„Nu vă amestecați în activitățile economice ale întreprinderilor”, a fost replica auzită de la toată lumea de Nadiya Bigun, când a devenit șefa de achiziții la Ukroboronprom, în 2019.

Cele peste 100 de întreprinderi care fac parte din Ukroboronprom activează în dezvoltarea, fabricarea, vânzarea, repararea sau modernizarea armelor și furnizarea de echipamente speciale și muniție.

Cine este Nadiya Bigun

Înainte să ajungă la conducerea conglomeratului, Nadiya Bigun a lucrat în domeniul comercial, gestionând departamentul de vânzări pentru întreprinderi mici și mijlocii al celui mai mare operator de telefonie mobilă din Ucraina, Kyivstar.

În contextul Revoluției din 2014, ea s-a alăturat echipei Prozorro, o platformă digitală dezvoltată de Ministerul Economiei și un grup de voluntari din societatea civilă și menită să schimbe regulile în domeniul achizițiilor publice, făcându-le mult mai transparente.

În doar câțiva ani, Prozorro a ajutat guvernul să economisească miliarde de dolari, iar Nadiya a contribuit, printre altele, la crearea Prozorro Market, care a transformat sistemul de achiziții electronice într-un supermarket online, cât și a Agenției Naționale de Achiziții de Medicamente din Ucraina. De asemenea, s-a implicat în reformarea Ukrposhta, uriașul operator poștal de stat al Ucrainei, care a început astfel să obțină profit.

Apărarea, unul dintre cele mai opace sectoare

Cu toate acestea, sectorul apărării rămăsese în continuare de neatins, marcat de corupție și lipsit de transparență.

Gleb Kanevsky, președintele organizației StateWatch, spune că este imposibil să se evalueze eficacitatea achizițiilor grupului Ukroboronprom până în anul 2019 din cauza lipsei accesului la date. Cu toate acestea, calitatea achizițiilor în acea perioadă poate fi evaluată indirect prin Registrul hotărârilor judecătorești, în contextul în care administrația grupului era eterogenă din punct de vedere politic, iar grupurile de influență au intrat în conflict.

„Datele din registrul instanței au ajutat anchetatorii să afle detaliile tranzacțiilor corupte. Schemele erau destul de tipice: supraestimarea prețului de achiziție, stabilirea unui comision pentru servicii fictive și furnizarea de echipamente scoase din uz în loc de altele noi”, spune Kanevsky.

Un exemplu este cel al achiziției de piese pentru avioanele MiG-29. În doar un an, din 2014 până în 2015, costul achiziției de piese pentru construcția de avioane a crescut de 100 de ori deoarece licitația a fost aranjată între părți afiliate, care au profitat de procedurile netransparente, notează sursa citată.

Începând din 2014, peste 900 de proceduri privind încălcările regulilor la întreprinderile Ukroboronprom au fost deschise la Registrul hotărârilor judecătorești.

Managementul defectuos, cu directori numiți pe criterii politice, a dus la distrugerea multor întreprinderi ale concernului. Până în toamna lui 2019, când echipa creată de Nadiya Bigun a preluat conducerea UOP, aproximativ 70 din cele 137 de întreprinderi ale grupului mai funcționau.

„Diferența este izbitoare. Etapa pre-Prozorro nici măcar nu poate fi evaluată sau digitalizată. Publicul pur și simplu nu a avut acces la datele privind achizițiile pentru apărare. Era o «cutie neagră» blindată”, mai spune Gleb Kanevsky.

Ce schimbări a făcut Nadiya Bigun

Ceea ce a declanșat schimbarea a fost nevoia uriașă de materiale generată de conflictul din estul Ucrainei. Un scandal de amploare a izbucnit la începutul anului 2019, când jurnalistul de investigație Denis Bigus a dezvăluit o schemă infracțională de cumpărare de echipament militar din Rusia.

Revolta publică a dus la schimbrea întregii conduceri a Ukroboronprom, aducând-o Nadiya Bigun la conducere, în timp ce fostul ei șef de la Prozorro, Aivaras Abromavicius, și-a asigurat mandatul politic necesar pentru a duce la bun sfârșit reformele.

În prima ei zi ca director, Aivaras a anunțat o listă de principii și valori.

„Printre acestea s-au numărat următoarele: nu trișăm, nu mergem niciodată singuri la întâlniri, suntem deschiși către cunoștințe noi și antrenăm echipa; avem grijă de angajați; în luarea deciziilor suntem ghidați de interesele Ucrainei”, își amintește Nadiya.

