„Ca orice partid politic, facem sondaje. Ambii în sondaje sunt la procente care îi recomandă pentru susţinerea să candideze în viitoarele alegeri“, a afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, într-o conferinţă de presă la Iaşi, potrivit news.ro.
Nicolae Ciucă a participat la o întâlnire cu primarii PNL din judeţul Iaşi, dar şi cu conducerea filialei ieşene a PNL și nu a făcut nicio referire la dosarele penale în care sunt implicaţi atât Mihai Chirica, cât şi Costel Alexe.
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a fost implicat în mai multe dosare penale, cel mai important fiind cel în care este suspectat de DNA că a semnat documente cu încălcarea legii privind construirea şi extinderea unui bloc din Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație, fiind încălcat planul urbanistic zonal.
Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care e acuzat că a luat mită tone de tablă. Președintele CJ Iași a mai fost trimis în judecată și într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că a numit fără concurs un consilier de cabinet, detașat ulterior manager la Școala Populară de Artă din Iași.