Beijingul refuză să recunoască invazia și să condamne direct Moscova, însă autoritățile chineze au luat câteva măsuri prin care statul se distanțează de Moscova, scrie sursa citată.

Yuanul, moneda națională a Chinei, nu se poate tranzacționa complet liber. În schimb, Banca Populară a Chinei – banca centrală – permite variații în interiorul unui coridor. Săptămâna trecută, aceasta a dublat intervalul de variație, ceea ce înseamnă că lasă loc rublei să cadă mai repede.

Prețul este stabilit de piață, obligatoriu în intervalul stabilit de banca centrală a Chinei.

Ajutor pentru exportatorii chinezi

Rubla rusească a pierdut mai mult de 20% din valoare în fața euro și a dolarului american de la startul războiului din Ucraina. Prin creșterea intervalului de variație în contextul căderii rublei, China nu face vreun favor Rusiei.

Și asta pentru că rușii vor trebui să plătească mai multe ruble pentru importurile din China, precum smartphone-uri sau mașini.

Brandurile chineze Huawei și Xiaomi sunt populare în Rusia și înainte de război luptau cu Apple și Samsung pentru cea mai mare cotă de piață.

De asemenea, constructorii auto chinezi, precum Great Wall Motor și Geely Auto ocupă 7% din piața rusă. Aceștia au vândut peste 115.000 vehicule în Rusia anul trecut.

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

Însă recent Great Wall a oprit furnizarea de mașini noi către dealerii din Rusia din cauza fluctuațiilor cursului de schimb al rublei.

Creșterea intervalului de tranzacționare pentru rublă permite yuanului să țină pasul cu variațiile extreme ale monedei ruse. În final, acest lucru ajută exportatorii chinezi care vând produse în Rusia.

Dacă nu ar fi făcut acest lucru, companiile chineze care vând produse în Rusia ar fi înregistrat pierderi din cauza cursului de schimb.

În acest moment, echivalentul a 25 de miliarde de dolari din comerțul dintre China și Rusia se face în yuani, conform presei chineze.

Cum ajută China pe tăcute la căderea rublei. Unde a mai fost lăsată Moscova în ofsaid de Beijing
Banca centrală a Chinei a luat măsuri pentru protejarea exportatorilor în fața devalorizării rublei | Sursa foto: Shutterstock

Înghețarea investițiilor în infrastructură

Banca Mondială a suspendat toate programele cu Rusia și Belarus în urma invaziei Ucrainei. Nu a aprobat niciun credit nou sau investiții în Rusia din 2014 încoace și în Belarus, din 2020.

Și mai surprinzătoare este astfel hotărârea Băncii Asiatice de Investiții în Infrastructură (AIIB). Aceasta a decis suspendarea activităților în Rusia, ceea ce înseamnă înghețarea unor proiecte propuse sau aprobate în valoare de 1,1 miliarde de dolari în sectorul rutier și căile ferate rusești.

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Cu sediul la Beijing, aceasta a fost înființată de China în anul 2016, ca alternativă la Banca de Dezvoltare a Asiei, unde Japonia are un cuvânt greu de spus.

Pe lângă sediul aflat la Beijing, China asigură președinția AIIB și are 26,5% din acțiuni. India are 7,6%, iar Rusia – 6%.

Fără piese de schimb

Dar acestea nu sunt singurele măsuri. Conform sursei citate, China a refuzat să trimită piese de schimb pentru avioane Rusiei.

Sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană au făcut ca Boeing și Airbus să nu mai poată trimite piese de schimb și nici să facă mentenanța avioanelor lor vândute operatorilor aerieni din Rusia.

Același lucru este valabil și pentru producătorii de motoare de avioane, precum Rolls-Royce, General Electric, Pratt&Whitney și CFM International.

Fără ajutor în privința rezervelor valutare

Cel mai semnificativ ajutor pe care China îl poate acorda Rusiei este prin intermediul rezervelor valutare pe care Banca Rusiei le are în yuani. Acestea sunt evaluate la 90 de miliarde de dolari, notează CNN.

Dacă China ar permite preschimbarea acestora în euro sau dolari, situația financiară a Rusiei s-ar îmbunătăți.

Anton Siluanov, ministrul rus al finanțelor, a declarat că Rusia a dorit folosirea rezervelor sale în yuani, după ce statul nu a mai putut accesa euro și dolarii din conturi.

Imagini surprinse de românii din Spania după inundații: magazine jefuite, mii de oameni fără apă și curent
Recomandări
Imagini surprinse de românii din Spania după inundații: magazine jefuite, mii de oameni fără apă și curent

Însă banca centrală a Chinei nu a făcut niciun comentariu cu privire la poziția sa în privința acestor rezerve.

Alicia García-Herrero, economist-șef pentru Asia-Pacific la banca franceză Natixis, spune că ar fi un risc reputațional uriaș pentru banca centrală a Chinei dacă ar face acest pas, pentru că ar însemna încălcarea sancțiunilor occidentale.

Aceasta spune că este extrem de puțin probabil ca Banca Chinei să facă acest lucru.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI