„Stau aici și aștept să vină. Nu este nimeni care să mă poată ajuta pe mine sau pe familia mea. (…) Vor veni după persoane ca mine și ne vor omorî. Nu-mi pot lăsa familia. Și oricum, unde aș putea merge?”, spunea Zarifa Ghafari, pentru publicația I Newspaper, la două zile după ce Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor, notează The Independent.

La 26 de ani, Zarifa a ajuns prima femeie primar al orașului conservator Maidan Shar, unde talibanii se bucură de un sprijin larg.

Trei ani mai târziu, tânăra a devenit o voce importantă, care susține drepturile femeilor afgane, motiv pentru care, atunci când talibanii au ajuns din nou la putere, pe 15 august, și-a dat seama că viața ei este în pericol.

Din 2018 și până acum a supraviețuit mai multor atacuri care au vizat-o, iar totul a culminat cu uciderea tatălui ei, la finalul anului trecut. El era un membru vechi al armatei afgane, iar Zarifa crede că avea dușmani în rândul talibanilor.

Dacă la început tânăra a avut o atitudine sfidătoare la adresa insurgenților, cunoscuți pentru restricționarea drastică a drepturilor femeilor între anii 1996 și 2001, când au fost la putere, treptat, optimismul ei s-a transformat în disperare.

A fost sfătuită să-și părăsească locuința, mai ales după ce talibanii au apărut la ușa ei și au bătut un paznic.

Pe 18 august a reușit să aranjeze ca o mașină să îi ducă pe ea și pe familia ei la aeroportul din Kabul. Pe drum, tânăra a stat în spațiul pentru picioare de pe podeaua mașinii și s-a ascuns cât de bine a putut la fiecare punct de control al talibanilor.

Odată ajunși la aeroport, ambasadorul Turciei la Kabul a fost cel care i-a ajutat să se îmbarce într-un zbor către Istanbul, de unde au plecat apoi către Germania.

Când mi-am pierdut tatăl, m-am gândit că nu o să mai simt niciodată așa ceva. Dar când m-am îmbarcat în avion ca să plec din țară, a fost mult mai dureros decât pierderea tatălui. (…) Nu voi putea niciodată să gestionez durerea din inima mea. Nu am planificat niciodată să-mi părăsesc țara.

Zarifa Ghafari:

Acum ea este în siguranță în Germania, la Düsseldorf, și recunoaște că se numără printre afganii care au avut noroc, pentru că pericolul din Kabul și mai ales din zona aeroportului este din ce în ce mai mare.

Zarifa Ghafari își propune să ia legătura cu politicieni și cu lideri internaționali, cărora să le atragă atenția asupra vieții pe care o duc afganii sub conducerea talibană. Spune că ar fi dispusă și să vorbească cu insurgenții, „pentru că trebuie să ne înțelegem unii cu alții”.

„Forțele străine nu vin să ne ajute. Este rândul nostru să rezolvăm problemele cu talibanii și sunt gata să-mi asum această responsabilitate”, mai precizează Zarifa.

Tânăra speră să se poată întoarce într-o zi în Afganistan, atunci când țara va fi mai sigură.

„Aș vrea să duc cantitatea mică de nisip pe care am luat-o din țara mea înapoi acolo unde îi este locul cu adevărat”, spune tânăra.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News