ComenteazăPlantația Santa Isabel e una dintre cele mai mari ferme de cafea din provincia columbiană Antioquia. Timp de aproape patru decenii, familia Garcia a plantat pe un munte abrupt peste 900.000 de arbori. O mare parte din ultima recoltă riscă să fie pierdută.
Asta pentru că, în plină pandemie de coronavirus, culegătorii se dovedesc greu de găsit. Iar fermierii nici nu pot oferi salarii mai bune, căci prețul cafelei pe piețele internaționale nu a mai crescut în ultimii 37 de ani.
Deficit de 7.000 de culegători în regiunea Antioquia
„Dacă nu putem să facem rost de mai mulți muncitori, riscăm să pierdem o parte din recoltă. Boabele vor cădea din copaci și vor putrezi în țărână”, explică managerul plantației Santa Isabel, Angel Garcia.
Santa Isabel este doar una dintre numeroasele plantații columbiene lovite de criza forței de muncă în plină pandemie de COVID-19.
În timpul recoltei, care se întinde din septembrie până în decembrie, e nevoie de aproximativ 32.000 de culegători doar pe plantațiile din regiunea Antioquia.
În prezent, fermierii trebuie să se descurce cu un deficit de 7.000 de culegători.
Asta pentru că mulți dintre muncitori vin din alte regiuni ale țării, care de la începutul pandemiei și până acum a înregistrat aproape 1,5 milioane îmbolnăviri de coronavirus. Iar jobul a devenit mai riscant ca niciodată.
„Aici sunt muncitori veniți din multe locuri diferite. Și chiar dacă vrei, e aproape imposibil să eviți contactul cu ceilalți”, spune Luis Giraldo, un culegător în vârstă de 40 de ani de pe plantația Santa Isabel.
În apropierea sa, alți zece muncitori stau ghemuiți unul lângă celălalt după ce și-au terminat micul dejun. Niciunul dintre ei nu poartă mască.
Soția lui Giraldo, Gloria Piedrahita, e fericită că măcar are un loc de muncă, după ce mica sa croitorie a dat faliment la începutul anului. Dar nici ea nu poate ignora pericolul constant al virusului SARS-CoV-2.
„Avem dormitoare comune. Și nu toți muncitorii sunt grijulii”, completează Piedrahita.
Pentru a preveni izbucnirea unor focare pe plantații, mulți dintre fermierii columbieni au început recolta cu măsuri sanitare suplimentare.
Dar, chiar și așa, nu au reușit să convingă suficienți oameni să-și asume riscul în plină pandemie de COVID-19.
Asta deși rata șomajului a crescut în ultimul an cu 50%.
În fiecare noiembrie, când boabele de cafea sunt gata de a fi culese, plantația Santa Isabel angajează în jur de 500 de muncitori temporari. Angel Garcia se plânge că, în ultima lună, nu a reușit să găsească decât 200.
Camioanele trimise să recruteze muncitori se întorc goale
Vremea rece și ploioasă a încetinit coacerea boabelor de cafea și i-a ajutat pe fermieri să evite până acum pierderi uriașe. Dar boabele nu vor mai rămâne mult timp în arbori.
„Avem reclame la radio, trimitem în oraș camioane dotate cu megafoane și le oferim muncitorilor un drum până la fermă. Adeseori acestea se întorc goale”, spune Garcia.
Jose Alvaro Jaramillo, directorul Federației Crescătorilor de Cafea din regiunea columbiană Antioquia, explică faptul că criza forței de muncă nu e deloc un lucru nou. În ultimii ani, fermierii au tot pierdut din culegători, atrași de salariile mai bune de pe plantațiile ilegale de cacao ori de pe șantierele marilor autostrăzi din Columbia.
Criza forței de muncă nu a fost decât amplificată de pandemia de COVID-19.
Muncitorii nu sunt convinși să-și riște sănătatea pentru cei 15 cenți pe care-i câștigă pentru fiecare kilogram de boabe de cafea cules. Asta chiar dacă, într-o zi bună, un culegător experimentat poate să facă în jur de 30 de dolari, adică de trei ori câștigul zilnic al unui columbian care muncește pe salariul minim.
Munca pe plantații este extrem de obositoare, culegătorii nu au parte de un salariu lunar fix și nici de asigurare medicală.
„Problemele cu forța de muncă nu se vor opri până ce nu se schimbă modelul de business al industriei cafelei”, punctează expertul Fernando Morales de la Cruz, care conduce organizația neguvernamentală Inițiativa Cafeaua Schimbării.
În prezent, un kilogram de cafea este vândut pe piețele internaționale pentru 2 dolari și 40 de cenți. Aproape echivalentul prețului practicat în 1983, atunci când națiunile producătoare au renunțat la cotele de export.
Acest preț este păstrat la un nivel jos de puterea de negociere a companiilor responsabile pentru achiziționarea a mare parte din producția globală de cafea – printre acestea se numără Nestle și Starbucks.
Pentru ca salariile culegătorilor să crească, un kilogram de boabe de cafea ar trebui să se vândă cu 12 dolari. Iar consumatorii ar plăti doar 10 cenți în plus pentru fiecare cană de cafea cumpărată dintr-un restaurant ori cafenea, explică Morales de la Cruz.
„Nu putem să ne lăsăm terorizați de coronavirus”
Chiar dacă crescătorii nu pot mări salariile culegătorilor din cauza prețurilor mici de achiziție ale cafelei, există în continuare oameni dispuși să lucreze pentru banii oferiți.
La Santa Isabel, mulți dintre culegătorii de anul acesta sunt imigranți venezueleni, care se mulțumesc că le pot trimite bani rudelor de acasă. În Venezuela, salariul minim lunar este de doar 1 dolar.
„Nu putem să ne lăsăm terorizați de coronavirus”, spune Rafael Avendano, un tânăr venezuelean în vârstă de 25 de ani, care lucrează de o lună pe plantația din Columbia.
În ultimii trei ani, acesta a muncit ca taximetrist pe coasta columbiană a Mării Caraibelor. Dar pandemia i-a alungat pe turiști și l-a lăsat și pe el fără job. „Mă tem mai tare că mă voi rostogoli într-o pantă decât de pandemie. Pentru oameni ca mine, prioritatea este munca”, încheie Avendano.