Cum ajung unii profesori să-și rănească elevii. „Ei știu că nu-i în regulă să reacționeze așa, dar nu cunosc o altă variantă”

Teama de anumiți profesori plutește deasupra unor generații întregi de elevi, indiferent că învață într-o școală de la sat sau într-una din Capitală. În societatea românească, abuzul e încă minimizat și chiar acceptat, iar instituțiile de educație nu sunt o excepție. 

Școala 9 a prezentat mai multe cazuri în campania „Profesorii și disciplina”. 

Diana Vasile explică, între altele, cum ajunge un cadru didactic să-și rănească elevii și de ce orice formă de agresiune asupra unui copil e gravă.

Școala 9: Cum explicați reacțiile violente ale unor profesori față de elevii lor? Stresul este deseori o justificare din partea directorilor de școli când îi întrebăm cum s-a ajuns aici. 
Diana Vasile: Eu explic aceste fenomene prin două surse. Una este educația – foarte mult timp s-a făcut prin agresiune și aproape a devenit un firesc, iar profesorul s-a obișnuit să folosească forța. A doua o reprezintă dificultățile de reglare emoțională, care fie își au originea în experiențele stresante și traumatizante timpurii ale profesorilor, fie sunt legate de modul în care oamenii reușesc să facă față la stres. 

Recomandări

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Nu multă lume a învățat să facă față stresului prin strategii nonviolente. Din păcate, nici profesorii, pentru că nici pe ei nu i-a învățat nimeni. Ia ceva timp să afli cum să-ți gestionezi frustrarea, furia, frica. Necesită un plan de acțiune pe care profesorii ar fi bine să-l urmeze, pentru că în felul acesta îi învață și pe copii să dezvolte strategii nonviolente de reacție la stres. 

– De obicei, profesorii violenți și conducerea școlilor refuză să vorbească cu presa despre aceste agresiuni. 
– În general, oamenii care devin agresivi au aceste emoții puternice în sufletul lor, rușinea și vina. Ei știu că nu-i în regulă să reacționeze așa, dar faptul că nu cunosc o altă variantă și că rămân, deci, neputincioși îi face să devină rușinați. 

„Nu ar trebui să se facă ierarhii ale violențelor”

– Reflectă și o atitudine generală din societatea românească, și anume că refuzăm să dezbatem situațiile de violență? 
– Cred că nu se discută despre asta și pentru că, fiind o strategie atât de des întâlnită, se consideră aproape normală. Nu vorbim despre asta pentru că și la alții se întâmplă. 

– Cum ajută o clasificare a violențelor: verbală, fizică, sexuală? Și să stabilim pedepse în funcție de asta?
– Clasificările au sens pentru a ajuta oamenii să recunoască și ceea ce se întâmplă, iar dacă recunosc, au șansa să dezvolte strategii de răspuns adecvate. Dar nu ar trebui să se facă ierarhii. Cineva care a abuzat emoțional poate să spună: „Dar nu te-am bătut, e mai puțin grav”. Nu, nu e mai puțin grav. Iar pedepsele ajută la recunoașterea tipului de eroare, dar nu la transformarea persoanei. Faptul că se recunoaște acea eroare e important, în primul rând, pentru victime. 

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

– Abuzurile sexuale ale profesorilor asupra elevilor sunt considerate cele mai grave în spațiul public. De ce?
– Se consideră ca fiind mai grave pentru că implică și o agresiune fizică, și una emoțională, inclusiv pe zona sexualității. Sunt considerate și mai rușinoase. Pe de altă parte, oamenii pot să se piardă în orice tip de abuz sau să-l depășească și să se recupereze în urma unei astfel de experiențe agresive. Din punctul acesta de vedere, nu putem vorbi de un anumit tip de gravitate la vreuna dintre categorii. Agresiunea este agresiune. Punct. După care depinde de capacitatea copilului, în cazul acesta, de a se recupera. Dar ține și de persoanelor din jurul lui care vor să-l ajute. 

Continuarea, pe Școala 9. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro