Un incendiu la o distanță de 2,5 km a blocat Aeroportul Heathrow 

Potrivit autorităților, problema a fost cauzată de un incendiu puternic izbucnit în vestul Londrei. Aproximativ 70 de pompieri și 10 autospeciale s-au luptat cu flăcările. Incendiul a fost atât de grav încât 150 de persoane au fost evacuate, iar 100.000 de locuințe au rămas fără curent, scrie publicația Bild.

Incendiu Heathrow, Foto: Profimedia Images
Incendiu Heathrow, Foto: Profimedia Images

„Sperăm ca sâmbătă să revenim la un program normal”, au transmis reprezentanții aeroportului, însă pasagerii s-ar putea confrunta cu probleme și în zilele următoare. După haosul provocat de pana de curent, activitatea de pe Aeroportul Heathrow din Londra a început să revină la normal vineri seara.
Închiderea Heathrow a dat peste cap zboruri din toată lumea.

Conform „FlightRadar24”, cel puțin 120 de avioane care urmau să aterizeze acolo au fost redirecționate. British Airways, de exemplu, avea 341 de zboruri programate pentru Heathrow în ziua incidentului. Pierderile pentru aeroport și companiile aeriene sunt estimate la zeci de milioane de lire sterline. În Germania, aproximativ 9.000 de pasageri nu au mai putut zbura din cauza penei de curent de la Heathrow.

Schema prin care România a fost invadată de carburanți produși din petrol rusesc – INVESTIGAȚIE
Recomandări
Schema prin care România a fost invadată de carburanți produși din petrol rusesc – INVESTIGAȚIE

De la ce a pornit incendiul

De ce a izbucnit incendiul este încă neclar. Cu toate acestea, polițiștii nu bănuiesc momentan un act terorism, dar desfășoară o amplă anchetă, investigând mai multe piste.

„Având în vedere locația substației și impactul pe care l-a avut incidentul asupra infrastructurii naționale critice, Unitatea de combatere a terorismului a Met conduce acum ancheta”, a spus Poliția Metropolitană.

 

Generatoarele de rezervă ale Aeroportului Heathrow nu au funcționat

Acest incident a stârnit discuții despre siguranța infrastructurii și gestionarea crizelor. Cum de este Heathrow atât de vulnerabil?

 

Reprezentanții aeroportului au explicat că există generatoare diesel și linii de rezervă care au permis unor avioane să aterizeze în siguranță. Însă consumul total de energie al aeroportului este la fel de mare ca al unui oraș mic, iar aceste măsuri nu au fost suficiente pentru a menține activitatea normală.

Simulare BAC română 2025, prima probă a elevilor de clasa XII-a. Modele de subiecte
Recomandări
Simulare BAC română 2025, prima probă a elevilor de clasa XII-a. Modele de subiecte
Incendiu Heathrow, Foto: PheonixCNE News/ X
Incendiu Heathrow, Londra Foto: PheonixCNE News/ X

„Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată”, a spus Thomas Woldbye, șeful aeroportului, potrivit sursei citate. Incendiul de la stația de transformare a blocat toată activitatea.

Sistemele de siguranță, cum ar fi cele pentru aterizări de urgență și evacuări, au funcționat bine. Dar, spune Woldbye, ele „nu sunt făcute pentru a menține în funcțiune întregul aeroport”.

 

„Cum e posibil ca un aeroport atât de important să depindă de o singură sursă de curent, fără o alternativă? Dacă așa stau lucrurile, atunci e clar că avem o problemă de planificare”, a scris Willie Walsh, directorul Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA) pe platforma X.

Cinci piedici majore în calea unui acord de pace între Rusia și Ucraina. Discuțiile au început în Arabia Saudită
Recomandări
Cinci piedici majore în calea unui acord de pace între Rusia și Ucraina. Discuțiile au început în Arabia Saudită

Guvernul britanic a anunțat că va investiga situația.

„Avem multe întrebări la care trebuie să primim răspunsuri”, a declarat un purtător de cuvânt al premierului Keir Starmer.

Heathrow, mai vulnerabil decât se credea

Ministrul britanic al energiei, Ed Miliband, a explicat că, deși exista un generator de rezervă, și acesta a fost afectat de incendiu. Într-un interviu pentru ITV, citat de Bild, el a spus că operatorul rețelei electrice, National Grid, i-a confirmat că „nu a mai văzut niciodată o astfel de situație”.

„Incidentul acesta arată cât de vulnerabil este Heathrow. Trebuie să învățăm lecții – nu doar pentru acest aeroport, ci și pentru protejarea altor infrastructuri esențiale”, a adăugat Miliband.

Heathrow a fost deschis în 1946 și este cel mai mare aeroport din Europa, cu aproximativ 230.000 de pasageri zilnic. În fiecare zi, de aici decolează sau aterizează aproximativ 1.300 de avioane. Aeroportul se află la 25 km vest de Londra și are zboruri către 200 de destinații din peste 80 de țări.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Unica.ro
Wow, ce apartament are Anca Țurcașiu!! Artista stă în Panduri, într-un spațiu mic, pe care l-a decorat ca-n povești! Foarte cochet, zici că e rupt din filme! FOTO
Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum
Viva.ro
Ilie Bolojan a răbufnit și a făcut un anunț neașteptat despre Klaus Iohannis. Are și dovezi! De nebănuit ce s-a aflat despre fostul președinte abia acum
Carmen Movileanu, apariție rară la PRO TV. Fosta crainică TVR, ravisantă la 67 de ani. Ce anunț neașteptat a făcut fosta soacră a lui Cove
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Movileanu, apariție rară la PRO TV. Fosta crainică TVR, ravisantă la 67 de ani. Ce anunț neașteptat a făcut fosta soacră a lui Cove
Obiceiurile europene legate de duș care îi șochează pe americani. Unul din ele privește spălatul zilnic
Adevarul.ro
Obiceiurile europene legate de duș care îi șochează pe americani. Unul din ele privește spălatul zilnic
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elle.ro
Vedeta și iubitul ei, surprinși în ipostaze romantice în timpul unei plimbări cu barca, la scurt timp după ce au devenit părinți. Nu se feresc să își arate iubirea în public
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
Observatornews.ro
Subiecte la română, simulare Bacalaureat 2025. Notele se trec în catalog doar dacă vor elevii
Horoscop 24 martie 2025. Fecioarele au parte de o lungă perioadă în care se vor confrunta față în față cu nesiguranțele, temerile și îndoielile lor
HOROSCOP
Horoscop 24 martie 2025. Fecioarele au parte de o lungă perioadă în care se vor confrunta față în față cu nesiguranțele, temerile și îndoielile lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI