Melcul a provocat un scurtcircuit și din această cauză a dat peste cap alimentarea liniilor din sudul Japoniei care sunt operate de compania feroviară Kyushu Railway.

Din cauza defecțiunii, 26 de trenuri au fost anulate pe 30 mai, ceea ce a provocat haos în sistemul feroviar al Japoniei, țară renumită în lumea întreagă pentru eficiența și punctualitatea sistemului său de transport pe calea ferată.

După mai multe săptămâni de verificări, compania feroviară a anunțat cine se face vinovat pentru defecțiune. Este vorba despre un melc care a pătruns într-un panou electric instalat în apropierea liniilor de cale ferată.

Am depistat cauza scurtcircuitului. Am crezut inițial că în panou a intrat un gândac, însă s-a dovedit a fi un melc”, a precizat un reprezentant la companiei pentru agenția AFP, citată de NDTV.com.

Presa din Japonia a scris că melcul a fost carbonizat după ce a scurtcircuitat dispozitivul.

Oficialii japonezi cred că incidentul este unul „fără precedent”, precizând că pe calea ferată se întâmpină adesea probleme din cauza căprioarelor sau a cerbilor.


Citește și:

DATE OFICIALE | Peste 47% din maşinile Poliţiei Române şi-au depăşit norma de casare de două ori! Poliţiştii încă pleacă în misiuni cu Dacii 1310, Solenza şi autospeciale ARO fabricate în anii 90!

Vezi şi curiozități despre melci!

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.