Din anii ʼ80, Victor Socaciu a rămas una dintre marile voci ale folkului românesc. Cariera sa muzicală a fost strâns legată de Cenaclul Flacăra, unde a activat până în 1982, și de Cenaclul Serbările „Scânteii Tineretului“, al cărui membru a fost din 1983 până în 1985. Tot pe atunci a ajuns că lucreze la imnul formației din Giulești alături de Adrian Păunescu.
Pe lângă numeroasele concerte și colaborări pe care Victor Socaciu le-a avut la Flacăra, notabil rămâne episodul în care a compus, alături de Păunescu, imnului clubului de fotbal Rapid.
Povestea a fost relatată, pentru gsp.ro, de către Andrei Păunescu, fiul poetului, „Era iunie 1980, eram la redacția Flacăra, tata ne-a luat în mașină pe mine, aveam 11 ani, pe Victor Socaciu, care era tânărul folkist de atunci și pe care-l lua peste tot, scriau și făceau împreună lucruri frumoase pentru Cenaclul Flacăra, pe Ovidiu Ioanițoaia, gazetar sportiv la revista «Flacăra», și pe Victor Niță, tot de la revista «Flacăra»“.
Se îndreptau spre stadionul Giulești, unde aveau de gând să facă o miuță. Până să se strângă toți pe teren, lui Păunescu îi vine o idee: „Victore, du-te și ia chitara de la mașină! E prea frumos momentul ca să nu scriem un cântec“. Și în vreme ce poetul a compus celebrele versuri: „Suntem peste tot acasă/ Porțile ni se deschid/ Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid“, Victor Socaciu le-a pus pe muzică.
***
Cântărețul Victor Socaciu a murit, luni, 27 decembrie, la vârsta de 68 de ani, a anunțat fiica artistului folk într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro