Cu 20 de ani în urmă:

 „Soțul care mă bătea a venit peste mine și peste copil când am decis să divorțăm. M-am împiedicat și am căzut cu pieptul fix în pragul ăsta. Și m-a înjunghiat mișelește. Am avut norocul că a rămas cuțitul înțepenit în coloană. A tras să-l scoată, ca să mă mai înjunghie, dar s-a rupt mânerul, iar lama a rămas în spatele meu”, își amintește Simona Dumitru.

Asistentă medicală, femeia și-a dat seama imediat ce i se întâmpla: nu mai simțea nimic în picioare, nicio durere, deși rana era evidentă, vedea sângele i se scurgea pe podea. 

Soțul mi-a zis: stai liniștită! Mă duc să caut piroane. Și te pironesc de prag. Să spună lumea că ești blestemată. O să te pironesc ca pe Iisus.

Simona Dumitru:

În zilele noastre:

De două decenii, Simona Dumitru trăiește într-un scaun cu rotile. Chiar dacă e paralizată de la piept în jos, consecință a acelei înjunghieri, lucrează, face săpunuri artizanale.

Simona Dumitru

Anul ăsta visa să-și deschidă o mică fabrică de săpunuri artizanale, dacă ar fi câștigat banii europeni pentru întreprinderi sociale distribuiți de Crucea Roșie prin proiectul Argus.

Acum visul ei s-a năruit, iar femeia susține că cei care i-au făcut training de egalitate de șanse sunt tocmai cei care au discriminat-o când a fost vorba de bani europeni. Căci Crucea Roșie i-a respins planul de afaceri, unul dintre motive fiind acela că implica montarea de rampe pentru scaunul ei cu rotile. Iar rampele care-i asigură independența ar fi întârziat implementarea afacerii, potrivit motivării date de ONG.

Știi de ce am ales să vorbesc despre proiectul ăsta? Pentru că nu mai vreau să-mi fie frică! De ce? Ce pot să-mi facă? Să-mi ia caii de la căruț?

Simona Dumitru?

Un proiect care urma să finanțeze, din banii de săpunuri, lupta femeilor abuzate

Întreprinderea Simonei, al cărei obiect de activitate era prepararea de săpunuri naturale terapeutice și săpunuri decorative, avea și o componentă socială. Ea fondase un grup de suport pentru victimele violenței domestice.

Erau incluse asistența psihologică și consultanța juridică, întrucât femeia știe ce înseamnă să nu fii ajutată de instituțiile statului atunci când ești în pericol de moarte.

Simona visa să-și deschidă o mică fabrică de săpunuri artizanale

„Ne-am propus ca din profitul afacerii comerciale, 90% să meargă înspre partea socială. S-ar fi putut plăti certificatele medico-legale pentru victimele care nu au venituri ori sunt la limita sărăciei. Căci fără acest certificat medico-legal nu poți să demonstrezi în instanță că ai fost agresată”, își descrie proiectul Simona Dumitru.

Rampele pentru scaunul cu rotile, motiv de poticnire

Crucea Roșie Română derulează programul Argus, care prevede finanțarea proiectelor referitoare la „incluziunea socială și combaterea sărăciei”.

În documentul de evaluare al planului de afaceri propus de femeie, printre alte motive care au dus la respingerea proiectului, se regăsesc și două care au stârnit stupoarea Simonei. Ea a fost depunctată pentru proiect că avea nevoie de rampe pentru scaunul cu rotile.

„Relevanța locației este afectată de faptul că modificările de accesibilitate pot solicita autorizații suplimentare care afectează graficul de implementare și calculele din buget”, se arată în documentul menționat.

„Să-mi spui că rampele mobile și fixe sunt o problemă? În primul rând, nicio rampă mobilă nu are nevoie de autorizație de niciunde. Rampa fixă nu ar fi avut nevoie, pentru că nu este pe teren public, nu punea probleme de siguranță a clădirii și, de fapt, nu era o rampă propriu-zisă. Era un electropalan. Ei nici măcar nu știu la ce se folosește electropalanul, dar eu știu. Mă trage pe scări”, explică Simona Dumitru.

