Paștele reprezintă, pe lângă sensul religios, și un bun moment de a ne strânge împreună cu familia în jurul mesei pentru a servi bucate alese. Dacă te întrebi cum aranjezi masa de Paște, noi îți dăm câteva sfaturi utile.

Cum aranjezi masa de Paște

Folosește culorile primăverii: galben, verde sau roz. Efectul vizual trebuie să fie unul care să emane veselie şi optimism. Pune pe masa o vază, nu foarte mare, cu flori de sezon: lalele sau narcise.

Dacă doriţi să amenajaţi întreaga cameră pentru masa în familie, puteţi apela la ghirlande, fie cumpărate din comerţ, fie realizate de voi sau de copii, folosind culorile şi temele pascale. Folosește nuanțe vesele atunci când alegi servețele pentru masă.

De pe masa de Paște nu trebuie să lipsească un coș cu ouă colorate.

Distanța recomandată între invitații la masa de Paște trebuie să fie de 40-50 de centimetri, așa că, atunci când aranjați farfuriile și tacâmurile luați și acest lucru în considerare.

Vesela constă, de regulă, dintr-o farfurie de bază, lată, cu diametrul de aproximativ 28 de centimetri, pe care veți plasa celelalte farfurii. Această farfurie va rămâne în permanență pe masa.

Nu trebuie plasate mai mult de trei tacâmuri pe o parte. Daca sunt necesare mai multe, ele trebuie aduse în același timă cu felurile de mâncare la care se folosesc.

Tacâmurile se așează astfel: furculițele la stânga farfuriei, aranjate de la exterior spre interior în ordinea în care vor fi folosite, cuțitele la dreapta farfuriei, cu partea ascuțită orientată spre farfurie, iar lingura tot la dreapta farfuriei, cel mai în exterior.

Pentru vin, trebuie să folosiți pahare cu picior, care vor fi așezate la dreapta și în fata farfuriei, începand cu cel mai mare pahar. Se folosesește câte un pahar pentru fiecare tip de vin. În privinșa solnițelor, acestea trebuie plasate la ambele capete ale mesei.

Urmărește-ne pe Google News