Claas Relotius, în vârstă de 33 de ani, a recunoscut că a folosit anumite date inventate în multe dintre articolele publicate în prestigioasa publicație. Jurnalistul s-a alăturat echipei redacționale Der Spiegel în 2011, din postura de freelancer. Conducerea publicației din Hamburg le-a prezentat scuze cititorilor și s-a declarat șocată să descopere un jurnalist mitoman în propria redacție.

Jurnalistul impostor a fost fost dermascat de un coleg de breaslă din Spania. Este vorba despre freelancerul Juan Moreno, care colabora și cu publicația germană unde lucra Relotius. Informația a fost făcută publică de cotidianul spaiol El Pais, într-un amplu articol despre cazul falsului jurnalist Class Relotius.

Conform sursei citate, spaniolul a început să își dea seama că informațiilor publicate de Class Relotius erau false și a încercat să-l reclame pe acesta la șefi, însă nu ar fi fost luată în seamă. Class Relotius era vedeta redacției, câștigase de mai multe ori marele premiul al jurnalismului german și fusese nominalizat ca jurnalistul anului de CNN, iar Juan Moreno era un outsider. În plus, Claas era foarte apreciat de colegi. „Dacă ai fi ajuns să îl cunoști, nu ai fi făcut asta”, i-au spus aceștia lui Moreno.

„Mi-au dat de înțeles că ce făceam avea să aibă consecințe serioasă pentru mine. Că îndrăznisem să mă pun cu Dumnezeu. Și eram convins că aveam să-mi pierd locul de muncă și nimeni nu avea să mă angajeze”, a povestit jurnalistul spaniol.

Cei doi au lucrat împreună la un reportaj, iar spaniolul și-a dat seama că unele informații transmise de german erau exagerate. Ulterior, jurnalistul spaniol a descoperit în presa de peste Ocean un reportaj asemănător cu cel scris de Claas Relotius, însă informațiile nu coincideau deloc. În articolul respectiv se făcea referire la un militar pe nume Tim Foley, cu care falsul jurnalist german susținea că a vorbit, dar despre care a spus că nu ar fi vrut să se lase fotografiat.

În încercarea de a-l demasca pe colegul său neamț, Juan Moreno a plecat în SUA și a stat de vorbă cu militarul Tim Foley, care i-a spus că nu știa cine era Class Relotius și că nu a discutat niciodată cu acesta. La fel a afirmat și Chris Maloof, un alt bărbat pe care falsul jurnalist german a susținut că l-a intervievat.

Cu dovezile respective, Juan Moreno a mers la conducerea Der Spiegel, însă chiar și așa jurnalistul impostor a continuat să afirme că cei care mințeau erau de fapt cei cu care a susținut că a stat de vorbă.

Ulterior s-a descoperit că falsul jurnalist a scris un articol în care a afirmat că a vorbit cu părinții unui jucător de fotbal american. Este vorba despre Colin Kaepernick, care a refuzat dintotdeauna să dea declarații presei, inclusiv celei din Germania.

Abia atunci, conducerea Der Speigel și-a dat seama că jurnalistul german și-a fabricat poveștile, iar pe 22 decembrie, publicația a avut pe prima copertă mesajul „Spune ceea ce este”. Cazul jurnalistului Claas Relotius a fost relatat în 23 de pagini.

FOTO: Epa


Citește și: Nicio măsură luată până acum de Spitalul Ilfov în cazul falsului ginecolog Raluca Bîrsan! Purtătorul de cuvânt: „A făcut manevre medicale sub supravegherea dr. Dragu”

Urmărește-ne pe Google News