Potrivit Mirelei Ioja, avocatul care a reprezentat comuna Seleuş în procesul de la Curtea de Apel Bucureşti, DSP Arad a comis erori şi nu a respectat legea în momentul în care a solicitat carantinarea Seleuşului.
„Au fost făcute erori, nu s-a respectat legea 136/2020 în momentul solicitării carantinării Seleuşului. Nu au fost analizate criteriile pe care legea le prevedea. Nu a existat comunicare între instituţii, între DSP şi primăria Seleuş, între Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi primăria Seleuş. Anchetele epidemiologice nu au fost făcute cum trebuie de către cei de la DSP Arad. Mai mult, au existat neconcordanţe între numărul de îmbolnăviri transmis oficial de DSP şi numărul de îmbolnăviri în baza căruia a fost emis ordinul de carantinare”, a declarat Mirela Ioja.
DSP Arad a propus cea mai drastică măsură, deși avea și alte soluții
Avocata mai spune că DSP Arad a propus cea mai drastică măsură, chiar dacă existau şi alte metode de reducere a numărului de îmbolnăviri.
„Potrivit legii, carantinarea este propusă în cazul în care au fost încercate şi alte măsuri mai puţin aspre, dar care nu au dat rezultate. Carantinarea, potrivit legii, este doar o posibilitate, nu o obligație. Iar carantinarea se impune numai dacă prin celelalte metode nu s-a reușit atingerea scopului, respectiv reducerea numărului de cazuri noi de persoane infectate. Într-un cuvânt, întreaga propunere de carantinare a fost făcută după ureche de către DSP, nu s-au respectat prevederile legii”, a concluzionat avocatul.
Numărul de îmbolnăviri, în scădere înaintea propunerii de carantinare
Mai mult, în zilele dinaintea propunerii DSP de instituire a carantinei pentru satele Seleuş şi Moroda, panta numărului noi de cazuri era una descendentă. „În luna iulie au fost depistate cele mai multe cazuri. Dar, spre finalul lunii, panta era una descendentă, apăreau tot mai puţin cazuri. Din nou, se confirmă faptul că nu se impunea carantinarea Seleuşului. Singurul criteriu avut în vedere la momentul emiterii actului a fost rata de infectare peste nivelul de alertă”, a mai precizat Mirela Ioja.
Carantinarea Seleuşului expira, potrivit ordinului DSU, sâmbătă, 15 august. Totuşi, în baza sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, carantina a fost suspendată vineri dimineaţa, în 14 august.
Chiar dacă seleuşenii au scăpat de carantină cu numai o zi înainte ca ea să expire, avocatul Mirela Ioja spune că sentinţa poate fi un exemplu pentru viitor. „Autorităţile trebuie să fie mai atente înainte să aplice unele măsuri care afectează drepturile fundamentale ale omului. În final, s-a făcut dreptate, chiar dacă numai cu o zi înainte de expirarea ordinului emis de DSU”, a încheiat Ioja.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro