Ascensiunea sa în politica rusă a început în 2008, când a început să scrie pe blog despre presupuse fapte de malpraxis și cazuri de corupție în interiorul unor companii mari, controlate de stat. Una dintre tacticile sale a fost să devină acționar minoritar în marile companii petroliere, bănci și ministere și să pună întrebări despre lipsurile din finanțele statului.
Mesajele sale au fost distribuite repede în mediul online prin intermediul rețelelor de socializare, ajungând în primul rând la tineri. În campania dusă împotriva corupției, Navalnîi a criticat corporațiile direct legate de partidul de guvernământ, Rusia Unită.
Mesajul consecvent al lui Navalnîi a fost că partidul lui Putin este plin de „escroci și hoți”. El l-a acuzat pe președintele rus că „suge sângele Rusiei” printr-un „stat feudal” care concentrează puterea în Kremlin. Acel sistem de patronaj, susținea el, este similar cu Rusia țaristă.
OCCRP, rețeaua globală a jurnaliștilor de investigație, îl descria în 2020 drept „producător al unei mărci neortodoxe, dar extrem de eficiente, de jurnalism de investigație”.
Navalnîi a devenit unul dintre cei mai buni anchetatori ai Rusiei, folosind dovezi documentate cu minuțiozitate și videoclipuri produse atent pentru a dezvălui corupția din inima regimului Putin.
„Investigațiile sale video sunt exemple ale genului, utilizând cu îndemânare imagini cu drone, animații de înaltă calitate și umor ironic pentru a face schemele complexe clare și ușor de înțeles pentru oamenii obișnuiți”, descria OCCRP.
„Nu-l numiți Dimon”
Într-o investigație emblematică, din 2017, care a strâns peste 35 de milioane de vizualizări, Navalnîi le-a arătat rușilor că prim-ministrul lor de atunci, Dmitri Medvedev – cunoscut ca o față relativ prietenoasă și pasionată de gadgeturile de înaltă tehnologie – este, de fapt, unul dintre cei mai bogați oameni ai țării.
Printr-o rețea de fundații caritabile controlate de asociați apropiați, Medevev deține vaste suprafețe de teren, stațiuni montane, apartamente în conace prerevoluționare, iahturi și alte obiecte de lux.
„Chaika”
Într-o investigație din 2015, Fundația Anticorupție a lui Navalnîi s-a concentrat asupra familiei procurorului general al Rusiei de atunci, Iuri Chaika.
Filmul și textul însoțitor îi acuză pe cei doi fii ai lui Chaika că au folosit conexiunile tatălui lor pentru a se îmbogăți ilegal, descriind o serie de scheme corupte care implică legături cu o grupare criminală, privatizări ilegale și licitații suspecte pentru construcții de stat.
Profiturile acestor scheme au fost investite în investiții străine, inclusiv într-un hotel ultraluxos din Grecia și o vilă în Elveția.
„Dintr-o închisoare din Anglia în elita rusă”
În această investigație din 2017, echipa lui Navalnîi a dezvăluit stilul de viață plin de farmec de care se bucură Nikolai Choles, fiul purtătorului de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
Choles, care a fost angajat doar sporadic și a făcut închisoare, se bucură de o viață plină de mașini și proprietăți scumpe, iahturi, avioane private și competiții de echitație.
Succesul său, spunea Navalnîi, este „un exemplu despre cum, în Rusia, unde 20 de milioane de oameni trăiesc sub pragul sărăciei și 70% pot visa doar la un salariu de 45.000 de ruble (n.r. – circa 450 de euro), este posibil să ai o viață minunată. La cel mai înalt nivel. Fără a face nimic.”
„Casa de vacanță secretă a lui Putin”
„Sunt nervos, supărat și trist. Îmi smulg părul”, își începea Aleksei Navalnîi această anchetă publicată în 2017.
Împreună cu televiziunea independentă Dojhd TV, interzisă în Rusia între timp, echipa lui Navalnîi a dezvăluit existența unei „dacha”, casă de vacanță rusească, opulentă deținută de președintele Putin în afara orașului Viborg.
Ancheta lui Navalnîi oferă spectatorilor inclusiv un tur ghidat al proprietății filmat cu dronă.
„Palatul lui Putin”
După arestarea lui Navalnîi în ianuarie 2021, echipa sa a publicat videoclipul „Palatul lui Putin” pe YouTube, care documenta un uriaș palat luxos la Marea Neagră, presupus primit cadou de președintele Putin de la asociați bogați.
Videoclipul a înregistrat peste 100 de milioane de vizualizări.
Kremlinul a respins ancheta ca fiind o „pseudoinvestigație”, iar Putin a numit-o „plictisitoare”, negând acuzațiile. Ulterior, omul de afaceri miliardar Arkady Rotenberg, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Putin, a spus că este propriul său palat.
Navalnîi spunea că nu e jurnalist
Roman Anin, membru al rețelei OCCRP și redactor al unei instituții de investigație din Rusia, IStories, a explicat stilul propriu de investigație folosit de Navalnîi.
„Desigur”, recunoaște el, anchetatorii lui Navalnîi „nu urmează standardele jurnalistice și nu încearcă niciodată să asculte cealaltă parte, ceea ce le economisește timp și le face poveștile mai ușor de înțeles. Dar încă cred că noi [jurnaliştii] din Rusia pierdem în faţa lui în ceea ce priveşte eficienţa.”
„El a creat probabil cel mai eficient mijloc de investigație din țară”, spune Anin. „Numărul de povești pe care le publică, modul creativ în care găsește poveștile și le transmite publicului lor reprezintă ceva din care ar trebui să învățăm”, mai spunea Anin.
Chiar și echipa lui Navalnîi nu pretinde că este imparțială. Într-un interviu acordat publicației Meduza, purtătoarea de cuvânt a lui, Kira Yarmish, a fost clară. „Nu suntem jurnaliști”, a spus ea. „Dacă nu ne place ceva și considerăm că o persoană este un escroc, atunci îl putem numi direct escroc.”
Nikita Kulachenkov, unul dintre anchetatorii lui Navalnîi, a spus același punct. Ceea ce face echipa lui este „ceva între jurnalism și politică”.
Pentru munca sa, Fundația Anticorupție a fost catalogată drept organizație „extremistă” de către autoritățile ruse în 2021.
dancalistri • 17.02.2024, 23:55
Mare,mare păcat de singurul opozant real si fara frica. Istoria va dovedi ca si la noi, cand mamaliga a explodat ultima din tarile estice, ca acest soi de socialism cu fata umana NU MERGE. Pur si simplu e … perimat. Si atunci … vai de mama lor. Maximum 5 ani. Veti vedea!!! Nu e vorba aici de UE, de NATO, de URSULA, de BIDEN, de … nimic. PUR SI SIMPLU SISTEMUL CARE-i GUVERNEAZA ESTE perimat si anacronic. Nu mai face fata si nici … dictatura nu va mai fi inghitita mult timp.
kkkkkk • 17.02.2024, 23:14
Știe cineva când reapare fata de la pagina 5 ? Ce ziar caraghios )) și ce troli din toate taberele ,cred că s unii și din drumul taberei ))
AndreyRlz • 17.02.2024, 22:51
Incredibil, l au închis într-o colonie de pușcării pana l-au terminat... La fel s-ar fi întâmplat și cu Malin Bot sau Activistul Buzoian dacă trăiam într-o dictatura precum Rusia