Crucea Roșie: Victimele violenței în familie nu sunt persoane vulnerabile

Un alt motiv de depunctare a fost că, în opinia evaluatorilor, victimele violenței în familie nu fac parte din grupul persoanelor vulnerabile decât în cazuri extreme.

Nu toate victimele violenței în familie sunt și persoane vulnerabile, motiv pentru care este nevoie de evaluare și dovezi.

Crucea Roșie, în respingerea proiectului Simonei:

„Victimele violenței domestice nu sunt grup țintă decât în cazuri extreme. În materialul pus la dispoziție despre grupuri țintă și terminologia regăsită în acte oficiale, ele sunt trecute. Și familiile monoparentale, și persoanele cu handicap, și femeia aflată în abuz, în violență domestică. Probabil că, la ei, cazuri extreme înseamnă bătute rău sau gata moarte. Cu ce le mai poți ajuta atunci?”, spune Simona.

Simona, alături de actualul soț, Sorin

Cei care au analizat proiectul în numele Crucii Roșii spun că îi lipsește un studiu de piață care să fie clar, în condițiile unei piețe suprasaturate, nu are statistici și nu citează documente oficiale. De asemenea, i se reproșează că misiunea socială nu face referire la reintegrarea persoanelor vulnerabile pe piața muncii.

Crucea Roșie: „Nu am făcut discriminare”

Totuși, chiar dacă i-a fost respins planul de afaceri, femeia a vrut să își ridice diploma de absolvire a cursului Crucii Roșii Române, cel de egalitate de șanse și combatere a discriminării. Spune că răspunsul a fost năucitor: trebuia să se prezinte personal la Arad, adică la sute de kilometri de casă, chiar dacă cei de acolo știau că ea este paralizată de când a fost înjunghiată de soț, cu 20 de ani în urmă.

Am vrut să trimit prin poștă. Nu acceptă finanțatorul București, trebuie ridicată personal diploma sau un împuternicit care vine la noi cu împuternicire de la tine. Îmi pare tare rău!

E-mail primit de Simona de la Filiala Arad a Crucii Roșii:

„Ei chiar știu că eu sunt persoană cu handicap! De ce să mă pui să mă duc la notar, să îmi fac împuternicire sau procură? Sau, dacă nu, să cheltuiesc 100 și de lei pe combustibil și să mă pui să fac 400 de kilometri dus-întors”, spune Simona.

Nicolăescu, Crucea Roșie: „Aradul i-a comunicat procedura, nu faptul că nu se poate face ceva”

Victor Nicolăescu este directorul departamentului de Scriere Proiecte și Fundraising din cadrul Crucii Roșii. El susține că nu s-a pus niciodată problema ca Simona Dumitru să meargă personal după diplomă la Arad.

„Probabil i s-a comunicat procedura de distribuire a diplomelor. Aradul i-a comunicat procedura, nu faptul că nu se poate face ceva”, dă asigurări Victor Nicolăescu, deși există e-mailul citat mai devreme, care îi contrazice spusele.

Totuși, după întrebările puse de reporterii Libertatea, a doua zi, un voluntar al Crucii Roșii din Hunedoara a fost acasă la Simona Dumitru, pentru a-i înmâna diploma.

Cât despre respingerea proiectului, Victor Nicolăescu precizează că cei care au făcut evaluarea au abordat lucrurile din mai multe perspective, iar montarea rampelor de acces care ar fi întârziat implementarea nu reprezentau motivul principal.

„Eu nu știu conținutul detaliat al proiectului, dar cu siguranță nu cred că acesta a fost motivul principal. Planurile de afaceri se evaluează din mai multe perspective, pe 20 de itemi. Noi am încurajat toate persoanele să participe și nu am făcut discriminare, indiferent de situația în care se află”, susține directorul departamentului de Scriere Proiecte și Fundraising din cadrul Crucii Roșii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News