Profesorul universitar Mircea Beuran a fost pus sub acuzare pentru luare de mită după ce la începutul anului 2020 o doctoriță din București, doctorand în cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Carol Davila București, l-a reclamat pe fostul ministru că a primit în 2018, 10.000 de euro mită în schimbul unui post de asistent universitar în cadrul UMF. 

Doctorița promovase examenul de medic specialist și nu a găsit niciun post de chirurg la spitalele din București. Motivând că se simțise pusă în valoare la Spitalul Floreasca, acolo unde își făcuse rezidențiatul, femeia și-a dorit să lucreze la această unitate medicală, așa că l-a contactat pe profesorul Mircea Beuran.

Mircea Beuran era îndrumătorul de doctorat al acesteia. În plus, era și președinte al senatului universitar al UMF Carol Davila, şef disciplină chirurgie în cadrul Spitalului Floreasca și director al departamentului de chirurgie din facultatea de medicină.

De la dorința de a ocupa un post la un spital din Capitală și până la ”cutuma” șpăgii, invocată de denunțător în fața procurorilor nu a fost decât un pas. 

Doctorița le-a spus acestora că a avut o primă discuție cu Mircea Beuran în toamna anului 2018, după susținerea examenului de specialitate. Profesorul i-a comunicat că la nivelul spitalului Floreasca nu sunt disponibile posturi de chirurg. Doctorița a mers într-o audiență la rectorul UMF, pe atunci prof. univ.  Ioanel Sinescu, în încercarea de a identifica un post definitiv. 

Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor
Recomandări
Soțiile lui Beniamin Lup, liderul unui ONG cu relații în SUA, moarte în condiții suspecte în România și Republica Moldova. Alte două partenere, date în judecată după ruperea relațiilor

”Am plecat de la discuţia cu rectorul U.M.F cu informaţia potrivit căreia exista posibilitatea încadrării mele pe un post din partea facultăţii de medicină la voinţa exclusivă a domnului profesor Mircea Beuran vis a vis de modalitatea de ocupare a acestuia, respectiv pe perioadă determinată sau nedeterminată”, a precizat aceasta.

Cum a scăpat doctorul Mircea Beuran de acuzația că a primit mită 10.000 de euro. Colegii, în frunte cu fostul rector al UMF, au făcut scut în jurul lui
Ioanel Sinescu, fostul rector UMF | Foto: Agerpres

Motivând că a aflat de la colegi că pentru a ocupa un post trebuie să plătească o anumită sumă profesorului Beuran, femeia a luat decizia de a-i oferi suma de 10.000 de euro. 

Cutuma mitei reclamate la DNA

”Nu vreau să nominalizez pe nimeni, mă raportez cu titlu general la toţi colegii care au luat post în ultimii ani. Ca atare am luat decizia de a-i remite lui Mircea Beuran suma de 10.000 euro”, a declarat doctorița denunțătoare. Banii îi împrumutase de la bancă.

Potrivit datelor din dosar, pe 18 decembrie 2018, în jurul orei 7, aceasta a ajuns la etajul 2 al spitalului, în faţa cabinetului profesorului Beuran aşteptând cinci minute până ca acesta să sosească. A invitat-o în birou, unde i-a comunicat că rectorul Sinescu îi comunicase dorinţa sa de a rămâne în clinică în cadrul unui post de asistent universitar pe o perioadă determinată din cadrul UMF.

Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București
Recomandări
Live Text – Alegeri prezidențiale în Republica Moldova, turul 2. Sute de oameni la coadă, la o secție de votare din București

La finalul discuţiei, femeia a scos cutia cu cei 10.000 euro din geanta pe care o avea şi i-a oferit-o. Nu i-a spus ce se află în cutie, dar nici profesorul nu a întrebat.

Medicul denunțător susține că Mircea Beuran a luat cutia cu bani, a cântărit-o din mână, apoi a pus cutia în dulap, i-a mulţumit şi i-a urat toate cele bune. 

Secretara lui Beuran: „Cine te crezi tu, să obţii un post…?”

După două zile, doctorița s-a întâlnit „pe secţie”,  la etajul IV al spitalului, cu profesorul Mircea Beuran, care era ”foarte amabil și prietenos”. I-a comunicat să îşi pregătească dosarul şi să se înscrie la concursul despre care i-a spus că va avea loc în ianuarie 2019. 

Deoarece nu reținuse datele, aceasta a mers la secretara profesorului Beuran pentru a obține informații suplimentare. 

Secretara ar fi reacţionat agresiv la întrebări, spunându-i că nu există nici un post disponibil. „Cine te crezi tu, să obţii un post…?”, i-ar fi replicat aceasta. 

A cerut mita înapoi

Pe tot parcursul anului 2019 la Spitalul Floreasca nu a mai fost la concurs niciun post de medic chirurg. Inițial, femeii i s-a promis că va fi scos la sesiunea din iarna lui 2019, apoi la cea din toamnă.

”Văzând că nu se întâmplă nimic i-am solicitat lui Mircea Beuran să îmi restituie suma la finalul anului 2019, răspunsul inculpatului a fost că nu mai ştie ce sumă i-am oferit, să îi transmit despre ce sumă este vorba şi că mi-o va returna. I-am transmis suma şi a rămas să fiu contactată pentru restituirea ei. Discuţia această a avut loc în mod direct, personal în cabinetul domnului profesor din Spitalul Floreasca, această sumă nu a fost restituită nici până în prezent”, a declarat aceasta.

Victimele inundațiilor, căutate de scafandri în cea mai mare parcare subterană din Valencia: „E un cimitir” | VIDEO
Recomandări
Victimele inundațiilor, căutate de scafandri în cea mai mare parcare subterană din Valencia: „E un cimitir” | VIDEO

Cadrul medical a afirmat că de-a lungul timpului profesorul Beuran i-ar fi lăsat senzația că suma primită nu era suficientă, ulterior aflând că de fapt cutuma pentru un post era de 50.000 de euro.   

Beuran a negat acuzațiile

În fața instanței, Mircea Beuran a negat acuzațiile. A susținut că nu avea nicio responsabilitate directă de a propune, de a scoate un post la concurs.

”Niciodată nu i-am sugerat, afirmat sau prezentat situaţia în sensul de a putea să încalce dispoziţiile legale sau procedura existentă în acest sens în favoarea dumneai. La un moment dat neputând să precizez acest moment am avut şi eu discuţie cu rectorul UMF, Sinescu Ioanel, care şi dumnealui mi-a confirmat că a purtat discuţii pe acest subiect cu numita H.C. (medicul denunțător n.r.). Răspunsul şi întotdeauna discuţiile dintre noi au fost în sensul necesităţii de a respecta procedura şi dispoziţiile legale în acest sens”, a declarat Mircea Beuran în instanță. 

Cum a explicat ”recunoașterea” primirii banilor

Universitarul a insistat că nu a avut niciun moment vreo discuție despre necesitatea oferirii sau primirii vreunei sume de bani. Mircea Beuran a avut o explicație și la afirmațiile prin care ar fi recunoscut martorului denunțător că îi va restitui banii în cadrul unei întâlniri avute în cabinetul său cu câteva zile înainte de percheziții. 

”Cu ocazia acelei discuţii dumneaei m-a întrebat în mod direct cu suma de bani pe care mi-a oferit-o, moment în care am rămas surprins şi am întrebat-o la ce se referă. Neaducându-mi aminte şi neînţelegând la care moment face trimitere, dat fiind şi faptul că în ziua respectivă aveam un program încărcat cu multiple intervenţii chirurgicale de realizat potrivit planificării i-am transmis lui H.C. să purtăm această discuţie la un moment ulterior. Deşi acest aspect poate părea ca o confirmare pentru instanţa de judecată a faptului că am primit din partea ei suma de 10 000 euro, înţeleg să neg vehement această acuzaţie, singurul motiv pentru care i-am indicat să purtăm discuţia la un moment ulterior a fost determinat de faptul că se prezentase la mine ca fiind recomandată de domnul rector şi având o situaţie de ordin personal deosebită în cadrul clinicii noastre”, a declarat Mircea Beuran.

Și-a continuat explicația motivând că în acea perioadă trăise un eveniment ”copleşitor din punct de vedere profesional”.

”Un pacient a ajuns să ardă pe masa de spital în timp ce se afla sub supravegherea medicilor pe care îi coordonam. Acest caz a fost şi unul puternic mediatizat , fiind un caz de care nu mă consider vinovat şi despre care la momentul respectiv voiam să aflu cine se face vinovat şi cine încerca să mă scoată pe mine ţap ispăşitor”, a completat profesorul Beuran.

Apărat de colegi

În timpul procesului au fost audiați mai mulți martori. Fostul rector al UMF București, Ioanel Sinescu, directorul de resurse umane a UMF, secretarele lui Mircea Beuran, precum și rudele denunțătoarei. 

Cele două tabere au avut susțineri diametral opuse. Reprezentanții UMF, în frunte cu prof. univ. Ioanel Sinescu, au făcut scut în apărarea profesorului Beuran, declarând că acesta nu era un medic care să perceapă mită.  

”Îl apreciez şi stimez pe domnul doctor Mircea Beuran, iar în colectivul profesional este perceput ca un profesionist desăvârşit. Niciodată nu am fost pusă în situaţia să las în biroul domnului profesor vreun bun sau vreun cadou”, a declarat asistenta-șefă din cadrul secției de chirurgie a Spitalului de Urgență Floreasca. 

O colegă de secție în cadrul Clinicii de Chirurgie a declarat că de-a lungul timpului cât au lucrat împreună cu Mirceea Beuran nu a fost pusă în situația de a primi cadouri sau alte bunuri pentru profesor, ”cu excepţia de buchete de flori şi prăjituri”.

La rândul său, fostul rector al UMF București, Ioanel Sinescu a declarat în instanță că ”premisa acuzării este falsă, ceea ce conduce și la falsitatea concluziei, adică a primirii de către Mircea Beuran a sumei de 10 000 euro”. A evocat, în schimb, ”profesionalismul și conduita profesorului Beuran subliniind că acesta ”se bucură de o mare apreciere în mediul universitar”.  

Denunțătorul susținut doar de familie

Singurii care au susținut afirmațiile doctoriței care s-a autodenunțat la DNA au fost părinții și sora acesteia. Parțial și prietenul avocat care i-a intermediat întâlnirea cu rectorul Sinescu.

Audiat ca martor, avocatul a nuanțat declarația, însă a confirmat că doctorița i-a comunicat încă din 2019 că i-a remis 10.000 de euro profesorului Mircea Beuran. 

La finalul procesului, judecătorul Tribunalului Giurgiu a apreciat că probele nu sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția profesorului Beuran. Printre ”îndoielile” instanței care au cântărit la soluția de achitare, s-au aflat depunerea tardivă a denunțului (la mai bine de un an de la remiterea mitei). Medicul denunțător motivase că a decis să sesizeze autoritățile când și-a dat seama că este dusă cu vorba de la o sesiune de concurs la alta.

De asemenea, judecătorul a infocat și inexactitățile în privința orei la care s-ar fi remis mita. Sora medicului denunțător, care se afla în spital pentru o investigație medicală, a indicat ”primele ore ale dimineții”, ”probabil 9”.

Instanța a stabilit că la ora 9, profesorul Beuran se afla în sala de operații. Ora exactă a întâlnirii a fost indicată de medicul denunțător ca fiind 7 dimineața.

Motivarea instanței

„Orice îndoială operează în favoarea inculpatului”. ”Atunci când faptele și împrejurările rezultate din probele administrate nu pot conduce la stabilirea dincolo de orice dubiu rezonabil a comiterii unei anumite infracțiuni de către acuzat, instanța are obligația de a dispune așadar o soluție de achitare…”, se arată în motivarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Giurgiu. 

Decizia instanței din Giurgiu nu este definitivă, DNA declarând deja apel împotriva soluției de achitare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (8)

Cici2022   •   24.11.2022, 07:15

După cum bine se știe Dnul profesor e membru marcant al UMFistanului bucureștean. Speța de fata e un fel de lupta Goliat-David. Doctorița spune in mod cert adevarul…posibil îmbunătățit pt a nu se culpabiliza pt dare de mita. Se știe ca un lic la chirurgie intr-un spital public bucureștean se obține cu 2 condiții: o suma de 5 cifre și o pila. Sunt 2 condiții obligatorii

Ionescu07   •   23.11.2022, 16:32

*** Păi, voi vă permiteți să-l anatemizați pe unul dintre foarte puținii medici geniali care încă mai practică în România, în situația în care nici măcar nu vă documentați, să vedeți cu cine aveți de-a face. Îi publicați pe toți doctorașii ce se împăunează că sunt prin străinătățuri, că, vai, ce corecți sunt ei, uitând că și-au desăvârșit studiile tocmai cu ajutorul acestor ”moguli”. Să vă fie rușine!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    Cezarmed2   •   23.11.2022, 16:53

    Greșeala denunțătorului a fost că a oferit o sumă mică. Toată lumea știe că posturile pleaca de la 30.000 euro. A crezut probabil că fiind doctorand poate oferi o sumă mai mică, dar banii sunt bani. Romania are nevoie de medici, dar nu exista posturi. Posturile la stat sunt puține și se scot cu dedicație sau in schimbul șpăgii. Nu exista meritocrație. Nu contează că ești cel mai bun din generația ta. Cei mari, acești așa-ziși profesori *** Nu te apreciază și nici nu te doresc in mediul lor. Daca ai putina coloana vertebrală, nu îți poți găsi ușor locul in Romania.

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    Cezarmed2   •   23.11.2022, 16:45

    Ionescu07   •  23.11.2022, 16:32

    *** Păi, voi vă permiteți să-l anatemizați pe unul dintre foarte puținii medici geniali care încă mai practică în România, în situația în care nici măcar nu vă documentați, să vedeți cu cine aveți de-a face. Îi publicați pe toți doctorașii ce se împăunează că sunt prin străinătățuri, că, vai, ce corecți sunt ei, uitând că și-au desăvârșit studiile tocmai cu ajutorul acestor ”moguli”. Să vă fie rușine!

    Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

    Domnul meu, in Romania nu te învață nimeni mai nimic. Îți aruncă cu lehamite câteva învățături și se dau mari profesori. Din păcate, Mircea Beuran e prototipul de profesor universitar care ia cu amândouă mâinile și nu da nimic înapoi. De asemenea, dumnealui și alții ca el nu greșesc niciodată. Ce iese din gura și mâinile lor e doar adevăr și cine îi contrazice e un mincinos. In Romania nu poți reuși fiind cinstit. Greșeala fetei din articol e că a oferit prea puțin. Toată lumea știe că posturi pleacă de la 30.000 euro.

Codrean   •   23.11.2022, 15:51

Dar despre comportamentul etic? al doctoritei care a aincercat sa mituiasca pentru a obtine un post nemeritat chiar nimic ? Si mituitorul comite o fapta penala .

Vezi toate comentariile (8)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Țara din Europa la fel de frumoasă ca Italia sau Grecia pe care puțini turiști o vizitează. Românii au descoperit-o în vară și au rămas fermecați de locurile de vis. Se ajunge repede, prețurile sunt mici de tot și cazările spectaculoase
FANATIK.RO

I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
GSP.RO
I-a spus „ADIO”, după doi ani de relație! Modelul italian a șters deja toate pozele cu sportivul român
Cu ce să speli ușa de la intrare ca să rămână mereu ca nouă. Va fi curată, indiferent de praful de pe scară ori dacă e de metal, lemn sau termopan. Se aplică și pentru cele din interior, dacă respectați o regulă simplă

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Observatornews.ro
România va fi lovită de furtuni mai frecvente şi mai violente în următoarele decenii, avertizează specialiştii
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc
HOROSCOP
Horoscop 3 noiembrie 2024. Scorpionii vor fi nevoiți să se confrunte cu anumite aspecte ale personalității lor care nu îi încântă deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI