Un hot din Craiova a furat din portbagajul masinii secretarei Primariei comunei Maglavit, judetul Dolj, 25 de formulare de certificate de deces, fara sa observe ca alaturi erau 15 milioane lei, transmite Rompres.
Marin Lapadat, directorul Directiei Contencios Juridic si Administrativ din cadrul Consiliului Judetean Dolj, a afirmat ca secretara Mariana Vlad a ridicat respectivele documente de la Consiliul Judetean, fiindu-i apoi furate in piata Centrala din Craiova, unde se oprise pentru a face cumparaturi. Cand s-a intors de la cumparaturi, femeia a vazut ca i-au disparut doar formularele, hotul neobservand ca in portbagaj mai erau si 15 milioane lei.
Pentru ca documentele furate au regim special de circulatie si sunt inseriate, ele au fost date in urmarire in toata tara, iar, in cazul in care nu se vor gasi, ele vor fi anulate.
Pana in prezent, hotul nu a fost prins, iar secretara Primariei din comuna Maglavit ar putea fi sanctionata pentru ca „a lasat documentele la voia intamplarii”, dupa cum a spus directorul Lapadat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News