„E regretabil ce s-a întâmplat aseară, violența este ultimul refugiu al incompetenței. Mă îngrijorează că se întâmplă așa ceva într-o democrație consolidată precum cea din SUA. Cred că trebuie să muncim serios cu toții, în toată lumea liberă, pentru ca îndoielile privind corectitudinea scrutinelor electorale să nu mai existe”, afirmă Simion.

Întrebat dacă președintele Trump poate fi considerat responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat în Congres, Simion a evitat răspunsul: „Mă interesează mult mai mult ce se întâmpla în aceste zile cu redeschiderea școlilor, cenzura și lupta pentru TVR, pădurile României etc.”.

Liderul AUR a evitat să se pronunțe și asupra unei eventuale desfășurări incorecte a alegerilor din America și a existenței unor fraude, reclamate de suporterii lui Trump.

„Nu dețin informații de la nivelul fiecărui stat din America unde s-ar fi întâmplat presupusele fraude, așa că nu mă pot pronunța, sunt oameni din SUA abilitați cu acest lucru. Problema noastră este că ne dăm cu părerea despre tot, fără să avem expertiză pe probleme”, a mai spus Simion.

Citește și care a fost reacție lui Călin Georgescu, omul pe care AUR l-ar fi dorit premier, față de evenimentele din SUA.

Urmărește-ne pe Google News