Traficul site-ului Capital.ro a scăzut de la 600.000-700.000 de utilizatori unici zilnici la sfârșitul lunii februarie, la circa 170.000 de unici în doar câteva zile, arată datele oficiale ale instituției care măsoară oficial audiențele publicațiilor din România – Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT).

O prăbușire pe care reprezentanții Capital.ro o pun pe seama unei schimbări recente a algoritmului de afișare în aplicația Discover a celor de la Google, instalată pe telefoanele mobile de tip smart.

„Ultimul update al Google de săptămâna trecută ne-a afectat prezența în Discover și acum lucrăm cu cei de la tehnic să ne dăm seama care este cauza și să o remediem”, a declarat pentru Libertatea redactorul-șef al publicației, Valentin Vioreanu. Acesta a precizat că nu are suspiciuni că publicația ar fi fost raportată pentru încălcări ale regulilor aplicației.

Mai mulți specialiști din piața online, consultați de Libertatea, au confirmat spusele reprezentantului Capital: scăderea e din Google. 

Fostul săptămânal economic și-a schimbat profilul în urmă cu mai mulți ani și s-a transformat într-un site generalist. Site-ul PaginadeMedia a relatat de mai multe ori despre titlurile folosite de Capital.ro pentru a atrage cititorii, unele considerate la limita fake news.

„Atenție, români! De ce mor oamenii în masă în Italia? Experții chinezi, care au stopat epidemia în Wuhan, au fost șocați de ceea ce au descoperit”, „Ultima oră! Cine a dat drumul la coronavirus în lume! Donald Trump face acuzații fără precedent” – au fost câteva dintre exemplele amintite în urmă cu un an de PaginadeMedia, într-un articol care a stârnit nemulțumirea Capital.

Google Discover a promis o selecție fără siteuri de click-bait

Google Discover este denumirea dată în 2018 feed-urilor, fluxului de știri al Google – lansate pe smartphone-uri cu un an mai devreme.

Aplicația le permite utilizatorilor să selecteze tipul de conținut pe care vor să-l vadă mai des sau mai rar. 

În descrierea aplicației, Google menționează că nu permite pe aplicație mai multe tipuri de conținut: cel cu teme pentru adulți, cel protejat prin drepturi de autor, conținut periculos, practici înșelătoare, conținut periculos, conținut medical falsificat, conținut hărțuitor și recomandă, printre altele, folosirea de titluri concise, explicite, care nu încurajeze click-bait-ul, adică formulările înșelătoare. 

În selecția din România, nu doar Capital, dar și alte siteuri care au un trafic câștigat cu click-bait, potrivit aceluiași site de media, au apărut și apar în Google Discover.

Google operează în mod constant modificări ale algoritmilor de selecție a știrilor atât în aplicația Discover cât și în motorul de căutare, de acolo de unde unele publicații își iau o altă parte din trafic. Alte surse de trafic pentru site-uri sunt traficul direct (adică cei care tastează direct denumirea publicației în browser), social media (Facebook, Instagram, YouTube), newsletterele etc. Gigantul american anunță sau confirmă update-urile majore de algoritm, dar în acest moment pe internet apar puține mențiuni referitoare la un astfel de eveniment recent. 

Capital.ro, în top 10 publicații în luna februarie

Potrivit datelor SATI, publicația Capital.ro s-a clasat în februarie pe locul 7 în topul general, după numărul de utilizatori unici, (4.817.263), după Digi24.ro, Libertatea.ro, Adevărul.ro, Playtech.ro, Știrile Pro TV și Hotnews.

Și site-ul Evenimentul Zilei a pățit la fel

Capital.ro nu este singurul site căruia i s-a prăbușit traficul peste noapte în ultimele luni. La fel s-a întâmplat și în cazul Evz.ro (Evenimentul Zilei) editat de același grup de presă, la începutul lunii decembrie 2020, la un alt update al algoritmului.

Libertatea a luat legătura la finalul săptămânii trecute cu reprezentanții Google România. Aceștia au fost întrebați dacă a existat vreo modificare recentă a algoritmului de afișare a știrilor, cum apar și dispar publicațiile din aplicația Discover, dacă excluderea se face manual de către o persoană, în ce măsură contribuie raportările la prezența sau absența unui site în aplicație și dacă au existat în ultima vreme publicații sancționate în România. Până în acest moment, reprezentanții Google nu au dorit să comenteze. 

foto: Paginademedia

Urmărește-ne pe Google News