„A
fost o revedere emoționantă, efectiv mi-au sărit în brațe când
m-au văzut”, mărturisește Andreea Vidrașcu, învățătoare la
o școală privată din București.
Andreea are 25 de ani și, din septembrie, a preluat o grupă de 10 copii de clasa I. A fost, până recent, educatoare la o grădiniță din Onești, județul Bacău. Bucuria revederii cu cei mici, după atâtea ore online, este de nedescris, spune ea.
„Mi-au
zis «nu
mai vrem coronavirus, nu mai vrem coronavirus!». Iar azi m-au
întrebat tot timpul ce mai facem, ce activități. Online, nu ne-a
fost foarte greu. Recunosc că am noroc de copii ascultători și
părinți foarte implicați, care au fost acolo la fiecare fișă. Nu
am simțit atât de mult lipsurile și dificultățile pe care poate
le-au simțit alții”, spune tânăra.
Peste
2,4 milioane de elevi din toată țara au
revenit luni în bănci.
„Reîntâlnirea
cu copiii m-a remontat”
Un alt învățător, din Bacău, care predă la clasa a II-a, descrie prima zi de școală în format fizic în mai mulți termeni: emoționantă, tristă, fericită, obositoare, productivă.
„A
fost o zi foarte frumoasă, reîntâlnirea cu copiii m-a remontat.
S-a simțit diferența față de orele online, am lucrat mult mai
bine. A fost și obositor puțin, la ora de muzică, pentru că e
dificil să cânte, mai ales ei, că sunt mici, cu masca pe gură”,
spune învățătorul Ionel Diaconu.
Cel
mai tare l-a întristat vestea că una dintre eleve sale, o fată
foarte inteligentă, a fost mutată de părinții ei în sistem
homeschooling. „O mare pierdere”, punctează Diaconu.
„Mai
mare bucurie decât de a fi împreună cu ei nu există”
Pentru Alina Dobre, învățătoare la clasa a II-a la Școala Sf. Andrei din București, orele online au fost grele și mărturisește că rezultatele obținute cu copiii se datorează și părinților, care s-au implicat foarte mult în educația celor mici.
Ea a fost cu atât mai emoționată cu cât a primit luni, de la una dintre elevele sale, o scrisoare în care fetița i-a mulțumit că nu a renunțat la grupa ei. I-a mai spus și că este ca o mamă pentru ea.
Nu a intrat de la prima oră în materia de predat, ci i-a lăsat pe copii să povestească cum a fost vacanța pentru ei.
„Ei au nevoie să împărtășească cu ceilalți. Că au adidași noi, că li s-a născut un frățior, că au văzut nu-știu-ce. Sunt lucruri banale pentru noi, dar pentru ei sunt evenimente mari”, spune Alina Dobre.
Elevii de clasa a XII-a, „un pic dezorientați”, dar cu mai mult timp de pregătire
Pentru copiii mai mari, școala online nu a fost chiar atât de rea, pentru că au putut folosi orele pierdute pe drumul până la școală pentru a se pregăti pentru examen. Totuși, chiar și lor „li se cam acrise în ultima vreme”.
„Fiind măricei, au fost mulțumiți că au stat acasă să se pregătească. Pentru noi nu a fost mare diferență din punctul de vedere al învățatului. Ei sunt conștienți, au învățat, nu au absentat. Le-am dat simulări, teste, lucrează și în echipe. Pe timpul verii le-am dat variante de Bac, iar luni asta am făcut, am recapitulat”, explică Maria Melente, profesoară de Limba Română la Liceul Internațional de Informatică din București.
Melente predă tot online, de-acasă, fiind cadru didactic cu afecțiune cronică. Luni, și-a privit elevii în clasă, de pe ecranul propriului laptop.
„Pentru noi merge bine. Acum sunt și mai atenți. I-am văzut, stau distanțați în clasă. Singurul lucru de care îmi era teamă era că nu îi va cuprinde camera pe toți”, glumește profesoara.
Și la Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu, din sectorul 2 al Capitalei, elevii din ultimul an s-au adaptat ambelor metode de predare, spune profesorul de Limba Română Florin Balotescu, ambele având propriile plusuri și minusuri. „Sunt mulți copii care își doreau să se întoarcă”, spune el.
„Sunt un pic dezorientați, dar încep să-și dea seama că trebuie să fie autonomi. Dar așa se întâmplă mereu la clasele de a XII-a”, spune Balotescu.
Le-am spus elevilor mei că indiferent de ce întâmplă, trebuie să facem legătura între școală și realitate. Și asta este realitatea.
Florin Balotescu, profesor la Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu:
Profesorul cu canal de YouTube
Ovidiu Bădescu, profesor de matematică la Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița, a strâns experiență de predare online dinainte de pandemie, pentru că are un canal de YouTube, Matematica pentru toți, unde se filmează rezolvând probleme.
A fost o zi foarte faină. Parcă am redevenit profesorul care scrie la tablă. Online aveam doar niște pătrățele pe ecran.
Ovidiu Bădescu, profesor de matematică:
Orele de luni au început cu autoevaluarea elevilor, în urma căreia au constatat cu toții că nu cunosc formulele de integrale.
„Eu la Bac i-aș lăsa cu formulele de calcul lângă ei pentru că aceste formule nu ar trebui memorate, ci deduse. Matematica e o materie foarte densă, iar copiii trebuie să-și dezvolte gândirea matematică. Nu-i ajută memorarea formulelor”, mărturisește profesorul.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!