Organizează spaţiul
Aşază biroul, scaunul şi biblioteca lângă fereastră – aceasta este zona în care îşi face lecţiile şi trebuie să profite din plin de lumina naturală. Ai grijă ca lumina să vină din stânga şi alege un scaun şi un birou perfect adaptate înălţimii şcolarului, altfel va sta cocoşat sau, dimpotrivă, va ţine braţele prea sus atunci când scrie.
Centrul camerei e potrivit ca loc de joacă; pentru că este o zonă prin care se circulă, nu e indicat nici pentru studiu, nici pentru somn.
În colţul cel mai ferit al încăperii (cât mai departe de fereastră şi de uşă) instalează patul şi noptiera. În plus, în camera fetelor este bine-venită, întotdeauna, şi o măsuţă de toaletă.
Alege mobilier solid…
Mai importantă decât stilul şi culoarea mobilierului este rezistenţa lui: gândeşte- te că va trebui să faţă energiei dezlănţuite a unui copil de şcoală!
Pentru o cameră mică, ia mobilier modular, multifuncţional (de exemplu, rafturi sau cuburi care pot fi montate deasupra biroului sau a patului).
Pentru băieţi este indicat un mobilier mai simplu, iar pentru fete – unul cu decoraţiuni aplicate.
…şi în culorile potrivite
La capitolul cromatică, este bine să ţii cont de două criterii foarte importante: dimensiunile camerei şi sexul copilului.
Culorile ceva mai închise merg perfect într-o încăpere mare, iar cele deschise creează senzaţia de spaţiu într-o încăpere mică.
Pentru fete sunt potrivite culorile deschise, iar pentru băieţi, cele mai potolite, dar pastelate.
Mare atenţie: mobilierul, tapiţeriile etc. să combine maximum trei culori, altfel atmosfera camerei va fi una încărcată şi obositoare.
Lumina e foarte importantă!
Camera copilului trebuie să fie cât mai luminoasă şi mai aerisită. Alege perdele fine, din voal deschis la culoare, şi draperii în culori mai închise şi din material mai gros.