Papa Francisc şi Viorica Dăncilă au discutat preţ de 24 de minute, cu ajutorul unui interpret, conform VaticanNews, care relatează întâlnirea într-un material intitulat ,,Importanţa concordiei s-a aflat în centrul întrevederii dintre Papă şi premierul român”.
Potrivit sursei citate, Suveranul Pontif a ţinut să menţioneze şi subiecte de actualitate, ,,inclusiv importanţa concordiei în societatea românească pentru binele comun”.
Acest pasaj, omis de Guvernul României, vine pe fondul preocupărilor manifestate în trecut de Vatican faţă de tulburările sociale din România. Câteva zile mai târziu, la predica Sfintei Liturghii, celebrată la Casa ,,Sfânta Marta”, Papa Francisc vorbea despre corupţie, potrivit Radio Vatican: „Mulţi corupţi, mulţi peşti mari corupţi care sunt în lume şi a căror viaţă o ştim din ziare: poate au început cu un lucru mic, nu ştiu, furând la cântar: «nu, punem 900 de grame, dar să pară un kilogram». Corupţia începe cu puţin, cu dialog: «Dar nu, nu este adevărat că îţi va face rău acest fruct! Mănâncă-l, este bun! Este un lucru mic, nimeni nu îşi dă seama. Fă-o, fă-o!». Şi puţin câte puţin, puţin câte puţin, se cade în păcat, se cade în corupţie”, afirma Suveranul Pontif.
Conform comunicatului emis de Vatican, Papa Francisc i-a vorbit Vioricăi Dăncilă şi despre viitorul proiectului european, luând în considerare că România va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019.
Papa nu vine în România în anul Centenarului
După întâlnirea cu Papa Francisc, premierul român a anunţat că l-a invitat pe Suveranul Pontif în România, la care Papa Francisc ar fi răspuns: ,,Voi veni la începutul anului viitor”.
Potrivit agenţiei ACI Stampa, Sfântul Scaun va participa anul acesta la evenimente culturale şi academice dedicate Centenarului din România, dar nu va exista o vizită a Papei Francisc, aşa cum se dorea. Unificarea naţiunii, explică sursa citată, a presupus includerea unui teritoriu cu populaţie majoritar maghiară, iar o eventuală vizită a Papei ar putea fi folosită în scopuri politice şi ar putea dăuna comunităţii maghiare, care îşi păstrează limba şi tradiţiile.
Citeşte şi: ANALIZĂ / Cum arată reclamele cumpărate de postacii ruși de pe Facebook, pentru a influența alegerile din SUA