În ziua de 2 decembrie, în jurul orei 17:00, a avut loc un accident rutier, pe DN12, la ieșirea din orașul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc. În urma impactului frontal dintre două autoturisme care circulau pe sensuri opuse, unul dintre șoferi, un tânăr de 28 de ani, a decedat pe loc. Al doilea șofer a supraviețuit, fiind transportat cu răni la picioare la Spitalul Județean Sfântu Gheorghe. 

„Șoferul găsit în viață la fața locului este polițist de profesie și avea alcoolemie de 1 la mie. Se simțea alcoolul în aer. Era beat. Martorii au spus că a intrat pe sensul opus direct în mașina care circula pe banda ei”, a declarat pentru Libertatea un membru al echipajului medical ajuns la locul accidentului.

Cum a dispărut profesia de polițist din comunicatul Poliției despre participantul la un accident mortal. Ambulanțier: „Se simțea alcoolul în aer”
Mașina albastră este a polițistului implicat în accident și despre care echipajul medical spune că mirosea a alcool

„Unul dintre șoferii implicați, un tânăr de 28 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator și nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate timp de 30 de minute. Nu dețin informații legate de probele prelevate celuilalt șofer care a supraviețuit. Știu doar că bărbatul în vârstă de 40 de ani avea o fractură femurală”, a declarat ziarului Cristian Cimpoi, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Covasna. Acestea sunt faptele, cu datele de acum, incomplete. Dar cum au fost ele comunicate publicului?

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Ce s-a comunicat publicului

Joi seara, Poliția Română, prin Centrul Infotrafic, a emis un comunicat referitor la accidentul rutier.

„În jurul orei 17:00, polițiștii au fost sesizați de producerea unui accident rutier cu victime pe DN 12 la ieșirea din Municipiul Sfântu Gheorghe. Din primele informații este vorba despre o coliziune între două autovehicule. În urma evenimentului, o persoană a decedat, iar o alta a fost rănită”, a transmis Poliția Română. 

În majoritatea cazurilor când are loc un accident rutier în care sunt implicați și angajați ai IGPR, acest lucru este menționat în comunicatele oficiale. De data aceasta, Poliția a omis faptul că una din victimele incidentului de pe DN 12 este angajatul ei. 

Un alt fapt neobișnuit este că Poliția nu a atașat comunicatului fotografii de la locul accidentului, cum face de obicei.

Cum a dispărut profesia de polițist din comunicatul Poliției despre participantul la un accident mortal. Ambulanțier: „Se simțea alcoolul în aer”
În accidentul care a avut loc joi pe DN12 a murit un tânăr de 28 de ani

„Da, șoferul care a supraviețuit acestui accident este polițist”

La solicitarea Libertatea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Covasna a confirmat informația. „Da, șoferul care a supraviețuit acestui accident este polițist în cadrul IPJ Covasna. Era în afara programului de lucru și se afla la volanul autoturismului personal în momentul  producerii accidentului. Împrejurările în care s-a produs acesta vor fi stabilite în cadrul cercetării penale, inclusiv dinamica accidentului”, a declarat subinspectorul Radu Stroe.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Polițistul este în prezent internat la Spitalul Județean Sfântu Gheorghe. „Pacientului de 40 de ani, victimă în accidentul  joi seara, i-au fost prelevate probe de sânge, conform producerii în astfel de cazuri, pentru a se stabili dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice  sau alte substanțe înainte de a se urca la volan”, a declarat pentru ziar și Andras-Nagy Robert, managerul spitalului. Starea polițistului este stabilă, are o fractură la picior.

Managerul spitalului a precizat că rezultatele vor fi gata în circa o săptămână și că vor fi trimise direct către IPJ Covasna.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe nu a fost deschis încă nici un dosar. „Deocamdată nu avem toate documentele. Probabil că în prima zi a săptămânii viitoare va primi numărul unic ”, a precizat pentru Libertatea procurorul Ionel Pădurariu, purtătorul de cuvânt al Parchetului.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI