Este aproape ora 11, un vânt cald adie în comuna Nucet, iar soarele mângâie privirile curioase ale localnicilor și credincioșilor veniți la slujba de Izvorul Tămăduirii de la Mănăstirea Nucet. Cu toții privesc atent spre poarta uriașă din lemn pe care tocmai a intrat premierul României.

În câteva minute ajunge în fața altarului, pe rândul întâi, în timp ce sutele de credincioși care nu au mai avut loc în biserică au urmărit-o pe un ecran de mari dimensiuni din curtea mănăstirii. Aici îl întâlnim pe domnul Emil, care a venit de acasă cu un scăunel, și îl întrebăm ce știe dânsul despre mai-marii țării care îi vizitează localitatea și biserica.

Prea mulți nu cunosc, dar, în general, foarte puțin le pasă de plebe. Mai mult îi interesează de buzunarul lor, de bunăstarea lor. Cred că doamna Dăncilă este de umplutură, prim-ministru tot mustăciosul (Liviu Dragnea – n.r.) este. Nimic nu mișcă fără el, ce dictează, aia se face”, ne spune el.

Plecăm de la lăcașul sfânt spre curtea școlii, aflată un kilometru mai jos, unde se sărbătoresc zilele comunei. Primăria a amenajat o scenă, a adus câteva zeci de scaune și le-a permis comercianților să-și amplaseze tarabele cu diverse preparate tradiționale. Aici îl întâlnim pe Filip, un iscusit făuritor de mititei, care ațâță jarul și se pregătește de cea mai importantă întâlnire din viața sa.

Noi, pătura asta de la țară, pentru noi când vedem o personalitate, să o vezi pe viu, pentru noi înseamnă ceva! E ceva important, nu e un om oarecare. Este un prim-ministru care e al doilea om în stat care conduce țara”, spune Filip, care a ajuns deja la 50 de primăveri și se mândrește că e un muncitor cinstit și corect.

Dar nu poate spune același lucru despre politicienii care-i vizitează astăzi urbea. Nu vrea să o supere pe doamna primar, cea care a invitat-o pe Viorica Dăncilă și alaiul său politic, așa că cere respectuos să nu ne supărăm dacă nu ne răspunde la întrebarea despre cinstea și onestitatea oamenilor politici.

A trecut deja de ora prânzului când cohorta media-politică iese din biserică și se lasă purtată spre zona verde din curtea școlii. Premierul e întâmpinat cu aplauze.

“Am ținut să fiu astăzi în mijlocul dumneavoastră, să vă spun la mulți ani, cetățeni ai comunei Nucet! Cred în respect, cred în oameni, cred în consens, cred în echilibru, pentru că numai aceste lucruri ne pot face să facem pași importanți înainte”, le-a spus Dăncilă oamenilor, din mijlocul scenei, la 10-15 metri distanță de spectatorii de ocazie.

Iar tanti Lina aplaudă, chiar dacă nu înțelege exact ce spune premierul.

Mi-e drag de «palmanetarii» ăștia de aici. Înțeleg că spune că e alături de oameni, dar nu e. Niciodată! Merită să fie aplaudați? Nu merită, dar dăm și noi din mâini. «Palmanetarii» ăștia mănâncă, bea, bani mulți, noi ce să avem?”, se întreabă retoric femeia, în timp ce pe scenă Viorica Dăncilă este lăudată de colegii de partid pentru reușitele sale.

Iar concluzia acestui miting electoral organizat cu ocazia unei sărbători religioase este trasă de o altă femeie simplă, de la țară. A privit de departe, a ascultat cu atenție discursurile susținute de Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici și Sorina Pintea, apoi ne-a explicat:

“Păi cum să nu-i cunoaștem? Îi cunoaștem de la televizor, că promite și nu face. Că a promis și n-a făcut, și promite în continuare”, spune femeia, după care se îndreaptă spre grătarul cu mici.

Un tradițional rămas-bun transmis Vioricăi Dăncilă și miniştrilor Eugen Teodorovici, Sorina Pintea și Ştefan Radu Oprea, mai multor parlamentari de Dâmboviţa și candidaţilor PSD pentru europarlamentare Rovana Plumb şi Gabriela Zoană.


Citește și:

FOTO&VIDEO | Moții salvatori din Apuseni au emigrat! Avem semnal GSM, drum asfaltat, dar au plecat oamenii care au făcut diferența în groaznicul accident de avion

Urmărește-ne pe Google News