Spre exemplu, pe 29 martie au fost
înregistrate doar 350 de zboruri pe spațiul aerian european, între
8:00 și 12:00, față de peste 2,876 în aceeași zi din 2019.
Tendința a continuat până la începutul lunii aprilie, Spania înregistrând doar 280 de zboruri la 8 aprilie, cu 95% mai puține decât la aceeași dată din 2019, potrivit Euronews.
Portugalia și-a diminuat traficul
aerian cu 94% față de anul trecut.
Potrivit International Air Transport
Association (IATA), traficul aerian a scăzut cu 14,1% la nivel
mondial în februarie, comparativ cu un an în urmă.
IATA spune că aceasta este cea mai
mare scădere a traficului de la atacurile din 11 septembrie.
„Fără îndoială, aceasta este cea
mai mare criză cu care s-a confruntat industria”, a spus Alexandre
de Juniac, directorul general și CEO al IATA.
Datele arată că, în timp ce spațiul
aerian al Europei s-a ușurat de traficul tradițional și low-cost,
zborurile de marfă nu au fost afectate.
La 28 martie, segmentele de piață pentru toate zborurile de marfă au scăzut cu doar 2%, comparativ aceeași perioadă a anului precedent. Explicația este simplă, țările încearcă să mențină liniile de aprovizionare în timpul crizei coronavirusului.
Pierderi de 23 de miliarde de euro
Un raport al Airports Council
International (ACI) pentru Europa a detaliat „impactul fără
precedent” pe care l-a avut pandemia COVID-19 pe aeroporturile
continentului.
Reprezentanții ACI EUROPE a calculat
un minus de 106 milioane de pasageri în martie, ceea ce echivalează
cu o pierdere a traficului total de pasageri cu 59,5%.
Numai pentru 31 martie, numărul de
pasageri s-a redus cu 97,1 la sută, față de aceeași zi din 2019.
„Acest lucru nu seamănă cu nimic
până acum”, a spus Olivier Jankovec, directorul general al ACI
EUROPE.
„În criza financiară globală,
aeroporturile europene au avut nevoie de 12 luni în 2009 pentru a
pierde 100 de milioane de pasageri. Cu COVID-19, a fost nevoie de
doar 31 de zile – luna martie – pentru ca același volum de pasageri
și mai mult să scadă” a mai spus el.
Potrivit ACI EUROPE, 93 de aeroporturi
din continent s-au închis, iar organizația estimează că impactul
global al industriei ar genera pierderi de 23 de miliarde de euro în
venituri nerealizate.
Predicțiile sugerează că în 2020
vor fi 873 milioane de pasageri în minus pentru aeroporturile
europene.
În timp ce multe aeroporturi
gestionează scheme de angajare temporară, Jankovec spune că este
nevoie urgentă de „flexibilitate” în reglementările UE, ceea
ce ar putea contribui la reducerea suplimentară a costurilor.
„Aeroporturile generează locuri de
muncă la nivel local. Foarte des sunt cei mai mari angajatori din
comunitățile, regiunile lor sau chiar la nivel național” a
mai spus el.
„Restabilirea conectivității
aeriene trebuie să fie în fruntea strategiei de ieșire și
recuperare a UE” este concluzia directorului ACI Europe.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!