Iar în doi ani, echipa a transformat complet Ukroboronprom, profesionalizând procedurile de licitație, aducând transparență în privința furnizorilor, un sistem clar și eficient de contestații și o schimbare completă a culturii muncii.

Echipa UOP a obținut, de asemenea, sprijin public prin furnizarea de date și explicații privind achizițiile pentru activiști și mass-media și ajutând la dezvoltarea unei metodologii pentru o mai bună monitorizare a propriilor achiziții.

Prima mișcare a Nadiyei Bigun a fost să introducă o nouă politică, potrivit căreia procedurile de achiziții ale companiei ar trebui să fie conduse în mod independent, dar în conformitate cu o logică transparentă și clară. Toate licitațiile care nu reprezintă o problemă imediată de securitate națională sunt anunțate în Prozorro. Apoi, s-au centralizat achizițiile pentru 10 categorii majore de bunuri, inclusiv energie electrică, gaze, benzină, motorină, asigurări, audit, rezervări la hoteluri și companii aeriene. Conform rezultatelor anului 2020, astfel s-au economisit peste 171 de milioane de grivne, adică 6 milioane de dolari.

Au existat schimbări și la nivelul personalului. La începutul anului 2020 au fost înființate departamente pentru managementul de categorie, licitații și monitorizare. Nadiya a angajat persoane care au înțeles procedurile de achiziție și aveau cunoștințe detaliate despre industrie.

Reformele în domeniul achizițiilor au fost implementate inițial la sediul central, devenit un punct de referință, după care au fost extinse treptat la toate întreprinderile UOP.

Nadiya și echipa au creat, de asemenea, un rating intern al întreprinderilor, unde, lunar, Departamentul de achiziții compară eficiența achizițiilor pe cinci criterii-cheie principale.

„Astfel, am creat un model de urmat pentru ei”, explică Nadiya.

Anterior, când furnizorii își încălcau obligațiile, nimeni nu îi pedepsea așa că „i-am învățat pe cei de la achiziții să aibă pretenții de la furnizori”, adaugă ea.

Nadiya Bigun spune că aceștia sunt doar primii pași către o reformă reală. O altă etapă importantă va fi îmbunătățirea planificării și crearea unui plan de producție pentru anii următori.

În 2020, Ukroboronprom a devenit singura companie ucraineană care a fost inclusă în „Indexul companiilor de apărare” al programului Transparency International Defense and Security al companiilor de apărare de top care și-au luat angajamentul de a-și îmbunătăți performanțele.

Ucraina rămâne o piață cu risc ridicat, iar reformele sunt încă în curs, după cum notează Indexul, dar conducerea UOP a obținut un scor foarte bun, 88/100.

Am fost capabili să facem poate 10% din munca ce chiar trebuie făcută acolo. Am clarificat – deși nu complet, dar destul de bine – procesul de licitație. Am elaborat documentația standardizată, precum și contracte standard. Am instituit o funcție de control și monitorizare, inclusiv a procedurilor de licitație, care ne-a permis să obținem prețuri bune pentru acești doi ani.

Nadiya Bigun:

Iar în tot acest context, controlul societății civile rămâne un element crucial, mai menționează sursa citată.

„Societatea civilă trebuie să fie implicată. (…) Într-un stat democratic, societatea civilă trebuie să monitorizeze totul”, spune Olena Tregub, de la NAKO, o comisie independentă anticorupție.

Nadiya Bigun împărtășește această opinie, precizând că transparentizarea deplină în domeniul achizițiilor va permite obținerea sprijinului societății civile și va confirma să se fac pașii care trebuie și, în mod ideal, va stimula UOP să continue reformele.

Ukroboronprom a fost una dintre primele agenții guvernamentale care a început oficial să folosească Prozorro în 2015, chiar înainte ca sistemul să devină obligatoriu la nivel legislativ.

Sursa citată notează, în același timp, că UOP a organizat licitații electronice, dar nu a respectat principiile de transparență ale sistemului de achiziții electronice.

„Au ales o singură piață din zecile conectate la Prozorro. Au publicat doar acele licitații pe care le-au considerat potrivite și chiar și acelea au fost greu de analizat”, spune Gleb Kanevsky.

Într-un studiu NAKO din 2019, tranzacțiile privind achizițiile au fost catalogate drept una dintre cele șase cele mai comune scheme de corupție din Ukroboronprom. Potrivit studiului, toate achizițiile de UOP de pe piața selectată au fost deschise, dar după finalizarea lor, rezultatele licitației au fost imediat „arhivate” și au încetat să mai fie disponibile publicului.

Urmărește-ne pe Google News