Generalul Giuseppe Governale, şeful Direcţiei de Investigaţii Anti-Mafia (DIA), afirmă că mafioţii „acceptă că vor pierde din clientelă, dar aşteaptă vremuri mai bune”. „Un vechi proverb sicilian se aplică în situaţia de faţă: „calati junco, ca passa la china” (apleacă-te, trestie, să treacă revărsarea)”, spune oficialul născut la Palermo. Mafioţii au stat în umbră şi în alte perioade grele, cum ar fi epidemiile de holeră din secolul al XIX-lea sau în al doilea război mondial, reaminteşte generalul.

În Calabria, leagănul ‘Ndrangheta, măsurile împotriva epidemiei au ajutat la arestarea în 13 martie a mafiotului Cesare Antonio Cordi, dat în urmărire din august anul trecut. Poliţia din satul Bruzzano Zeffirio a observat un bărbat care încălca regulile de izolare la domiciliu. Oamenii legii l-au urmărit când livra alimente şi au ajuns la ascunzătoarea infractorului.

Ministerul de Interne de la Roma a raportat o scădere bruscă a numărului de infracţiuni în primele trei săptămâni din martie; faţă de perioada similară de acum un an, au fost semnalate cu 64% mai puţine încălcări ale legii.

„Crima organizată face bani mai ales din droguri şi prostituţie, iar în vremuri de criză oamenii cheltuiesc mai puţin pe aşa ceva”, explică profesorul de criminologie Federico Varese de la Universitatea Oxford.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Au apărut deja ştiri despre infractori implicaţi în afacerile cu măşti chirurgicale, dezinfectanţi pentru mâini sau echipamente antivirus a căror lipsă se resimte în Italia. La Ostia, suburbie a Romei, un membru al familiei mafiote Fasciani a fost prins vânzând măşti pe piaţa neagră. Cu toate acestea, arată dpa, nu există dovezi despre rolul Mafiei în traficul de acest tip.

Capii Mafiei caută mai ales oportunităţi de investiţie după criză, când se va pune accentul pe relansarea economică, apreciază Governale. Vor fi pompate miliarde de euro pentru a ajuta economia să iasă din recesiunea gravă care se prefigurează şi s-a dovedit deja că mafioţii ştiu să îşi ia partea din fondurile publice.

„Pentru ei va fi o ocazie unică, dar ne dăm seama de asta şi vom adopta contramăsuri împotriva a ceea ce va fi cu siguranţă o ameninţare în lunile şi anii care vin”, a susţinut generalul. El a menţionat şi experienţa poliţiei în interceptarea şi eliminarea infiltrării Mafiei în contractele de lucrări publice pentru reconstrucţie după cutremure şi pentru noul pod de autostradă de la Genova.

Procurorul-şef din Catanzaro, Nicola Gratteri, unul din liderii anchetelor împotriva ‘Ndrangheta, spune că recesiunea i-ar putea ajuta pe mafioţi şi în alte feluri. Multe firme în dificultate ar putea apela la cămătari, iar de obicei în astfel de cazuri împrumuturile nu mai pot fi achitate, iar afacerile sunt preluate de Mafia. „Este cea mai gravă ameninţare: dacă guvernul nu acordă un sprijin real firmelor, acum, nu peste un an sau doi, oamenii vor ajunge în faliment sau vor merge la cămătari”, a avertizat el.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea – Alegeri prezidențiale: candidații cu cele mai mari șanse să intre în turul 2

Gratteri şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de restanţele curente în activitatea judiciară; audierile în procesele antimafia au fost suspendate din cauza epidemiei de COVID-19.

În afară de ‘Ndrangheta, principalele organizaţii mafiote din Italia sunt Cosa Nostra din Sicilia, Camorra din Campania – regiunea din jurul oraşului Napoli – şi Sacra Corona Unita din provincia Puglia din sud-est.

Infractorii acţionează mai greu din cauza restricţiilor de circulaţie fără precedent la scară naţională, arată opiniile consemnate de dpa. În acelaşi timp, numărul de morţi şi de pacienţi cu coronavirus creşte în continuare, iar criza va lăsa cicatrice adânci în societatea italiană, apreciază agenţia.

Scriitorul Roberto Saviano, expert în Mafia, a sugerat însă, săptămâna trecută, că grupurile infracţionale organizate pot exploata orice urgenţă cu scopul de a obţine profituri. De exemplu, dacă prelungirea carantinei va duce la penurii de alimente, medicamente sau carburanţi, doar Mafia va conduce piaţa neagră, a avertizat el într-un articol pentru ziarul La Repubblica.

Jurnalista Libertatea Andreea Archip, despre refuzul comercianților sicilieni de a mai plăti „pizzo”: „Oamenii plăteau taxă de protecție, fără să primească protecție”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI