Scaune cu baloane colorate așezate la un metru jumătate distanță, părinți și studenți cu masca pe față și din când în când mesaje la microfon: „păstrați distanța, dacă nu vă așezați pe scaune, nu continuăm!” Așa a arătat festivitatea de absolvire pentru generațiile din 2020, an lovit de pandemia de COVID-19.

Studenții au purtat mască și au stat la un metru și jumătate distanță unul de celălalt
Toți participanții au fost obligați să poarte măști

La Facultatea de Inginerie în Limbi Străine se simt marii absenți: studenții străini care, mulți dintre ei, au plecat deja în țările de origine și ratează acest moment. Cei prezenți se bucură că au putut totuși să se vadă după atâtea luni de cursuri online și după ce și-au dat și licența online.

Ricarda Maria Răduță, Vlad Ungureanu și Andrei Buzică, fericiți că au putut primi diplomele din mâna decanului

„Sunt foarte fericit că am reușit să ne întâlnim în ciuda pandemiei. Sunt foarte fericit că sub aceste circumstanțe, oamenii au reușit să își ia măsurile de precauție. Că tot mai mulți oameni poartă masca responsabil și mă bucură acest lucru. Chiar ar fi fost păcat ca pentru noi, pentru studenți, să nu fi existat această festivitate, că până la urmă e unul dintre cele mai frumoase momente din viața unui student”, spune Andrei Buzică, unul dintre șefii de promoție ai facultății.

Andrei Buzică, unul dintre șefii de promoție ai facultății

Planuri mărețe, în ciuda pandemiei

Ricarda Maria Răduță, colega sa, e mulțumită că a putut să-și primească diploma din mâna decanului și nu de la vreun curier. Speră și că ar putea să facă balul de absolvire în septembrie, dar vor vedea. Tânără e hotărâtă să dea la master, să se și angajeze în domeniul mecanicii și să promoveze specializările tehnice în rândul fetelor. „Consider că nu contează genul, ci ce avem în cap. Și fetele pot face ce fac băieții și viceversa”, spune tânăra.

Ricarda Maria Răduță e hotărâtă să dea la master

Vlad Ungureanu și-a găsit deja un loc de muncă imediat după ce și-a predat lucrarea de licență, cu toate că avea emoții: în sectorul automotive s-au făcut concedieri în masă la anumite companii. Tânărul consideră această criză mondială prin care trece lumea ca pe o oportunitate pentru inovare.

„Problema coronavirusului e o problemă de sănătate, dar global a stârnit o serie de probleme în toate sectoarele, de la cel economic la cel ingineresc și atinge puțin toate segmentele pieței. Pe lângă acestea mai sunt și încălzirea globală, față de care nu trebuie să ne arătăm indiferența și mai este și problema foametei, pentru că tot mai mulți oameni din lume suferă de foamete, procentajul e în continuă creștere”, spune Vlad, și el șef de promoție la specializarea sa.

Vlad Ungureanu și-a găsit deja un loc de muncă

Ploaia începe să-i adune pe tineri câte doi pe scaune, sub o umbrelă. Dar rămân cu măștile pe față. Nu pe barbă, nu sub nas. Și în poza de pe scenă rămân mulți cu masca pe față. 2020 e un an special. Absolvirea facultății și o pandemie ce a schimbat viața Planetei.

Tinerii s-au înghesuit câte trei sub o umbrelă

„Jur să-mi construiesc traiectoria prin viață în respect, cinste, corectitudine și demnitate pentru mine și pentru profesiunea aleasă. Jur să apăr prestigiul școlii în care m-am format și al cărui ambasador devin. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Jurământul inginerului de la Poli

Nici nu termină de spus jurământul inginerului de la Poli, că ploaia se întețește. Din toci se scurg picuri mari pe la colțuri, robele se pleoștesc. Timp de zece minute toți se adăpostesc ciorchine care pe unde, distanțarea socială se pierde în fața furtunii de vară.

Ploaia nu le-a umbrit studenților bucuria absolvirii

Cerul se înseninează și se întorc toți cât să arunce, festiv, tocile și baloanele în aer. E pandemie în lume, dar a fost și ziua absolvirii unor tineri plini de speranță din România.

Urmărește-ne pe Google News