma a fost data in zorii zilei de joi. O grupare inarmata a ocupat pozitii in „groapa” formata intre dealurile Malina si Caprariei. Acolo, la margine de Galati, este o bucata de pamant pe care ei o revendica de mai multa vreme.
Pana la declansarea conflictului armat, teroristii nu au actionat. S-au limitat doar sa astepte. Timp in care si-au pus la punct tehnica si strategiile militare. Pentru a preintampina ofensiva rebelilor, se cere sprijinul puternicei unitati tactice de lupta Brigada 282 Mecanizata „Unirea Principatelor”. Aproape doua mii de militari detasati cu cea mai mare rapiditate din Galati, Braila, Ramnicu Sarat si Focsani sunt mobilizati in zona de conflict. Comandantii stabilesc strategia de aparare a obiectivului. Flancul stang este acoperit de tancuri. Cel drept, de infanteristi, iar in adancime, inspre „inima” inamicului, sunt impinse tot tancuri. Peste tot sunt militari antrenati sa intervina in orice situatie. Pe cer zboara un elicopter care coordoneaza, din aer, atacul. Datele culese de la inaltime sunt puse la dispozitia strategilor care gandesc urmatorul pas.
Rachetele trase cu precizie, care spinteca fulgerator aerul, slabesc apararea teroristilor. Una cate una, bazele lor sunt distruse de aruncatoare si de tirurile armamentului greu si incendiar, care fac un zgomot infernal. Prinsi ca intr-o „punga”, inconjurati din toate partile si vanati de pe culmile dealurilor, teroristii sunt infranti dupa cateva ore de lupta crancena.
De fapt, totul nu a fost decat simularea perfecta a unei situatii de razboi. S-a folosit armament adevarat, munitie cat se poate de reala, dar nici un terorist nu a pus piciorul in Galati. Dealurile Malinei si Caprariei nu au fost nici un moment in pericol. Acolo, la margine de oras, au fost, intr-adevar, doua mii de militari. Brigada 282 Mecanizata „Unirea Principatelor” a demonstrat in Poligonul Malina, care se intinde pe aproximativ 100 de kilometri patrati, ca in orice moment poate face fata situatiilor de criza. De acest lucru s-a convins si ministrul Ioan Mircea Pascu, care, alaturi de atasati militari straini, veniti in calitate de arbitri si observatori, a urmarit „razboiul” dintr-un cort amenajat pe culmea unui deal. A fost cea mai mare desfasurare militara din ultimii cinci ani de pe teritoriul Romaniei, menita sa arate ca tara noastra este pregatita sa intre in NATO. A fost o lupta bazata pe un scenariu care a „inghitit” 800.000 de dolari. A fost aplicatia „Vis de septembrie”.