„A fost un festival foarte frumos, eu și prietenul meu îl așteptam cu nerăbdare de mult timp”, își începe tânăra povestea de groază din 7 octombrie, ziua în care teroriștii au pătruns în Israel.
„Prietenul meu Adar a vrut să meargă la acest festival și cumpărasem biletele cu câteva luni înainte. Eram atât de emoționată, îmi plac muzica rave și, mai ales, trance. Și a fost cu adevărat frumos. Luminile, scena, incredibile”, rememorează Yuval.
„Deodată, muzica s-a oprit și alarmele au început să sune”
„Am ajuns în jurul orei 23:30 și am băut ceva în parcare. Am dansat câteva ore. Deodată, muzica s-a oprit și sirenele au început să sune. Am văzut rachete pe cer. Acest lucru se întâmplă destul de des în Israel, nu m-a stresat în mod deosebit”, spune tânăra.
Dar Adar a simțit pericolul: „Împachetează-ți lucrurile, plecăm imediat”. „Am văzut o mulțime de oameni alergând spre stradă. I-am întrebat ce se întâmplă și mi-au răspuns că în apropierea noastră sunt teroriști. L-am sunat pe tatăl meu și i-am spus ce se întâmplă”.
50 de tineri, într-un adăpost pentru 10 persoane
Yuval și Adar n-au mai ajuns la mașina cu care veniseră: La aproximativ 200 de metri de noi am văzut un mic adăpost antirachetă conceput pentru vreo 10 persoane. Dar eram 50”.
Nu era nicio ușă, camera se deschidea direct pe stradă. M-am așezat în colțul îndepărtat al buncărului. Lângă mine era o tânără. Nu o cunoșteam, dar m-a ținut de mână, plângea isteric. I-am spus că e în regulă, totul va fi bine
Yuval Raphael:
Cu toții sperau că bombardamentul cu rachete se va opri și că armata va opri atacul teroriștilor.
„Eram încă la telefon cu tatăl meu, când deodată toți cei din adăpost au tăcut. Două secunde mai târziu, primele împușcături. Am scăpat telefonul”, povestește Yuval.
Fata speriată care a murit ținând-o de mână
„Am stat în buncăr de la 7.00 până pe la 14.00. Eram oameni peste oameni. Teroriștii au tras în mod repetat înăuntru. La un moment, i-am auzit pe atacatori plecând spre mașină. Apoi am început să șoptim, cei care mai trăiam. Când am deschis ochii, am văzut că fata pe care o țineam de mână era moartă. Capul ei era pe umărul meu”, spune Yuval.
„La început nu am simțit nimic, din cauza șocului. Dar piciorul meu era răsucit sub ea și a început să mă doară. Și nu mă puteam mișca”, continuă ea.
Eram lipită de peretele rece, incapabilă să mă mișc, trupul fetei moarte apăsa pe piciorul meu. Deasupra mea erau picioarele unui bărbat care pierise și el. În acel buncăr, fiecare persoană vie avea cel puțin o persoană moartă care o proteja.
Yuval Raphael:
Durerea era insuportabilă. „Am închis ochii și mi-am imaginat patul, casa, familia. Dar durerea a fost brutală și am simțit că oasele încep să se rupă. La un moment dat nu am mai suportat și am vrut să mă ridic. Dar cei care mai erau în viață m-au oprit: «Dacă ieși, ești moartă!»”, descrie ea clipele terifiante.
„Ploaia” de grenade peste cei care mai trăiau
„La început am crezut că sunt doar doi sau trei teroriști. Astăzi știu că au fost în jur de 3.000. După ce au tras, au aruncat grenade în buncăr. Bucățele mici de zid, fierbinți, mi-au căzut pe umăr, am simțit mirosul de arsură a pielii. Dar nu m-am mișcat”, adaugă israeliana.
„Apoi, după o altă grenadă, am simțit că mi se udă tot corpul, ca un duș. Nu vedeam nimic, cadavrul de lângă mine era pe faţa mea. Am deschis un ochi și am văzut că era sânge. Un bărbat fusese lovit și sângele mă împroșcași pe mine”, continuă.
„În cele șapte ore petrecute în buncăr, m-am concentrat să-mi mișc mereu degetele de la picioare, astfel încât să nu-mi pierd piciorul”, explică femeia.
„Când am făcut duș, cădeau din părul meu bucăți de piele umană”
Abia când cineva a strigat numele unei femei care se afla în buncăr, „am știut că suntem salvați. Când am ieșit, a trebuit să mă cațăr peste cei care nu au supraviețuit”.
11 oameni din buncăr au supraviețuit, din aproximativ 50. Când am ajuns la secția de poliție, acolo era un duș. Așa că am început să-mi spăl părul și au căzut bucăți de piele umană.
Yuval Raphael:
Cele mai groaznice ore din viața ei încă o bântuie pe Yuval Raphael. Ea încearcă să proceseze prin ce a trecut la terapie.
„E greu să vorbești despre ce a fost acolo, dar ajută, chiar dacă este dureros. Israelul are o cultură de terapie puternică, mama mea este terapeut. Imediat, am fost învățată ce ar trebui să fac pentru a evita dezvoltarea tulburării de stres posttraumatic. Să-mi confrunt temerile și să vorbesc despre ele”, explică Yuval.
Aproape zilnic, Yuval merge la terapie
„Merg aproape zilnic la așa-numitele reuniuni de vindecare, unde supraviețuitorii atacului se pot întâlni și pot vorbi între ei sau cu terapeuții despre traumă. Unii oameni desenează sau cântă acolo. Acest tip de solidaritate mă ajută foarte mult”, completează tânăra.
Toți cei aflați în închisoare pe care îi eliberăm pentru a ne recupera ostaticii sunt teroriști care au încercat să omoare pe cineva în ultimii ani. Tot ce știu este că nu poți avea încredere în teroriști. Poți semna un armistițiu și apoi să afli că întreaga ta familie este moartă.
Yuval Raphael:
„Sperăm întotdeauna la pace, dar asta este cu adevărat dificil când știi că până și copiii palestinieni sunt manipulați. Acești copii ar putea fi următorii care vor să ne omoare. Poate îi putem ajuta să vadă că este diferit de ceea ce li se spune”, mai spune Yuval.
„Cealaltă parte chiar vrea pace?”
„Dar nu depinde doar de noi. Nu stă doar în puterea noastră. Am încercat iar și iar. Dar cealaltă parte chiar vrea pace? Încă sper la pace. Dar nu știu dacă chiar cred asta după atacuri”, încheie ea.
364 de persoane au fost ucise de teroriștii Hamas la festivalul de muzică din kibbutzul Reim
Foto: Instagram
.ZORRO. • 20.12.2023, 21:59
Mai scot cate o inregistrare, ca sa justifice genocidul din Gaza... dar nu au nici scuza, nici justificare...