Sesiunea de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director, respectiv director adjunct, organizată de ISJ Vrancea în toamna anului 2016, a fost marcată de un scandal fără precedent, fiind pentru prima dată când un oficial al instituției era pus sub acuzare în mod oficial pentru favorizarea unui candidat.

Inspectorul școlar Amalia Chirtoc, responsabila cu învățământul preșcolar din județ, a fost acuzată că ar fi falsificat răspunsurile unei educatoare care candida pentru postul de director al Grădiniței 16 din Focșani. Chirtoc nu făcea parte din comisia de evaluare, însă cu toate acesta a intervenit pentru a-și ajuta candidatul favorit, care nu reușise să obțină punctajul minim. Declanșarea anchetei penale a creat valuri pe plan local, însă ecoul scandalului s-a stins la scurt timp, astfel că atât inspectorul școlar, cât și directorul de grădiniță numit în baza răspunsurilor falsificate au rămas în funcții.

Anchetatorii au stabilit cum a fost posibilă fraudarea concursului, deși evaluarea lucrărilor era supravegheată video. 

Problema celor 375 de sutimi sub barem

Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vrancea s-a desfășurat pe 12 octombrie 2016. În total, 158 de cadre didactice concurau pentru 145 de posturi de director și director adjunct. Printre acestea se număra și educatoarea Oana Monica Negoiță, care candida pentru funcția de director al Grădiniței 16 din Focșani. Era singurul candidat pe post, însă pentru a fi admisă avea nevoie de minimum nota 7 la scris. 

Probele din dosar arată că educatoarea nu a reușit să obțină punctajul minim, lucrarea sa fiind notată, inițial, cu 6,625 puncte. Cu toate acestea, în final, Oana Monică Negoiță avea să fie notată cu 7,625, fiind declarată admisă și ulterior numită în funcție. 

Amalia Chirtoc | Foto: jurnaldevrancea.ro

Creșterea notei cu un punct a fost posibilă în urma unui fals orchestrat chiar de inspectorul județean pentru învățământul preșcolar, Amalia Chirtoc, acuză procurorii. 

Lucrarea, corectată și recorectată

Desfășurarea concursului pentru funcțiile de director era coordonată de o comisie județeană, însă evaluarea lucrărilor era realizată de comisii distincte pentru fiecare ciclu școlar. În cazul funcțiilor de director pentru grădinițe, coordonatoarea comisiei de evaluare era inspectoarea de arte Doina Collavini, colegă de birou cu inspectorul pentru învățământ preșcolar Amalia Chirtoc. Corectarea lucrărilor se desfășura în sala mică de ședințe a ISJ Vrancea.

Lucrările candidaților au fost aduse în sală de către inspectorul de management în jurul orei 9.00. După ce a verificat dacă în sală sunt toți candidații și persoanele care trebuie să participe la evaluare, le-a prezentat tuturor plicul cu lucrări, evidențiind integritatea și sigiliul acestuia și a arătat comisiei care este procedura propriu-zisă de corectare. 

Pentru a folosi drept exemplu, inspectorul de management a luat prima lucrare din teanc. Aceasta aparținea chiar educatoarei Oana Monica Negoiță. Potrivit procedurii, a aplicat șablonul pe lucrare și a numărat răspunsurile corecte. Doar 19, din cele 40 de întrebări erau corecte, astfel că în urma calculării punctajului a rezultat nota 6,625.

Pentru a se asigura că nu au greșit, membrii comisiei de evaluare au mai pus o dată șablonul peste lucrare și au numărat din nou întrebările greșite. Rezultatul a fost același: punctaj final – 6,625. Constatând că lucrarea a fost evaluată corect, membrii comisiei au anunțat-o pe educatoarea Negoiță că este respinsă. 

Lucrurile nu s-au oprit aici. La rugămintea unuia dintre membrii comisiei de evaluare, inspectorul de management a mai făcut încă o dată evaluarea lucrării candidatei Oana Monica Negoiță. Și după cea de-a treia examinare, rezultatul lucrării a fost tot 6,625. 

Nota a fost consemnată în borderoul de evaluare, care a fost semnat de către toți membrii comisiei de evaluare. La fel și lucrarea candidatei. 

După ce s-au corectat toate lucrările, Oana Monica Negoiță a fost chemată din nou în sală, deși procedura de evaluare a lucrării ei fusese încheiată și, potrivit metodologiei de concurs, nu se mai putea face o nouă reevaluare. 

Mâna salvatoare

A patra corectare a lucrării a fost realizată de către inspectorul pentru învățământ preșcolar Amalia Chirtoc, deși aceasta nu făcea parte din comisia de evaluare.

„Folosindu-se de autoritatea pe care o avea asupra membrilor comisiei de evaluare, Chirtoc Amalia Daniela a făcut o reevaluare a lucrării candidatei Negoiță Oana Monica doar în aparență, pentru că în realitate a identificat mai multe întrebări la care răspunsul era greșit, a făcut câte un semn la aceste întrebări și a calculat răspunsurile acestora ca și când ar fi fost corecte, deși erau greșite și în felul acesta a reușit să obțină pe lucrarea respectivă nota 7,625”, se arată în Hotărârea Judecătoriei Foșcani. 

După ce a scris nota 7,625 pe lucrare, Amalia Chirtoc a completat un alt borderou de evaluare în care a trecut noua notă și a pus persoanele prezente, care făceau parte din comisia de evaluare, să semneze, iar membrii care apucaseră să plece acasă au fost chemați ulterior la sediul ISJ Vrancea pentru a semna al doilea borderou, susțin procurorii.

Potrivit probelor din dosar, după ce a completat documentele, Amalia Chirtoc a plecat cu ele în birou, unde a făcut o altă foaie de răspuns, modificând răspunsurile la patru întrebări pe care educatoarea Negoiță le greșise. Pe noua foaie cu răspunsuri, semnăturile membrilor comisiei de evaluare au fost falsificate, conform procurorilor.

Inspectoarea, apărată de colegi

Cu toate acestea, în fața judecătorilor, membrii comisiei au încercat să nu o incrimineze pe inspectoarea Chirtoc. Unii dintre ei chiar și-au însușit semnăturile, deși diferențele dintre semnătura falsă și cea originală erau vizibile cu ochiul liber.

De altfel, și expertizele grafologice au confirmat că semnăturile de pe foaia cu răspunsuri a candidatei Negoiță au fost falsificate.

Inspectorul Doina Collavini, cea care coordona comisia de evaluare a lucrărilor, a fost audiată de mai multe ori în timpul anchetei, dar și în fața instanței, relatând cum s-au desfășurat evenimentele din ziua respectivă. Ea a povestit că, la un moment dat, în timp ce corecta lucrările, în sală a venit inspectoarea Amalia Chirtoc, care făcea parte din comisia județeană de organizare, și i-a solicitat să corecteze ea lucrările, motivând că se mișcă prea încet.

„Am acceptat acest lucru, percepându-l ca un reproș al faptului că mă mișcam mai greu întrucât aveam probleme cu vederea”, a invocat Doina Collavini în instanță.

După corectarea tuturor lucrărilor, a mers la baie, iar când s-a întors a găsit toate documentele strânse.

Cele trei minute lipsă din înregistrările video

Procurorii care au instrumentat această anchetă au ridicat înregistrările video din sala unde s-a desfășurat corectarea lucrărilor. În urma analizării celor trei fișiere, anchetatorii au constatat că din înregistrare lipsesc trei minute. Potrivit procurorilor, care au consultat experți tehnici, înregistrarea video nu se putea opri singură, iar între două fișiere poate exista o diferență de maximum zece secunde și în niciun caz nu se poate ajunge la trei minute. 

Înregistrările video surprind reevaluările succesive ale lucrării candidatei Negoiță, contrar metodologiei. La un moment dat, pe înregistrare se aude vocea unei femei care se află lângă camera de filmat: ,,a picat, a picat… deci, trebuie să ia 70 în cap ca să ia.”

