Spre exemplu, pe 29 martie au fost înregistrate doar 350 de zboruri pe spațiul aerian european, între 8:00 și 12:00, față de peste 2,876 în aceeași zi din 2019.

Tendința a continuat până la începutul lunii aprilie, Spania înregistrând doar 280 de zboruri la 8 aprilie, cu 95% mai puține decât la aceeași dată din 2019, potrivit Euronews.

Portugalia și-a diminuat traficul aerian cu 94% față de anul trecut.

Potrivit International Air Transport Association (IATA), traficul aerian a scăzut cu 14,1% la nivel mondial în februarie, comparativ cu un an în urmă.

IATA spune că aceasta este cea mai mare scădere a traficului de la atacurile din 11 septembrie.

„Fără îndoială, aceasta este cea mai mare criză cu care s-a confruntat industria”, a spus Alexandre de Juniac, directorul general și CEO al IATA.

Datele arată că, în timp ce spațiul aerian al Europei s-a ușurat de traficul tradițional și low-cost, zborurile de marfă nu au fost afectate.

La 28 martie, segmentele de piață pentru toate zborurile de marfă au scăzut cu doar 2%, comparativ aceeași perioadă a anului precedent. Explicația este simplă, țările încearcă să mențină liniile de aprovizionare în timpul crizei coronavirusului.

Pierderi de 23 de miliarde de euro

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine”

Un raport al Airports Council International (ACI) pentru Europa a detaliat „impactul fără precedent” pe care l-a avut pandemia COVID-19 pe aeroporturile continentului.

Reprezentanții ACI EUROPE a calculat un minus de 106 milioane de pasageri în martie, ceea ce echivalează cu o pierdere a traficului total de pasageri cu 59,5%.

Numai pentru 31 martie, numărul de pasageri s-a redus cu 97,1 la sută, față de aceeași zi din 2019.

„Acest lucru nu seamănă cu nimic până acum”, a spus Olivier Jankovec, directorul general al ACI EUROPE.

„În criza financiară globală, aeroporturile europene au avut nevoie de 12 luni în 2009 pentru a pierde 100 de milioane de pasageri. Cu COVID-19, a fost nevoie de doar 31 de zile – luna martie – pentru ca același volum de pasageri și mai mult să scadă” a mai spus el.

Potrivit ACI EUROPE, 93 de aeroporturi din continent s-au închis, iar organizația estimează că impactul global al industriei ar genera pierderi de 23 de miliarde de euro în venituri nerealizate.

Predicțiile sugerează că în 2020 vor fi 873 milioane de pasageri în minus pentru aeroporturile europene.

În timp ce multe aeroporturi gestionează scheme de angajare temporară, Jankovec spune că este nevoie urgentă de „flexibilitate” în reglementările UE, ceea ce ar putea contribui la reducerea suplimentară a costurilor.

Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani
Recomandări
Autostrada peste Carpați care ar putea fi scoasă integral la licitație în 2024. Drumul montan de mare viteză, proiectat să fie inaugurat în 5 ani

„Aeroporturile generează locuri de muncă la nivel local. Foarte des sunt cei mai mari angajatori din comunitățile, regiunile lor sau chiar la nivel național” a mai spus el.

„Restabilirea conectivității aeriene trebuie să fie în fruntea strategiei de ieșire și recuperare a UE” este concluzia directorului ACI Europe.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump preia conducerea în Pennsylvania și este ca și câștigător. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump vs Kamala Harris pentru Casa Albă. Trump preia conducerea în Pennsylvania și este ca și câștigător. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI