- Unitatea medicală e condusă de un manager interimar, Codruța Neagu, despre care presa locală scrie că e impus de PNL, după ce Constantin Mândrilă, fostul șef, susținut de Marian Oprișan, liderul PSD Vancea, a fost suspendat și e anchetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor din cauză că a mers infectat la spital.
- Disputa care pare o luptă între PNL și PSD e vizibilă și la nivelul presei locale.
Pe 13 aprilie, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a numit o conducere militară la Spitalul din Focșani, ca urmare a extinderii numărului de cazuri de Covid-19 și a situației fostul manager, bolnav de coronavirus, care ar fi părăsit unitatea cu laptopul spitalului și toată documentația.
Între timp, Mândrilă a reclamat că este ţinut intenţionat în spital pentru a putea fi schimbat din funcţie.
Ulterior, la conducere a fost numită Codruța Neagu, despre care presa locală a scris că e verișoara prefectului de Vrancea, Gheorghiță Berbece.
”Saloanele groazei”
Miercuri dimineață, Ziarul de Vrancea a scris despre ”saloanele groazei de la Spitalul Județean Focșani. Mândrilă poza în personajul providențial ce a adus spitalul la standarde europene”.
Ziarul publică fotografii care prezintă starea în care au fost aduse pe vremea lui Mândrilă, personaj care ar fi susținut de Marian Oprișan, președintele PSD Vrancea, saloanele cu 60 de paturi de la secția Psihiatrie a unității sanitare.
Saloanele sunt abandonate, devalizate, într-o stare avansată de degradare și de mizerie, nepermise într-un loc în care, teoretic, sănătatea și curățenia impecabilă ar trebui să fie prioritățile administratorilor!
Monitorul de Vrancea:
”Verișoara Codruța l-a chemat în ajutor pe verișorul Berbece”
În replică, Monitorul de Vrancea vine cu altă relatare: ”Presa PNL-istă publică fotografii făcute într-o clădire lăsată în paragină chiar de fosta conducere liberală”.
E citat Constantin Mândrilă, managerul suspendat al Spitalului Județean: ”Verișoara Codruța l-a chemat în ajutor pe verișorul Berbece să facă poze la o parte dintr-un pavilion dezafectat, tocmai la mizeria lăsată de PNL acum șapte ani, pentru a distrage atenția vrâncenilor de la incompetența sa. Cam așa arăta tot spitalul când a fost preluat de noi de la PNL”.
Secția Psihiatrie e reabilitată din toamna-primăvara 2019-2020, când am schimbat uși, geamuri, am înființat băi la fiecare salon, am vopsit, văruit și am extins secția de la 32 de paturi, la 50 de paturi, 40 de acuți și 10 de cronici.
Constantin Mândrilă, pentru Monitorul de Vrancea:
Cine e managerul suspendat Constantin Mândrilă
Spitalul a fost condus de Constantin Mândrilă, condamnat la închisoare cu suspendare în 2005 pentru că a furat conserve de carne din Rezerva de stat destinate victimelor indundațiilor pe când era secretarul Prefecturii Vrancea, după cum a scris g4media.ro. În ciuda condamnării pentru furt, el a fost instalat de Marian Oprişan în funcţie şi a rămas neschimbat la conducerea spitalului din 2012.
Cine e actualul manager
Elena Codruța Neagu Mihalache a negat într-o conferință de presă de pe 22 mai că e rudă cu prefectul Berbece și a spus că este medic dentist și studentă în ultimul an la Medicină Generală.
Tot Monitorul de Vrancea a scris la începutul lunii că cinci medici de la Județeanul din Focșani și-au prezentat demisiile.
”Schimbările politice ne dau peste cap”
”Nu e ușor nici pentru noi să vină un medic stomatolog de la țară să conducă un spital județean”, a spus șeful demisionar al Secției de Cardiologie, dr. Mitel Burcă.
Schimbările acestea politice ne dau peste cap. Cel puțin pe mine m-a bulversat această situație. Lucrurile merg într-o direcție total greșită privind conducerea sistemului de sănătate. Cred că ne bagă în curând în colaps.
Dr. Mitel Burcă:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro