Tratamentele preferențiale pentru unii pacienți infectați cu SARS-CoV-2 continuă chiar și după trecerea acestora în neființă.
Recorder:
- Aproximativ 1.200 de români cu COVID-19 au fost înmormântați în condiții speciale, fără ca rudele să-și poată lua rămas bun. Potrivit regulilor din starea de alertă, la evenimente private, inclusiv înmormântări, nu pot participa mai mult de 8 persoane.
- Aceste reguli nu s-au aplicat și în cazul lui ÎPS Pimen, mii de credincioși fiind prezenți la funeraliile sale.
ÎPS Pimen, 90 de ani, și Persida Ciuraru, 74 de ani, o femeie din județul Arad, au murit din cauza COVID, pe 19 mai, iar traseul până la cimitir ar fi trebuit să fie unul şi același, conform regulilor. Nu a fost însă cazul.
Trupul ÎPS Pimen a fost transportat de la Spitalul Matei Balș din București la Catedrala Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, care timp de o zi a devenit loc de pelerinaj pentru mii de suceveni.
În acelaşi timp, într-o casă din Arad, familia Persidei Ciuraru stătea într-o cameră cu poza decedatei pe masă. Ca să nu fie singuri, au făcut un live pe Facebook, potrivit sursei citate. A doua zi, un pastor penticostal a rostit o scurtă predică, iar la scurt timp sicriul a fost coborât în groapă.
Raed Arafat: “E foarte greu să refuzi solicitarea Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei”
Regulile au fost reinterpretate în cazul lui IPS Pimen, Biserica Ortodoxă Română având derogare specială de la DSU și INSP. Întrebat despre această situație, șeful DSU a spus că a fost greu să refuze „solicitarea personală a Mitropolitului Moldovei și Bucovinei”.
E foarte greu să refuzi când e vorba de așa ceva… Dar s-a acceptat ceva minimal, care să respecte toate regulile. Noi am acceptat în ideea că, fiind o personalitate bisericească, n-ai cum să nu accepți
Raed Arafat, pentru Recorder:
Acesta susține că derogarea a fost dată „fără vreo excepție de la partea de sănătate publică”.
„Ce am dat a fost cu respectarea distanțării sociale, cu purtarea măștii. Dacă s-au încălcat regulile la fața locului, asta nu mai ține de noi. S-a dat un document pe baza unei analize făcute de INSP. Noi nu dăm de capul nostru”, a mai spus șeful DSU.
Tratamentul special acordat IPS Pimen a fost criticat și de directori din cadrul INSP. Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, a avut o reacție vehementă.
Noi muncim de proști, ca alții să facă ce cred! Dar și dacă nu se obținea derogarea aceasta, credeți că i-ar fi păsat cuiva? Care ar fi fost organul de control care ar fi oprit această înmormântare? De ce s-a obținut acum derogare? Că n-a mai murit nici unul din ăsta mare, așa!
Adriana Pistol, INSP:
Până în prezent, au mai fost date derogări pe timp de pandemie, însă toate doar pentru rude aflate în izolare sau carantină care doreau să iasă și să participe la ceremonii restrânse.
Materialul complet, pe Recorder.