- Am încercat să luăm legătură cu Ionuț Anghel în repetate rânduri, prin apeluri telefonice și mesaje, dar nu a răspuns. Asistentul-șef a declarat pentru Adevărul că acuzațiile sunt false și că este o „răzbunare tâmpită” din partea unei colege.
Ultimul viol s-a întâmplat în februarie 2020, chiar înainte de pandemie, relatează Ștefania Sîrbu. Spune că nu a mai suportat să țină totul în ea, după doi ani de rușine și tăcere, și i-a povestit unei colege de la spital.
Colega nu a sfătuit-o să se ducă la conducere sau la poliție, dar a încurajat-o să vorbească cu soțul ei și să meargă la preotul duhovnic să se spovedească, adaugă Ștefania.
„Ea mi-a spus să îi zic soțului meu. I-am povestit că mi-e tare frică să nu îmi pierd familia, copiii. Și a zis, «bine, dacă nu ai curaj să-i spui, ai grijă atunci, ferește-te de el (de asistentul-șef, n.r.)»”, își amintește asistenta discuția de acum aproximativ un an.
Discuția cu duhovnicul. „Mi-era teamă să nu se destrame totul”
După discuția cu colega, Ștefania s-a spovedit la preotul ei duhovnic.
„I-am povestit tot ce s-a întâmplat, absolut tot. Și dânsul mi-a spus «de ce nu te duci tu să-i spui soțului?». Dar nu am putut. I-am zis: «părinte, ce mă fac? Se desparte de mine, rămân fără copii?». Mi-era teamă să nu se destrame totul. Și dânsul m-a sfătuit și a fost alături de mine”, relatează asistenta.
Părintele ei duhovnic a confirmat pentru Libertatea că Ștefania i-a povestit că a fost abuzată sexual de șeful ei.
A venit acum un an și mi s-a plâns când se spovedea și apoi am stat la discuții. Am vorbit de abuz. Pur și simplu o presa, o chinuia, o amenința chiar.
Preot:
„Mi-a spus că a abuzat-o sexual. Ce știu e că ea nu a făcut-o cu voia ei. Psihologic am văzut că au un termen, este un viol intelectual sau un viol mai cu perdea. Datorită amenințărilor. Nu cu forța, dar era încolțită de amenințări legate de serviciu, de statutul ei ca asistentă. Eu am stat de vorbă cu multe fete și femei care trec prin asta. E o traumă a societății. Erau condiționate, într-un fel. Am sfătuit-o să vorbească și cu soțul și să pună capăt, dacă poate. Dacă nu, să încerce să se transfere”, adaugă duhovnicul.
Ștefania nu a avut curaj să-i spună soțului ei atunci, însă a continuat să se sfătuiască cu preotul și cu colega ei. Câteva luni mai târziu, a extins cercul oamenilor cărora li s-a confesat.
„Nu s-a depus nimic scris”
Femeia relatează că, în toamna lui 2020, Ionuț Anghel a hărțuit-o sexual, din nou. „A venit în sala de tratament și a tras de mine, a vorbit urât cu mine, voia ceva”, menționează Ștefania. „A încercat să mă deschidă la bluză”.
Povestește că s-a dus atunci la dr. Ionela Rotaru, medicul-șef al Secției de Hematologie, și i-a spus că asistentul-șef încercase să-i desfacă bluza. Nu i-a precizat nimic însă de violurile anterioare.
„Atunci doamna doctor mi-a zis: «Dacă îl chem aici pe Ionuț normal că el o să nege». M-a întrebat dacă am dovezi, am spus că nu am dovezi. A zis că dacă știu eu vreo metodă, să îi spun. «Gândește-te la ceva, să facem ceva, dacă vrei»”, își amintește Ștefania.
Contactată de Libertatea, dr. Rotaru spune că asistenta i s-a plâns acum câteva luni că Ionuț Anghel i-ar face avansuri.
„Nu a detaliat. A spus avansuri. Și că i se pare că e mereu certată că nu își face treaba, nedreptățită, lucru care se întâmplă cu toate asistentele. Și eu le-am certat pe toate când au greșit. Sau le-am atras atenția”, povestește șefa de secție.
