„Eu cred că ne agităm prea tare din acest punct de vedere, am văzut și eu mulţi agitați în această perioadă. Eu cred că PSD are nevoie de liniște și are nevoie să-și ducă prin Coaliția de guvernare promisiunile până la capăt. Cred că Rovana Plumb e o soluție bună până la Congres”, a declarat Oprișan.
În această după-amiază urmează să se desfăşoare ședința conducerii, BPN a PSD, în care se va discuta interimatul preşedinţiei partidului. În PSD există în acest moment două mari tabere, una formată din susţinătorii lui Victor Ponta, care o vrea pe Rovana Plumb, ministrul Muncii, ca înlocuitor al său, și o alta condusă de Liviu Dragnea, coordonatorul politic al PSD, care susține o conducere colectivă până la Congresul partidului din noiembrie.
Cel mai sigur, Ponta, care a sosit deja la sediul PSD din șoseaua Kiseleff, își va impune punctul de vedere, iar Rovana Plumb va fi noul șef al social-democraților.
Prezenţă surpriză la şedinţă
Ion Iliescu a venit şi el la acest BPN al PSD, însă nu a făcut comentarii cu privire la preferinţele sale. „Am venit să ascult”, a spus Iliescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News