La ora 10.41, după ce s-a terminat evaluarea lucrărilor, apare din nou în cadrul camerei de filmat educatoarea Oana Monica Negoiță, care șoptește ceva unuia dintre membrii comisiei. Acesta se adresează inspectoarei Chiroc, aflată în sală, spunându-i că educatoarei Negoiță nu i-a ieșit punctajul. Inspectoarea o invită pe candidată lângă ea, pe scaunul din stânga sa. Cele două poartă discuții în șoaptă.

Inculpata Chirtoc îi solicită doamnei Collavini Doina  lucrarea candidatei Negoiță Oana Monica, iar aceasta i-o înmânează, după care iese din cadrul camerei de filmare, spunând că are nevoie la toaletă. Inculpata procedează la corectarea lucrării candidatei Negoiță, cu aceasta pe scaunul din partea stângă.

Hotărâre Judecătoria Focșani:

Spre deosebire de restul lucrărilor, corectate anterior de inspectoarea Chirtoc, în cazul candidatei Negoiță, nu a mai numărat cu voce tare răspunsurile corecte.

Filmarea se întrerupe brusc și reîncepe după trei minute, pe fundal auzindu-se o voce feminină care întreabă dacă a umblat cineva la aparatura de înregistrare. Dintre toți cei prezenți, intervine inspectoarea Chirtoc, care răspunde că nu și că există probabilitatea ca o persoană să fi atins cu scaunul și să fi deranjat tehnica.

,,Doamna Collavini, la mine!”

Scuza inspectoarei, invocată, prin avocat, și în instanță, nu a fost însușită de judecători, care arată că înainte de a se întrerupe filmarea erau puține persoane în sală și nu stătea nimeni în zona tehnicii de înregistrare, astfel că nu avea cine să dea cu scaunul peste tehnică. „Se observă că în momentul interpelării cu privire la întreruperea filmării, inculpata intervine prima să răspundă, iar ceea ce relatează pare că era pregătit dinainte”, subliniază judecătorii.

După ce se termină activitatea în sala de ședință, Amalia Chirtoc este surprinsă în timp ce ia lucrările și documentele întocmite, care ar fi trebuit să fie la coordonatorul comisiei, Doina Collavini, și pleacă cu ele, nu înainte de a mai da o dispoziție: ,,Doamna Collavini, la mine!”.

Potrivit instanței, ordinul verbal scoate în evidență autoritatea pe care Amalia Chirtoc o avea asupra coordonatorului comisiei. 

3 ani cu suspendare pentru inspectoare, care a făcut apel

La finalul cercetării judecătorești, Judecătoria Foșcani a dispus, pe 19 martie, condamnarea Amaliei Chirtoc la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fals material în înscrisuri oficiale, participație improprie la abuz în serviciu, în timp ce pentru infracțiunea de uz de fals i s-a aplicat o amendă penală în cuantum de 1.800 de lei, transformată în 180 de zile de închisoare în caz de neachitare.

Instanța i-a interzis dreptul de a mai ocupa funcții publice pe o perioadă de patru ani.  În plus, s-a dispus anularea tuturor înscrisurilor falsificate și a deciziei de numire în funcția de director a educatoarei Negoiță. 

Potrivit instanței, începând cu ianuarie 2017 (luna numirii în funcție), Oana Monica Negoiță a încasat lunar câte 303 lei îndemnizație de director. Odată cu desființarea înscrisurilor, ISJ Vrancea va trebui să facă demersuri în vederea recuperării banilor încasați ilegal.

Educatoarea Negoiță a ocupat funcția de director al Grădiniței 16 Focșani până în luna ianuarie anul curent. La rândul său, inspectoarea Chirtoc a rămas în funcție până în vara anului 2019.

În fața procurorilor și a judecătorilor, Amalia Chirtoc s-a prevalat de dreptul la tăcere, rezumându-se să afirme că nu se consideră vinovată. Ea a contestat decizia Judecătoriei Focșani. Pe 27 mai, la Curtea de Apel Galați, este programat să înceapă judecarea apelului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News