Judecătorii CAB au transmis miercuri, 11 septembrie, că în dosarul în care cele două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon, Maria Miron, poreclită „Doamna cu coasa”, şi Mirela Păiuş sunt acuzate de procurori că au omorât un pacient „nu există suficiente probe care să susţină acuzaţia”, a relatat news.ro.

Magistraţii spun că toată acuzaţia formulată de procurorii de la Parchetul Tribunalului București s-a bazat pe un proces verbal de comparare a datelor stocate de injectomate alături de fotografia injectomatului, dar pacientul a murit în rezerva nr. 8, iar planșa fotografică arată că injectomatul era în salonul 6.

Mai mult, magistraţii susţin că în declaraţia unui martor se arată că sunt suspiciuni cu privire la scăderea ratei de noradrenalină la alt pacient, aflat în salonul 6 şi nu la pacientul aflat în rezerva 8.

Judecătorii au mai stabilit că un martor a declarat că, în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, una dintre cele două doctorițe a înlocuit doza de noradrenalină cu ser fiziologic, ceea ce a dus la moartea pacientului. Martorul a început manevrele de resuscitare, dar doctorița l-a oprit după zece minute, spunând că este suficient, susține el, deși protocolul standard pentru resuscitare durează 45 de minute.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Totuşi, din declaraţia martorului rezultă că acesta nu a povestit nimănui, nu şi-a notat nicăieri data, numele pacientului, măcar salonul sau patul. Prin urmare, este o acuzaţie făcută, fără niciun început de probă, acuzaţie, care, din nefericire, a fost preluată în referatul cu propunere de arestare preventivă, fascinând imaginaţia publicului

Curtea de Apel București, în decizia de eliberare a doctorițelor:

În plus, instanţa care a decis punerea în libertate a celor două doctorițe a constatat că martorii au dat declaraţii contradictorii și că a existat o stare conflictuală între angajaţii de la ATI, invocând „o posibilă relaţie de duşmănie” între o martoră a acuzării şi una dintre doctoriţele inculpate.

„Un prim aspect care ridică semne clare de întrebare este credibilitatea tuturor informaţiilor transmise de martora… care, aşa cum rezultă din actele dosarului, nu a încunoştinţat organele de urmărire penală cu privire la posibila relaţie de duşmănie rezultată din faptul că, cu câteva zile înainte de audiere, inculpata în acuzarea căreia martora dă respectiva declaraţie îi întocmise un referat pentru comiterea unei posibile abateri disciplinare (…) şi pe care  numeşte «o javră» într-o convorbire interceptată şi redată anterior”, se arată în motivarea instanței.

17 pacienți au murit suspect la secția ATI de la Spitalul Pantelimon

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Ancheta în acest caz a început în aprilie, în urma acuzațiilor făcute de o asistentă care a susținut că 20 de pacienți de la ATI au murit în perioada 4-7 aprilie din cauza administrării incorecte a unei substanțe, este vorba despre Noradrenalină. Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat au murit 17 pacienţi.

Corpul de Control al ministrului sănătății și comisia spitalului au făcut anchete separate, dar au anunțat că pacienții au fost tratați corect.

Pe 8 august, doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, decizia nefiind definitivă. Ele au fost acuzate de procurorii Parchetului Tribunalului București că au provocat moartea unui pacient de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, acesta intrând în stop cardio-respirator.

Maria Miron, poreclită „Doamna cu coasa”, şi Mirela Păiuş au fost eliberate pe 20 august, prin decizia Curții de Apel București, fără să existe nicio măsură restrictivă în cazul celor două. Imediat după eliberarea din arest, ambele doctorițe au intrat în concediu de odihnă.


   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

costelu   •   11.09.2024, 23:49

Nu vâ îngrămădiți, nu sânt judecătorii lapte și miere, pun ei ceva la cale, nasol pentru doctore.

ClaraM   •   11.09.2024, 20:04

Dosar facut pe genunchi ....o multime de inexactitati si foarte putine dovezi. Pe ce baza umilesti doua parsoane daca tu nu ai un dosar plauzibil? Sa demonstrezi, ce? Sau ce sa ascunzi mai exact?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI