Jurnaliștii publicației independente ruse Meduza.io explică cum a fost posibil acest fenomen și cum funcționează Banca Centrală în condiții de război.

Două doamne de la conducerea Băncii Centrale

Jurnaliștii de la Meduza scriu că Banca Centrală a Rusiei  are cu adevărat o conducere competentă. Șefa acestei instituții financiare centrale, Elvira Nabiullina, se bucură de susținerea deplină a președintelui Vladimir Putin.

Banca Centrală s-a bazat până acum în acțiunile sale pe concluziile șefei secției de cercetări Ksenia Iudaeva, care și-a susținut teza de doctorat la Massachusetts Institute of Technology și a fost expert al Centrului Ruso-European de Reforme Economice.

Toate sursele Meduza confirmă că Putin cunoaște potențialul acestor două doamne și a oferit Băncii Centrale a Federației Ruse o independență totală. Elvira Nabiullina și Ksenia Iudaeva au reușit să scoată Rusia din criza financiară cauzată de evenimentele din 2014.

Iudaeva a lansat la Moscova un adevărat centru științific pe lângă Banca Centrală, iar în baza analizelor financiare ale experților ruși și străini erau adoptate decizii la nivel de țară.

Banca Centrală a Rusiei și războiul din Ucraina

Datorită independenței față de mediul politic și luării deciziilor în baza unor studii, Banca Centrală a Rusiei a reușit să se adapteze la condițiile de război. S-a reușit salvarea sistemului bancar.

Banca Centrală a decis să majoreze dobânda de bază la 20%, ceea ce însemna, de fapt, blocarea oricăror creditări, însă falimentul a fost evitat.

Conducerea Băncii Centrale a reușit să preîntâmpine creșterea solicitărilor de retragere a banilor din bănci, care au  crescut și ele rata dobânzii.  

Rubla s-a întărit prin sprijinul artificial al Băncii Centrale de la Moscova, dar și în urma plafonării retragerii valutei străine în afara Rusiei a persoanelor fizice și juridice.

Exportatorii au fost impuși să schimbe 80% din venituri în ruble. Prin aceste măsuri antiliberale s-a reușit consolidarea poziției rublei față de euro și dolar.

Oleg Viuhin, membru al comisiei de supraveghere a Bursei de la Moscova, a declarat că exporturile au crescut, iar importurile au fost blocate. De aceea, rubla a fost întărită în mod artificial pentru a nu permite falimentarea sistemului bancar.

Dilema sprijinirii războiului din Ucraina

De la bun început, toți colaboratorii Băncii Centrale au fost rugați să evite comentarii pe teme politice. Scopul Băncii Centrale în această perioadă este de a face mai puțin dureros și mai prelungit declinul economic.

În același timp, colaboratorii conștienți și informați ai Băncii Centrale stau în fața unei dileme deloc simple: „Sunt ei oare gata să jertfească cu bunăstarea a 146 de milioane de ruși pentru a reduce timpul și intensitatea acțiunilor militare”.

Este clar că în momentul de față, Banca Centrală face tot posibilul pentru a evita o catastrofă financiară în Rusia, care ar fi un prevestitor al păcii pe teritoriul Ucrainei.

Fiecare rublă salvată este în mod indirect investită în acțiunile militare împotriva poporului ucrainean. Sistemul financiar și economic salvat înseamnă continuarea atrocităților pe teritoriul Ucrainei, scrie Meduza, adăugând că mulți experți ai Băncii Centrale își doresc să se concedieze, însă nu fac acest lucru pentru că le este frică.

Activitatea colaboratorilor Băncii Centrale este comparată de jurnaliștii Meduza cu cea a tehnocraților germani care au ajutat și sprijinit regimul nazist al lui Adolf Hitler în perioada celui de Al Doilea Război Mondial.

Legăturile cu Occidentul au fost întrerupte

Conducerea Băncii Centrale a Rusiei colabora cu instituțiile financiare din Occident. Toate contactele, colaborările și schimburile de experiență au fost întrerupte la recomandarea Guvernului de la Moscova.

Cel mai mult are de suferit departamentul științific, care rămâne o structură izolată de cercetările din străinătate. Mai mult decât atât, Guvernul rus intervine tot mai mult în ultimele săptămâni în activitatea Băncii Centrale prin diverse reglementări indirecte, care se referă inclusiv la achiziționarea activelor companiilor din străinătate. Oamenii lui Putin vor să se bucure de partea leului în această afacere determinată de sancțiuni.

Kremlinul încurajează întreprinderile rusești să ia credit în ruble pentru achiziționarea acestor active străine. Apar tot mai mulți factori care amenință independența Băncii Centrale.

Previziuni sumbre pentru economia Rusiei

Expertul Oleg Ițhoki consideră că scenariile viitorului sunt sumbre pentru economia Rusiei. În primul rând, va avea loc o descreștere a veniturilor din exporturi, iar până la finele anului 2022 sau maximum 2023, Banca Centrală va fi nevoită să se ocupe de rezolvarea problemei deficitului bugetar.

Experții sunt în așteptarea unei creșteri a prețurilor, a inflației și sărăcirii populației, iar argumentul asigurării bunăstării celor 145 de milioane de ruși nu va mai fi actual.

Publicația independentă rusă subliniază că sunt iluzorii și datele privind veniturile Rusiei din exportul de petrol și gaz. Exporturile Rusiei în 2022 se compun în proporție de 63% din carburanți, comparativ cu 36% în 2021. Este o fragilitate enormă a sistemului economic rus.

Șefa Băncii Centrale, pregătită pentru devalorizarea rublei

Elvira Nabiullina a declarat la 10 iunie că în cazul descreșterii prețurilor la petrol și gaz, rubla se va devaloriza, iar inflația nu se va lăsa așteptată. Este, de fapt, o recunoaștere a faptului că poziția rublei a fost consolidată artificial și temporar.

Rusia este izolată de piața financiară internațională, de aceea cursul rublei este o unitate convențională, valabilă doar pe teritoriul rus. Jumătate din rezervele internaționale ale Rusiei sunt înghețate în urma sancțiunilor, de aceea Banca Centrală nu mai dispune de alte posibilități pentru a salva rubla.  

Urmărește-ne pe Google News