Spune însă că nu i-a cerut lămuriri Ștefaniei despre ce înseamnă „avansuri”.
„I-am spus că, dacă are ceva să scrie, ca să pot să merg spre comisia de disciplină și să cer un punct de vedere scris de la el”, completează dr. Rotaru.
Lucru pe care nu l-a făcut. Dar chiar dacă nu l-a făcut, eu tot am chemat și cealaltă parte (pe Ionuț Anghel, n.r.), i-am transmis acest lucru, iar lucrurile s-au oprit aici, pentru că nu s-a depus nimic scris. Iar eu nu am puterea să merg mai departe.
Dr. Ionela Rotaru:
Conform Regulamentului de Funcționare și Organizare a spitalului, medicul șef de secție e responsabil să verifice respectarea „normelor de comportare în unitate”.
„Eu i-am reproșat ei (Ștefania Sîrbu, n.r.) și acum de ce nu mi-a spus tot atunci. Acum susține că a fost mai mult decât atât. Mi-a fost rușine, asta a fost explicația ei”, adaugă dr. Rotaru.
„A închis ușa cu cheia”
Ștefania spune că Ionuț Anghel a încercat să o violeze din nou pe 19 martie. Era la final unei ture de 12 ore, iar el tocmai intra pe o tură nouă. A chemat-o în biroul lui să îi povestească despre o altă asistentă.
„A început să-mi explice, «uite ce s-a întâmplat cu colega, aveți foarte mare grijă ce faceți». Apoi a început să pună mâna pe mine, cum îi era felul”, relatează Ștefania.
„A închis ușa cu cheia. Am încercat să mă bag între birou și dulap, mă gândeam că acolo, dacă e un spațiu foarte strâmt, nu are ce să se întâmple. Și am încercat să mă las în jos, cu spatele de zid. Zice: «fraiero, nu te lăsa cu spatele, că o să te murdărești»”, își amintește Ștefania.
Spune că a lăsat-o să plece în cele din urmă, dar apoi a venit după ea, la vestiar, și a încercat, din nou, să o asalteze.
„Îmi scosesem pe noptieră telefonul și geanta, mi le-a luat și pe alea și a zis că, dacă vreau să mi le recuperez, să trec pe la el. A plecat cu ele la el în cabinet”, relatează Ștefania. Precizează că îi luase și hainele, astfel încât a trebuit să se îmbrace iar în hainele de serviciu.
„Am avut susținerea colegei și a părintelui”
Femeia spune că și-a dus cele câteva lucruri pe care le mai avea în vestiar la mașină, apoi a mers în biroul lui să-și recupereze hainele, telefonul și geanta. „A început din nou să tragă de mine, a închis ușa cu cheia, a zis că nu ies de la el până nu întreținem relații sexuale”, adaugă Ștefana.
Nu a țipat, dar de data asta a reușit să îi se împotrivească fizic.
L-am împins cu genunchiul și, până la urmă, împingându-l și spunându-i să mă lase în pace, s-a liniștit. S-a liniștit dintr-odată
Ștefania:
Ștefania povestește că până atunci nu reușise să i se împotrivească fizic când o abuza, ci doar plângea și îi spunea să o lase în pace. Reacția de înghețare este frecventă în rândul victimelor violenței sexuale.
– De ce credeți că de data asta ați reușit să vă împotriviți fizic?
– Pentru că am avut susținerea colegei și pentru că am avut susținerea părintelui. Am putut să povestesc cuiva. Practic, nu știam cum să fac să scap de lucrurile astea.
„Oamenii au nevoie de ancore, de ceva de care să se agațe. Credința poate fi o resursă”, explică Beatrice Chirilă, psiholog la Fundația Ușa Deschisă/Open Door Foundation, care lucrează cu victime ale traficului de persoane. Sprijinul altor persoane e o resursă foarte importantă, precizează aceasta.
