„Parchetele sunt pe 4 trepte, de pe lângă judecătorie, tribunal, curte, înaltă curte. Și să nu te duci în vârful ierarhiei, la Înalta Curte, sărind peste Curtea de Apel, venind de la tribunal. În concret, cazul Laurei Codruța Kovesi, nu știu. Dacă are gradul de tribunal, nu poate să rămâna la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru simplul motiv că ar sări de la tribunal peste Curtea de Apel și s-ar duce la Parchetul de pe lângă Înalta Curte”, a explicat Toader.

Potrivit ordonanței adoptate de Guvern în ședința de luni, procurorii Parchetului General trebuie să respecte noi criterii, nu numai vechimea în muncă, așa cum era până acum.

„Pentru procurorii de la DNA, DIICOT sunt niște condiții, de vechime în profesie, să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună conduită, să aibă o pregătire bună ș.a.m.d., la procurorii PÎCCJ nu era prevăzut decât criteriul vechimii în muncă, niciun alt criteriu care să completeze vechimea. Prin OUG, am introdus un aliniat nou în care spunem că, pentru a fi numiți în cadrul PÎCCJ, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o pregătire bună profesională, o conduită morală ireproșabilă și gradul profesional egal cu cel corespunzător Parchetului de pe lângă Curtea de Apel”, a explicat Tudorel Toader, luni seară, la Antena 3.

 

Demisă de președintele Klaus Iohannis în luna iulie, Laura Codruța Kovesi a fost repartizată la DIICOT Sibiu, însă Augustin Lazăr a decis delegarea ei în funcţia de procuror la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Guvernul a adoptat, în ședința de luni, ordonanţa de urgenţă de modificare a legilor justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a prezentat, după şedinţa de Guvern, principalele prevederi din Ordonanţa de Urgenţă. El a arătat că nu a fost la Comisia de la Veneţia „pentru a solicita şi a lua aprobare” şi că ordonanţa a fost făcută pentru corelarea celor trei legi ale Justiţiei cu solicitările Comisiei de la Veneţia şi cu solicitările scrise ale Consiliului Superior al Magistraturii.

Ministrul a explicat principalele prevederi din OUG


CITEȘTE ȘI:

Delirul mistic, reacțiile unei boli grave. Mulțumirea unui medic de la Socola: «Intră la noi Fecioara Maria și iese Getuța!»

 
 

Urmărește-ne pe Google News