Suprafața noii stații de metrou, ce va fi construită în sectorul financiar al Riadului, va fi de 20.000 de metri pătrați. Stația va fi amplasată pe noua linie de metrou, ce urmează să fie construită în mai puțin de 4 ani. Cea mai mare parte a stației va fi realizată din marmură, iar pereții ei vor fi împodobiți cu plăci din aur.
Proiectul stației a fost elaborat de arhitecta de origine arabă Zaha Hadid, prima femeie din istorie care a câștigat premiului Pritzker, considerat un premiu Nobel în domeniul arhitecturii.
Potrivit arhitectei, pentru noua sa lucrare ea s-a inspirat din dunele Arabiei Saudite, încercând să confere stației contururile line ale acestora.
Intrarea în metrou se va deosebi de asemenea foarte tare de cele obișnuite. Hadid a decis să construiască deasupra stației o clădire cu mai multe etaje de un design futurist, în care vor fi amplasate parcări și un centru comercial. În stație, care va deveni un important centru de transbordare, va fi aplicat de asemenea un nou sistem de acces al pasagerilor, menit să ajute la evitarea ambuteiajelor.