Potrivit calculelor făcute de USR-PLUS, după redistribuire, PSD ar putea ajunge la 33% la Camera Deputaților și 35% la Senat, respectiv 110 deputați și 47 de senatori. Cu 157 de parlamentari, ar rămâne cel mai mare partid, chiar dacă șansele să închege în jurul său o majoritate, iar președintele să accepte un premier social-democrat, sunt minime.
PNL ar urma să aibă 28% la Camera Deputaților, sub scorul de cel puțin 30% propus. Doar la Senat ar putea atinge 30 de procente. Astfel, liberalii ar avea 134 de parlamentari – 93 de deputați și 41 de senatori.
USR-PLUS ar reuși să obțină procentele propuse, dar la limita de jos. 17% la Camera Deputaților și 18% la Senat. În consecință ar avea 80 de parlamentari – 55 de deputați și 25 de senatori.
Marea surpriză, AUR, ar lua 10% și au putea avea 47 de aleși.
UDMR ar reuși să obțină chiar mai mult decât limita pragului electoral, 6%. Ar avea fix 30 de parlamentari, câți a avut și în Legislativul 2016-2020.
Majoritate doar cu minoritățile și UDMR
Din 465 de parlamentari, majoritatea la limită ar fi 233. Iar PNL, cu USR-PLUS și UDMR ar avea 244 de aleși. Dacă adăugăm și parlamentarii minorităților, care susțin de obicei partidele de la guvernare, atunci scorul ajunge la 261 pentru susținerea guvernului. Ar fi o majoritate fărâmițată, dar suficientă pentru multe dintre reformele dorite de președintele Klaus Iohannis. Modificarea Constituției ar rămâne totuși un deziderat imposibil.
Lucrurile s-ar putea schimba radical doar dacă PMP reușește să treacă pragul electoral la limită, ajutat de voturile din diaspora. Ceea ce e destul de posibil să se întâmple. Totul se joacă până la ultimul vot.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro