Centrul de detenţie al CIA a funcţionat pe teritoriul României între noiembrie 2003 şi septembrie 2005, în subsolul clădirii care adăposteşte Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete.

România s-a numărat printre cele opt zone care au găzduit aceste închisori, denumite neconvenţional „black-sites” („locuri negre”). Publicaţia Washington Post nota că printre Thailanda, şi Afganistan se numărau şi câteva „democraţii” din Estul Europei. Jurnaliştii făceau referire inclusiv la Polonia şi Lituania.

Ziarul american a dezvăluit şi faptul că din motive de securitate, locurile erau cunoscute, în Statele Unite, doar de câţiva oficiali, în timp ce în ţările gazdă numai de preşedinţi şi câteva persoane din cadrul serviciilor de informaţii cunoşteau acest lucru. Serviciul de informaţii externe american a refuzat, la momentul respectiv, să comenteze afirmaţiile.

Românii „nu ştiu”

În 2003, şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională era Ioan Talpeş, care a condus serviciul de informaţii externe al României între 1992 şi 1997. Talpeş preciza la momentul respectiv că imobilul a fost oferit în Bucureşti şi utilizat în perioada 2003-2006. Potrivit fostului consilier prezidenţial, autorităţile române ar fi transmis CIA că nu aşteptau informaţii despre activităţile desfăşurate în acel sediu. „Nu am văzut personal locaţia. Eram conştienţi că puteau fi lucruri periculoase”,  declara atunci fost şef SIE cotidianului Der Spiegel.

Închisoarea „neagră” de la Bucureşti

În decembrie 2005, o anchetă parlamentară a verificat aceste informaţii şi a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României. Pe 9 decembrie 2014 Senatul american a prezentat versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA.

Documentul sublinia că Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, secretizând însă o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Tot atunci Washington Post dezvăluia pe surse numele de cod al centrului de detenţie al CIA din România: „black”. Inchisoarea din Polonia ar fi  primit culoarea „albastru”, Lituania, „violet”, iar Thailanda, „verde”.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News