De exemplu, în anul 2010, trenurile de călători au în­tar­ziat 46.659 de ore, adică 1.944 de zile, ceea ce înseamnă 5,3 ani, potrivit unui răspuns al Companiei CFR Călători, la solicitarea stirileprotv.ro.

Revenind în prezent, Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” S.A. informează că, în această dimineață, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (viscol, vânt puternic, temperaturi scăzute), circulaţia feroviară a fost afectată pe Sucursalele Regionalelor  Galaţi, Iaşi şi Braşov.

UPDATE, ora 12.00: Trenurile IR 1824 Deva – București Nord și IR 1821 Constanța – Arad și-au reluat circulația, cu tracțiune Diesel.

UPDATE, ora 11.40: Începând cu ora 11.14, pe relaţia Merişor – Băniţa s-a redeschis circulaţia trenurilor, cu tracţiune Diesel.

UPDATE, ora 10,00: Pe Sucursala Regional de Căi Ferate (SRCF) Timişoara, relaţia Merişor – Băniţa, circulaţia feroviară este temporar întreruptă, din cauza unui copac căzut care a afectat linia de contact. Echipele feroviare se află la faţa locului şi intervin pentru tăierea şi înlăturarea copacului şi punerea sub tensiune a liniei de contact, astfel încât circulaţia să se reia în cel mai scurt timp. Trenurile (IR 1824, IR 1821) care tranzitau zona staţionează momentan în staţiile adiacente până la redeschiderea circulaţiei.

UPDATE, ora 8,45: Pe SRC Braşov, relaţia Timişu de Sus – Dârste, începând cu ora 08.18 s-a redeschis şi firul II de circulaţie. Pe ambele fire circulaţia se face cu tracţiune electrică.

Pe SRCF Galaţi, relaţia Adjud – Pufeşti (unde circulaţia se defăşoară doar pe firul II) între orele 01.30 – 05.20 circulaţia feroviară a fost întreruptă, deoarece locomotiva ce remorca trenul 1856 a agățat cu pantograful un cablu care atârnă de linia de contact. Au întarziat opt trenuri, cu 1.397 minute.

Pe relaţia Hanu Conache – Independenţa, ora 02.06 , circulaţie întreruptă deoarece un fir Renel s-a rupt şi a căzut în gabaritul liniei. De la 04.50 se circulă pe firul II cu tracţiune Diesel.

Pe SRCF IAŞI, relaţia Paşcani – Târgu Neamţ, din cauza copacilor căzuţi pe firul de contact, circulaţia era întreruptă de la ora 02.16. Echipele de intervenţie au desfăşurat lucrări de remediere, iar la ora 8,10 s-a redeschis circulaţia, însă trenurile ajung cu întârzieri la destinaţie.

Pe SRCF Braşov, relaţia Timişu de Sus – Dârste, din cauza copacilor căzuţi pe firul de contact, circulaţia a fost întreruptă de la ora 02.20. La ora 07.29, firul I s-a repus sub tensiune, firul II rămâne închis și se lucrează pentru remediere.

Și, ca și cum aceste probleme nu erau suficiente, angajații de la Revizia de Vagoane Grivița au oprit voluntar lucrul, astăzi, iar trenurile pleacă din Gara de Nord cu întârzieri.

Pasagerii sunt rugaţi ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească sau să verifice tabelele de sosire/plecare, actualizate din minut în minut pe site-ul www.cfr.ro domeniul Camere web (https://www.cfr.ro/…/content/article/2-uncat…/2273-camere-web).
Dacă sunteţi deja în tren accesaţi de pe laptop sau mobil www.cfr.ro apoi Trenul meu (https://www.cfr.ro/index.php/cauta-tren) introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe informatii tren.

Obtineţi informaţii în timp real despre ce staţie urmează, dacă aveţi sau nu întârziere, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.

Cum aflu online, dacă trenul meu are întârziere. Restituire contravaloare bilete:

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea pentru parcursul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea „Tarife în țară”.

FOTO:  facebook.com/pg/CFRCalatori.ro

FOTO: Mecanic Eugen Ursu de la SELC Bacau, în stația Bicaz, joi – 20 aprilie, tren Regio 5451

Urmărește-ne pe Google News