„O greșeală de amator, aparent inexplicabilă pentru un militar de carieră, cu o vastă experiență în funcții de conducere” este concluzia jandarmilor vasluieni, după ce unul dintre șefii lor a ajuns în atenția Parchetului Militar.

Pe 18 martie 2021 conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR) a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași în legătură cu posibile fapte penale comise de adjunctul IJJ Vaslui. La rândul ei, conducerea IGJR fusese sesizată de oficialii Jandarmeriei Vaslui despre situația creată de adjunct. 

Totul a pornit de la un accident rutier în care a fost implicat colonelul Valerică Guriță în timpul unei misiuni în Bârlad. 

Filmul accidentului

Pe 3 decembrie 2020, în jurul orei 20.50, o autospecială a Jandarmeriei Vaslui, condusă de jandarmul V. M., în care se afla și colonelul Guriță, a fost acroșată de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr din comuna vasluiană Fruntișeni. Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale, cea mai avariată fiind autospeciala Jandarmeriei. 

Părțile implicate au decis să ajungă la o înțelegere pe cale amiabilă, după ce tânărul șofer a recunoscut că el este vinovat, doar că acesta nu avea asigurarea RCA valabilă în acea zi.

Au decis de comun acord să declare accidentul ca fiind produs a doua zi, astfel încât poliția de asigurare să intre în vigoare la 4 decembrie ora 0.00 și să fie valabilă.

În dimineața de 4 decembrie, cei doi șoferi implicați în accident s-au dus la biroul asigurătorului, unde au fost îndrumați să se prezinte la inspectorul de daune.

Pe 7 decembrie, colonelul Valerică Guriță, aflat la comanda IJJ Vaslui, a semnat o împuternicire prin care l-a desemnat pe jandarmul care conducea autospeciala să reprezinte instituția în relația cu asigurătorul, menționând în fals data producerii accidentului ca fiind 4 decembrie 2020, ora 6.30.

Valerică Guriță

Asigurătorul a aprobat dosarul de daune și a estimat reparația autospecialei Jandarmeriei, pe polița de asigurare a șoferului civil, la 21.235 de lei.

Inculpații și-au recunoscut faptele: „Regret cele întâmplate”

În urma cercetărilor, procurorii militari l-au pus sub acuzare pe colonelul Valerică Guriță pentru fals intelectual și omisiunea sesizării, iar pe jandarmul șofer, pentru înșelăciune, participație improprie la fals intelectual, instigare la fals intelectual și fals în declarații. Șoferul civil, vinovat de producerea accidentului rutier, a fost inculpat pentru înșelăciune și participație improprie la fals intelectual.

În fața procurorilor militari, toți cei trei inculpați au solicitat încheierea unor acorduri de recunoaștere a vinovăției. Au spus că sunt de acord cu limitele de pedeapsă stabilite și să presteze muncă în folosul comunității.

Astfel, colonelul Valerică Guriță a fost condamnat la opt luni de închisoare pentru fals intelectual și șase luni de închisoare pentru omisiunea sesizării, pedeapsa rezultată fiind de zece luni închisoare cu suspendare.

Procurorii militari au dispus amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de doi ani și nu au impus interdicții în legătură cu exercitarea profesiei, astfel că Valerică Guriță își poate continua activitatea în cadrul Jandarmeriei. În plus, nu a fost obligat să presteze muncă în folosul comunității, deși acesta și-a manifestat dorința de a o face. 

Recunosc fapta comisă, regret cele întâmplate.

Colonel Valerică Guriță, adjunct IJJ Vaslui, în acordul de recunoaștere:

Acordul cu procurorii militari a fost motivat „de faptul că inculpatul a recunoscut faptele comise, pe care le regretă, nu are antecedente penale, dorește să rămână militar activ în Ministerul Afacerilor Interne, iar din caracterizarea depusă la dosar rezultă aprecieri pozitive”.

Cu o vechime în Jandarmeria Română de 30 de ani, colonelul Guriță ocupă funcția de adjunct al inspectorului șef al IJJ Vaslui din anul 2018. Anterior, el a ocupat funcții de conducere în cadrul inspectoratelor de jandarmi din Iași și Neamț.

Pedepsele pentru șoferii implicați

În cazul jandarmului șofer, procurorii militari i-au stabilit o condamnare de un an și opt luni închisoare cu suspendare, cu amânarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani.

Spre deosebire de șeful său, acesta a fost obligat să efectueze 50 de zile în folosul comunității la societatea de salubrizare din Vaslui sau la Protecția Copilului.

Pentru inculpatul civil a fost stabilită o condamnare de un an și patru luni, de asemenea, cu amânarea aplicării pedepsei pe o durată de doi ani. Bărbatul s-a angajat în fața procurorilor militari că va achita prejudiciul creat societății de asigurare. 

Cele trei acorduri de recunoaștere au fost înaintate pe 3 iunie Tribunalului Vaslui pentru validare. Instanța urmează să se pronunțe pe 23 iunie. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News