Victimele nu vorbesc de teamă că vor fi judecate. Când e vorba de abuzurile sexuale, apare și dezgust față de propria persoană. Nu pentru că ți-a plăcut, ci pentru că societatea judecă asta, înainte să știe despre e vorba. Te face să te simți vinovată.
Beatrice Chirilă, psiholog:
Audiată la poliție, noaptea
În seara aceea, Ștefania și-a făcut curaj și i-a povestit soțului ei. Inițial, doar despre tentativa de viol din ziua respectivă, dar, într-un final, i-a mărturisit că a fost violată de mai multe ori. Bărbatul a sunat imediat la 112.
„Mașina de poliție a și apărut la poartă. Erau un domn și o doamnă. Toată noaptea am stat atunci. De la 1 până dimineața la 7”, povestește asistenta. „Pe mine m-a interogat un domn, și pe soț, un alt polițist”.
M-a întrebat dacă lucrul ăsta poate să fie dovedit. I-am zis că da, deoarece la noi pe secție sunt camere de vederi și se vede clar când mi le ia din vestiar (obiectele personale, n.r.) și le duce la el.
Ștefania:
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au confirmat că audierea victimei s-a realizat de către un polițist bărbat. Au spus că nu au nicio procedură internă ca la cazurile de violență sexuală audierea victimei să se facă de o persoană de același sex.
„Conform Codului de Procedură Penală, asta se poate face la cererea persoanei vătămate și dacă se apreciază ca fiind necesar și de către polițiști”, au mai spus reprezentanții IPJ Dolj.
Și când apreciază polițiștii asta ca fiind necesar? „Dacă observă o situație vizibilă, în care persoana nu poate să povestească”, a mai precizat IPJ Dolj.
Poliția a deschis un dosar penal în noaptea în care Ștefania Sîrbu a făcut plângere.
„A suferit în tăcere”
Marian, soțul Ștefaniei, spune că dezvăluirea femeii a fost un șoc. „A căzut cerul pe mine. M-am simțit ca ultimul om de pe pământul ăsta. Așa ceva nu se poate să mi se întâmple tocmai mie, femeii mele să fie umilită în halul ăsta”, precizează bărbatul.
Soțul Ștefaniei a decis să o sprijine.
„Regret că am făcut o prostie când i-am zis prima dată că, dacă cumva vreodată se culcă cu vreun bărbat, eu mă despart de ea, am luat copiii și am plecat”, explică Marian. „Probabil ea atunci și-a pierdut încrederea. Și a stat și a suferit în tăcere. Până nu a mai putut. A explodat”.
Regret pentru că i-a fost teamă să ne zică lucrurile astea, crezând că ne va pierde și pe mine, și pe copii.
Marian, soțul Ștefaniei:
Camelia Proca, director director al Asociației pentru libertate și egalitate de gen (A.L.E.G.), un ONG care luptă pentru drepturile femeilor, explică pentru Libertatea că foarte multă lume nu face diferența între un act sexual consimțit și unul neconsimțit, ceea ce poate duce la blamarea victimei în caz de viol.
„În alte țări există chiar o formă de violență care se numește crimă de onoare. Dacă o fată este violată sau fuge cu iubitul ei riscă să fie omorâtă de membrii familiei ei pentru că a pătat onoarea familiei. Sunt mulți bărbați care se raportează așa la soțiile lor, la fiicele lor. Femeia reprezintă cartea lui de vizită în lume. Dacă ea este pătată, este pătat el. Este un mecanism foarte nociv”, arată Proca.
„Liniște deplină”
În cadrul Spitalului Clinic Municipal Filantropia din Craiova s-a constituit o comisie de disciplină, după ce Ștefania Sîrbu a făcut o sesizare pe 20 martie.
„Acum e liniște deplină. Toată lumea tace. Ca și cum nu a fost acest incident, nu s-a întâmplat nimic. Ori de frică, nu știu”, spune pentru Libertatea un cadru medical, care a dorit să rămână anonim.
Povestește că s-a făcut o ședință, unde medicul șef de secție a întrebat dacă au mai existat astfel de cazuri.
„Celelalte colege au tăcut. Nu au zis nimic când au fost întrebate”, adaugă cadrul medical.