Diagnosticat cu coronavirus, Veștea spune că a ieșit din izolare miercuri, 18 noiembrie. Două zile mai târziu, el a anunţat „încă 20 de paturi ATI în județ”.

„Am respectat măsurile de carantină, iar când nu am putut fi pe teren, am făcut live-uri pe Facebook”, a spus președintele CJ Brașov, într-o discuție cu ziarul.

Șeful CJ Brașov, Adrian Veștea, a anunțat deschiderea unei noi secții ATI, dar fără medici
Adrian Veștea, centru, la conferința de presă de la SJU Brașov

Alături de prefectul Cătălin Văsii, de managerul Spitalului Judeţean, dr. Călin Cobelschi, şi de directorul medical, dr. Cătălin Mişarcă, Veștea „a verificat” vineri, între altele, stadiul lucrărilor de amenajare a noii secţii de ATI din Spitalul Județean Brașov.

Va fi inaugurată o secție-bibelou

Săptămâna viitoare va fi gata, astfel încât vom ajunge să dispunem la nivel judeţean de 48 de paturi de terapie intensivă pentru pacienţii infectaţi cu noul coronavirus ajunşi în stare gravă.

Adrian Veștea, președinte CJ Brașov, vineri, 20 noiembrie:

În ciuda declarațiilor, managerul SJU Brașov, Călin Cobelschi, a explicat, pentru bizbrasov.ro, că, momentan, secția e pe post de bibelou, adică va putea funcționa efectiv doar când va avea personal.

Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Recomandări
Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Șeful CJ Brașov, Adrian Veștea, a anunțat deschiderea unei noi secții ATI, dar fără medici
Paturi ATI, la Staționarul Tractorul, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brașov

Spitalul nu mai are „rezerve”, iar cadrele medicale care lucrează deja în secția modulară ATI-COVID sunt epuizate, ținând cont că, din cauza lipsei de personal, se lucrează la foc continuu.

Managerul SJU Braşov: „Degeaba o facem, dacă nu avem personal. Cadrele medicale pe care le avem sunt deja epuizate”

„Problema construcției este una inițială, dar problema principală este personalul. Am făcut demersurile necesare pentru a începe angajările, inclusiv la Ministerul Sănătății. Pentru a deschide această secție avem nevoie de minimum 5 medici, 25 de asistente, 5 infirmiere și 4 brancardieri. Am trimis peste tot necesarul de cadre pentru a putea da în folosință secția”, a explicat dr. Cobelschi.

Degeaba o facem, dacă nu avem personal. Cadrele medicale pe care le avem sunt deja epuizate, UPU e copleșit, de aceea se impune să avem o nouă secție ATI.

Călin Cobelschi, manager SJU Brașov:
Țările în care salvarea cu elicopterul de pe munte costă 90 de euro pe minut. Tariful, introdus pentru a descuraja comportamentul imprudent. „La noi îți dă și bani de tren”
Recomandări
Țările în care salvarea cu elicopterul de pe munte costă 90 de euro pe minut. Tariful, introdus pentru a descuraja comportamentul imprudent. „La noi îți dă și bani de tren”

Miercuri, chiar Nelu Tătaru, ministrul sănătății, a fost la SJU Brașov.

„Am solicitat managerului şi DSP o analiză a resursei pentru Spitalul Tractorul, pe care sperăm să-l putem operaţionaliza în 2-3 săptămâni. În jur de 200 de rezidenţi şi specialişti în boli infecţioase, ATI, urgenţe, radiologie şi epidemiologie, după ce vor primi rezultatele examenelor de la universităţile de Medicină, vor fi angajaţi la Spitalul Gerota al MAI, de unde vor fi detaşaţi unde va fi nevoie”, a precizat demnitarul, citat de Bună Ziua Brașov.

Veștea: „Sperăm să se rezolve cu detașările”

„Din punct de vedere al echipării cu paturi ATI, tot ce înseamnă aparatură, noi suntem gata. Sunt montate. De fapt, ar fi 20 de paturi la Tractorul și încă 11 la Neurologie. 31! Din păcate, este problema cu angajările. Sperăm să se rezolve cu detașările”, s-a replicat Veștea, într-un dialog cu ziarul.

Aceeași problemă cu personalul medical s-a înregistrat și la secția modulară ATI de la Spitalul Județean, finanțată din bani publici, 23.000.000 de lei, 10.000.000 de lei construcția, finalizată în iulie, și 13.000.000 de lei aparatura.

Șeful CJ Brașov, Adrian Veștea, a anunțat deschiderea unei noi secții ATI, dar fără medici
Secția modulară ATI-COVID. Foto: brasovmetropolitan.ro
Doi ani după revolta Wagner, una dintre cele mai haotice zile din istoria recentă a Rusiei
Recomandări
Doi ani după revolta Wagner, una dintre cele mai haotice zile din istoria recentă a Rusiei

În octombrie, directoarea DSP Brașov declara că toate că cele 14 paturi ATI COVID sunt ocupate, dar că „este în curs de extindere capacitatea, cu încă 14 paturi, care nu au fost operaționalizate din lipsă de personal”. Secția era prevăzută cu 28 de paturi.

„Nici sistemele sanitare din cele mai dezvoltate state nu au putut anticipa COVID”

„Acum, secția modulară este acoperită integral de doctori. Sunt 14 paturi pentru terapie intermediară și 14 cu intubare”, spune Veștea. Șeful administrației locale a precizat că CJ a alocat spitalelor din subordine suma de 57.747.000 lei, „32,38% din buget”.

Întrebat dacă numărul de paturi nu putea fi mărit înainte de pandemie, Veștea a afirmat că „nici sistemele sanitare din cele mai dezvoltate state nu au putut anticipa COVID-19. A fost o chestie nouă”.

„Secția de la Tractorul va fi inaugurată, să sperăm că vom putea aduce și medici”, a fost concluzia liderului administrației locale de sub Tâmpa.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.